banalităţi

Pitier pour les animaux

2012-02-13T19:45:00.002+02:00

Era o poezie parcă pe la cursurile de franceză din școală. Vreau să vă spun că fata unui coleg care are numai vre-o 4 anișori sau așa ceva, mi-a dat o lecție de viață tare interesantă, o chestie la care îngerașul s-a gândit iar eu mărturisesc că m-am gândit numai după aceea. Îmi povestea așadar taică-su cum, atunci când a venit frigul, pitica a venit la el și a început să îl șantazeze cu tot felul de dulcegării și să îl implore să ia și cățelul și pisicuța și găinile lor, toate să le ia în casă, că vezi Doamne ea nu vrea să îi lase să înghețe de frig. Spunea tată-su că numai că nu a plâns, cum să lase ea pe cuțulică în frig, când lor și cu centrala deschisă la maxim și tot le e un pic friguț. Uneori și noi ar trebui să învățăm de la cei mici, nu numai noi să îi învățăm toate cele. Recunosc că după ce mi-a zis colegul pățania lui, m-a pleznit o milă față de bietele necuvântătoare de nu vă zic. Cu cât era mai frig afară cu atât mi se rupea inima de milă, drăguțele de ele...

Înțelepciune

2012-02-12T11:13:00.001+02:00

Poporul român dispunde de un bagaj inpresionant de înețelpciune și cam de fiecare dată când dăm cu capul de ceva tare ne amintim de proverbe și zicători ce și-au stabilit bine locul în vocabularul nostru. Una dintre aceste vorbe în care filosofia este prezentă este „cum îți așterni, așa dormi”. Adică, ai ocazia de a lua decizii în viață, dar să nu te miri dacă acestea te aduc într-o situație mai puțin plăcută și nici să nu dai vina pe altcineva. Mă tot gândeam la proverbul acesta atunci când săraca Ami Winehouse a decedat, pradă propiilor ei plăceri și vicii. Au fost și alți oameni care au fost celebri și care nu s-au sinucis cu droguri și alcool. Acum am observat în mediul ăsta electronic că unii oameni se declară surprinși că și Whitney Houston a pățit exact la fel: a plătit pretul drogurilor, adica viața. Recunosc franc că mie nu mi-a plăcut niciodată această persoană. Ceva din ceea ce făcea mă enerva la culme, mi se părea prea plină de ea, prea divă pentru gustul meu, prea cu nasul pe sus. Nu mi-au plăcut niciodată melodiile ei, excepție făcând una sau maxim două melodii. Nu mă bucur că a murit, dar exemplul ei și a milioanelor de alți indivizi care au murit alegând drogurile, ar fi suficient pentru cineva care gândește singur că această cale nu te duce nicăieri. Așadar, profit și de ocazia asta (nefericită) și spun încă odată nu drogurilor.

Piața TV, compendiu

2012-02-10T00:37:00.002+02:00

Tot mai multe reacții apar zi de zi la ceea ce oamenii văd la tv. De când a apărut, televiziunea a dat naștere trăirilor care mai de care mai diverse, a intrigat, a bucurat, a instigat voalat la iubire, la ură, a fost detestată sau iubită, a reprezentat un vector de ură sau de simpatie. Televiziunea - ca termen generic - nu a trecut niciodată indiferentă maselor, astfel că vrem nu vrem un pic din ceea ce gândim sau suntem se datorează și televiziunii. În România, înainte de Revoluție a produs multe show-uri care redifuzate astăzi ar păstra un aer de actualitate, de modern, de perenitate. Așa cum un Caragiale este actual indiferent dacă l-ai monta în 1900, 1940 sau 1990, așa și producțiile trecutului TVR au un parfum aparte. Cum nu exista conceptul de concurență, tot ceea ce era de televizat apărea logic numai la TVR: competiții sportive, piese de teatru, filme, orice se producea era difuzat către mase de un unic canal, susținut de o taxă relativ modică pentru nivelul salarial al anilor aceia. Apoi a venit modernismul, au apărut televiziuni care mai de care mai diverse. Până aici nimic anormal, după 1989 era oarecum necesară apariția acestora, mai ales că televiziunea din România intra într-o nouă eră, aceea a diversității care nu mai putea fi susținută de o singură instituție de media. Publicul, plictisit de programele rigide pe care TVR-ul a fost obligată de regimul comunist să le transmită, a început să se îndepărteze, oferta de programe „lejere” și filme de acțiune fiind destul de greu de refuzat. TVR-ul trebuia să mențină standardul de calitate, chiar acă asta ar fi însemnat pierderea unei mase mari dintre telespectatorii pe care îi avea. Încet - încet competițiile care în mod tradițional erau difuzate către toată lumea, au devenit vizibile doar celor care aveau bani de a se abona la un distribuitor sau altul de cablu. Paradoxurile își fac din ce în ce mai des simțită prezența: aproximativ 8.000.000 abonați numai la cei 2 mari operatori de cablu, aproximativ 5.000.000 de plătitori de taxă. Unde sunt mai mult de 3.000.000 abonați? Jurnalismul agresiv care dă privitorului ceea ce dorește (sânge și circ) capătă în anii 2000 cote impresionante. Unele trusturi de media fac partizanat politic, critică cu precădere puterea indiferent care ar fi aceasta (nu este ceva rău în sine) iar asta aduce frustrărilor și neajunsurilor multora dintre români un motiv de a se lasa în fața ecranului magic. Cei mai mulți schimbă divertimentul cu talk - show-ul, calitatea cu cantitatea, ideea prezentată de-a gata cu propiile idei. Coroborat cu atacurile tot mai dese asupra televiziunii publice, televiziunile private câștigă tot mai multe persoane alături de ele pe post de telespectatori, ceea ce se traduce în audiente bune, dar de cele mai multe ori măsluite. Cine pune mâna pe listele cu peeper-metre devine o televiziune cu audiență, iar scandalul recent declanșat în Turcia pe exact această temă aduce numai un singur exemplu în întărirea opiniei că nu se fac măsurători foarte foarte corecte. Profesioniștii de modă veche ai TVR-ului nu mai au aparent căutare, dar aceștia continuă să nu facă rabat de la calitate, chiar dacă uneori au impresia lucrului în van. Generațiile noi sunt educate tot în spiritul calității, chiar dacă tentația este de a se folosi scuza modernismului pentru a ieși din tipare. Momentan publicul a cam început să se sature de comercial, s-a maturizat și deja ridică tot mai sus stacheta pretențiilor pe care le are de la un program media. Așadar, se anunță din nou vremuri bune pentru cine creează calitate, pentru producțiile în care țâțele, injuriile, mitocănia, voma mentală și bârfa apar numai accidental sau chiar deloc. TVR-ul știe să producă cu bani puțini, știe să producă din nimic ceva ce poate avea priză la public. Subfinanțarea crasă în care se zbate de câțiva ani Televiziuniea Publică din Romînia, a lăsat indiferenți mai multe duzini de oameni care puteau oferi șansa unor profesioniști de a crea ceva educativ, ceva bun, de calitate. Interesul este ca oamenii să se uite la niște băieți frunos tunși și la niște fete foarte frumoase și să ia de bun tot ce spun aceștia, iar ei știu ce să spună. Numai că poporul acesta începe să se trezească și nu mai înghite orice i s epune pe ecran. Iar ei au observat asta, de aici și furia cu care atacă bătrâna doamnă. În lipsa vulgarității (cu mici excepții, există pe ici pe colo câteva producții ok) televiziunile private nu mai au ce oferi maselor de telespectatori ce s-au maturizat și care sunt în căutarea echilibrului în detrimentul facilului. Ei știu să producă numai cu bani mulți, bani ce nu mai vin atât de facil ca altă dată, iar asta anunță o scădere a popularității sutelor de televiziuni private. Prognozez că TVR va renaște, iar asta nu foarte departe de acest moment la care scriu aceste rânduri.

De pe facebook

2012-02-09T22:39:00.005+02:00

When the rich steal from poor, it's called business. When the poor fight back, it's called violence.

Despre Rai, sau gânduri nătăfleţe despre ceva frumos

2012-02-09T16:58:00.003+02:00

Cum arată Raiul pentru voi? Era odată o dezbatere pe tema cum arată Raiul pentru fiecare şi au scris oamenii diferite plăceri care musai ar treui să fie prezente acolo. Mark Twain spunea de exemplu că dacă în Rai nu se fumează pipă el nu vrea să meargă acolo, altul spunea că în Rai trebuie să existe autostrăzi şi câte un Ferarri pentru fiecare, altul spunea că în Rai este cu siguranţă mai multă linişte. Islamul promite bărbaţilor că în Rai vor primi 100 de fecioare, dar din păcate nu spune ce vor primi femeile. Ce este Raiul până la urmă? În unele ilustraţii acesta apare ca o insulă Caraibeană, cu plaje impecabile şi soare tot timpul. Slujbele bisericeşti (ortodoxe) ne povestesc despre un loc cu verdeaţă şi pace. Eu cred că de fapt noi nici nu putem înţelege Raiul. Este - zic eu - ceva dincolo de puterea noastră de imaginaţie şi numai unele spirite alese pot înţelege ce ne aşteaptă cu adevărat acolo, numai unii pot înţelege feeria şi binele care ne-ar cuprinde. Aşa cum numai unii reuşesc să ajungă la fericirea oferită de rugăciunea inimii, tot aşa este şi cu înţelegerea Raiului, numai unii pot înţelege cu adevărat de ce merită să te lupţi să ajungi acolo. Gândiţi-vă că toate problemele ce vă fac nefericiţi ar dispărea ca prin farmec şi o stare extatică de nedescris vă cuprinde sufletul. Gândiţi-vă la cele mai frumoase momente din viaţă, la cele mai fericite clipe şi la momentele când aţi exclamat SUNT FERICIT şi înmulţiţi chestia asta cu 10, cu 100, cu 1.000.

Ăsta este Raiul.

Definiții. Azi: bărbat.

2012-02-05T00:29:00.003+02:00

Până la ora la care scriu aceste rânduri, nu am habar dacă sunt sau nu un bărbat adevărat după cele mai drastice definiții moderne. Sau după orice definiții dorește cititorul. Mă gândesc intens de câtvea zile la subiectul ăsta și nu știu care ar fi concluzia care să o expun aici spre lămurirea dumneavoastră. Bărbatul modern este tare imatur. Mă uit la gagiii cu care intru în contact: oameni cu păr la cur cum se zice, cu copii și familie acasă, se gândesc numai la imbecilități de genul „ce cur are aia”, „ce i-aș face ăleia” și alte asemnea. Excepții sunt, dar alături de exceptați trăiesc un oarecare sentiment de singurătate. Poate e vina mea că nu înțeleg să mă manifest oarecum ridicol la vederea unei femei frumoase, dar eu cred că atunci când vezi un înger de femeie trebuie să îi arăți într-un fel mai finuț că o apreciezi, ca ea să se simtă privită pentru frumusețea ei, pentru candoare, pentru drăgălășenie ci nu pentru că deține una bucată sex de oferit macho-ilor pe post de trofeu. Orice bărbat adevărat se joacă. Ați văzut voi femeile la jocuri? Fie că ies la joacă cu băieții, la un fotbal de regulă, fie că petrece cu orele în fața monitorului, bărbatul adevărat se joacă cât îl țin puterile. Nu mai zic de urmăritul jocurilor la tv. Am văzut comportamente reprobabile de la un rahat de meci de fotbal. Inutil să povestim cam ce fac atunci când merg să vadă live un meci, adică pe stadion. De la înjurături (care au neapărat referire la biata mama fotbalistului până la cele necrofile, care includ rudele decedate...) până la aruncatul de obiecte contondente, bărbatul modern își etalează calitățile de „atlet” de fiecare dată când are ocazia. Rareori acesta își asumă responsabilități casnice, cum ar fi să pună și el aspiratorul sau să spele un vas. Consumă alcool în cantități deloc neglijabile și în loc să găsească asta ca fiind ceva negativ, omul nostru se laudă cât ține el la băutură. Nu știu cum or fi bărbații din alte state, dar românul se laudă (dacă tot suntem la capitolul laude) cum se descurcă el, cum a dat o șpăguță acolo și a rezolvat înaintea fraierilor, cum l-a țepuit pe x sau pe y, cum răzbește el în viață. Bărbatul trebuie neapărat să dețină mașină mare. El nu poate conduce o mașină mai mică, chiar dacă nu are bani să pună benzină tancului doar duminica. Face manevre riscante și se crede minim Sebastian Loeb, în fapt riscă viața celorlalți total inutil. Bărbatul nu plânge, nu iubește, nu este blând cu animalele. Bărbatul nu face nimic acasă, că el are job stresant și are pretenția ca femeia (în cazul că este căsătorit) să îl ajute să treacă peste stresul acumulat în toată ziua în care a stat pe messenger sau pe facebook la muncă. Bărbatul minte ca să fută. El nu poate fi sincer cu o femeie. Există de regulă două lumi, cea reală în care își duc viața oamenii normali, și cea din mintea lor, în care trebuie să jonglezi cu 327 de minciuni și cu tot atâtea zâmbete false și trucuri de futut. Bărbatul nu poate sta cu o singură femeie, el are tot timpul scuze pentru faptul că a înșelat, dar niciodată nu acceptă că și femeia de lângă el poate ceda unor tentații. Nu iartă niciodată și se răzbună pe o (una) greșeală a femeii cu 300 (trei sute) greșeli pe care aceasta trebuie să i le ierte. Nu are cuvânt și nu se poate pune bază pe el. Bărbatul se crede foarte atrăgător, așa, de felul lui. Crede că este idolul multora, chiar dacă are 100 de kilograme și nu a citit nimic altceva decât subtitrarea de la o telenovelă. Crede că cititul nu este deloc sexy... Bărbatul are idei puține și fixe. Nu acceptă că poate emite o enormitate și rareori este amator de sfaturi, și oricum nu le ascultă în veci pe cele care vin în contradicție cu concepțiile lui. Este laș. Adică sare la bătaie pentru o duduie cu moravuri îndoielnice (și care eventual l-ar răsplăti cu ceva pasăre) dar nu are curaj să înfrunte un politician mai mojic sau nu iese la o revoluție sau ceva din care ar avea de câștigat mai mult de o persoană, a lor. Bărbatul nu are umor veritabil, el folosește câteva bancuri bine plasate pentru a poza în amuzant. Nu cunoaște autoironia și autocritica. E bine ce face el, ia asta ca pe un truism, nu încearcă niciodată să vadă dacă nu cumva s-a înșelat. Îți vorbește de parcă ar deține adevărul absolut. Fiind oarecum limitat intelectual, se lasă ușor influențat și chiar manipulat (desigur, fără să sesizeze asta) de un imbecil care vorbește frumos în sofisme. Mare amator de prnografie, consumă cu nesaț revistele și site-urle tematice. Relativ impotent, crede că mult = calitate. Nu este realmente interesat de parteneră și în actul sexual urmărește fix propia satisfacție fizică și mentală. Inadaptat și inert, nu poate supraviețui în lipsa celei pe care o desconsideră cel mai mult: femeia. Și multe altele care se mai pot spune, așa până să umplem un blog întreg. Așadar, dacă asta ar fi definiția bărbatului, dacă măcar și jumate s-ar regăsi în descrierea insului ideal, atunci nu prea mă încadrez.

Primul pas

2012-02-03T21:56:00.002+02:00

Se spune că primul pas pe care trebuie să îl facă cineva pentru a ieși dintr-un impas, dintr-o gaură, din ceva în care s-a împotmolit și nu mai poate înainta, este să conștientizeze că are o problemă și să o recunoscă clar și răspicat, să admintă că ceea ce a făcut sau a fost până atunci era greșit. În această ordine de idei eu mi-am dat seama de ceva zilele astea și mi-am spus oarecum resemnat în barbă: vai ce urât sunt!

Nasol

2012-01-31T21:49:00.000+02:00

Povestind acum câteva zile la o șuetă despre programul TVR Cultural, persoana care mă asculta m-a întrebat ceva de am rămas fără cuvinte: ”ce e aia Memorialul durerii??”. Pentru câteva secunde am tăcut.

Un posibil scenariu

2012-01-29T22:11:00.001+02:00

Dau un copy - paste de pe pagina de Facebook a lui Liviu Mihaiu a unui articol pe care l-a sheruit și el. Citiți și vă aștept opiniile.

Așadar, iată articolul:

Scenariu: Razboiul din Iran si protestele de strada din Romania În ultimele săptămîni, SUA și UE pregătesc și aplică un plan extrem de dur legat de Iran , ale cărui experimente nucleare deranjează marile puteri occidentale. Decizia de ieri, de la Bruxelles, privind blocarea totală a exporturilor de petrol iraniene către UE este scînteia care va declanșa aproape sigur conflictul militar dintre Iran, discret sprijinit de Rusia și China, și SUA, împreună cu aliații europeni. Un conflict care nu e exclus să aibă legături cu mișcările de stradă de la noi, izbucnite tot în ultimele săptămîni. Faptele pe scurt: UE a decis luni interzicerea imediată a tuturor noilor contracte cu Iranul în sectorul petrolier. Pentru Iran , lovitura e devastatoare, țara exportînd în UE o cincime din petrolul său. Nici pentru UE nu e simplu: dacă alți mari exportatori precum Arabia Saudită nu sporesc producția, prețul petrolului va crește substanțial în plină criză economică. Iranul are propria monedă de răspuns: a anunțat de mai multă vreme că o asemenea decizie a UE va fi urmată de blocarea strîmtorii Ormuz, ceea ce ar paraliza întreg golful Persic și ar bloca transportul naval al petrolului provenit și din alte state, o cincime din petrolul mondial. Manevra ar echivala cu aruncarea în aer a întregii economii a lumii, subliniem, aflate oricum în criză. SUA, la rîndul lor, au anunțat că nu vor tolera blocarea golfului, considerînd-o un act de război. Cum se stă la această oră? Iranienii pregătesc intens blocarea strîmtorii, SUA și Marea Britanie au trimis în ultimele ore cele mai mari nave nucleare de război în regiune, Franța expediind, și ea, portavionul Charles de Gaulle. De cealaltă parte, președintele iranian, Mahmud Ahmadinejad, a plecat duminică într-un turneu-fulger în America Latină, în căutare de aliați, fie și morali, contra SUA. Nori războiului se adună, din păcate, vertiginos, deasupra golfului. Să revenim la România. Ce are a face ea cu golful Persic? Răspunsul e simplu: România și Turcia sunt doi aliați extrem de importanți ai SUA, în contextul unui conflict cu Iranul, datorită poziției geografice. Baza militară aeriană de la Constanța, spre exemplu, ar reprezenta un punct extrem de important pentru zborurile către Orient. De altfel, și scutul anti-rachetă de la Deveselu ar avea în viitor misiunea de a apăra, între altele, Europa de rachetele iraniene. Pentru a se baza pe România, însă, americanii au nevoie de o conducere a statului puternică, autoritară, pentru că anumite decizii în climat de conflict armat sunt prost recepționate de populație. Să amintim că marele declin al lui Emil Constantinescu a început în sondaje odată cu decizia de a pune aeroporturile românești la dispoziția NATO pentru a bombarda fosta Iugoslavie. Problema e că Băsescu, spre deosebire de Constantinescu la acel moment, e deja prăbușit și lipsit de credibilitate. Soluția, fie și temporară, de redresare a președintelui ar fi debarcarea întregului guvern Boc de la putere, dar nu numai. E nevoie de mai mult de atît. E nevoie de debarcarea întregii coaliții de la putere, e nevoie de un vîrtej care să îi măture nu doar pe Boc, ci și pe Udrea, Oprea etc. Acest lucru nu se poate face decît prin înlocuirea cabinetului Boc cu un guvern de tehnocrați independenți susținut de toate partidele parlamentare. O ecuație în care PDL și-ar pierde accesul la bani și influența. Evident, premier ar trebui să fie un personaj profund agreat de americani, cu care să se poată comunica rapid și eficient în caz de conflict în Golf. Un asemenea scenariu l-ar mai ”scoate” nițel pe Băsescu din clinci, numai că există o mică problemă: PDL nici nu vrea să audă. Boc, ca premier, ar putea fi executat, să zicem, prin intermediul DNA, dar PDL, ca partid, e o nucă mult mai greu de spart, mai ales că reușește să țină destul de bine aproape și aliații politici, pe bază de ciolane guvernamentale grase. Nu e întîmplător că Berceanu iese la rampă nervos și strigă ”fără tehnocrați”, la fel și Oltean. Este foarte posibil, în consecință, ca mișcările de stradă recente să fie declanșate și întreținute pentru dărîmarea întregii guvernări actuale, profitîndu-se de realitatea dramatică, anume că românilor chiar le-a ajuns cuțitul la os. Băsescu și serviciile secrete de la noi au fost sigur avertizați încă de acum cîteva săptămîni de americani că trebuie făcut ceva pentru ca aliatul de la Cotroceni să-și întărească, atît cît se poate poziția. Decizia UE privind Iranul nu a venit peste noapte, iar consecințele ei vor fi fost atent analizate de multă vreme. Au serviciile secrete de la noi capacitatea de a regiza ieșirea ”spontană” în stradă a unui număr, nu foarte mare, de români? Răspunsul categoric e da, mai ales dacă luăm în calcul ”Doi și un sfert”, descendenta unei componente a fostei securități care se ocupa cu controlul românului de rînd, ținînd în mînă administratorul de bloc, gestionarul de aprozar, micul sindicalist, muncitorul cu influență în rîndul colegilor etc. (Poate de aici și condescendența, disprețul cu care ”Doi și un sfert” a fost și este privit de celelalte servicii autohtone). Nici nu ar fi greu de aranjat o ieșire în stradă, ținînd cont, cum spuneam, că românilor cu adevărat le-a ajuns cuțitul la os. S-ar putea ca nici PSD să nu fie străin de scenariu, dacă ne gîndim la enigmatica și, aparent, complet neavenita declarație a lui Ponta de zilele trecute, potrivit căreia va păstra actualii șefi ai serviciilor secrete dacă ajunge la putere, pentru că își fac bine datoria. Prin intermediul ei, Ponta a transmis, poate, mesajul că e gata să susțină planul privind instituirea unei alte guvernări. Deocamdată, nu e clar ce poziție ar avea PNL într-o asemenea eventualitate. În orice caz, un guvern de tehnocrați condus de un George Maior, să zicem, nu ar slăbi deloc șansele opoziției de a cîștiga alegerile la termen, dar ar face praf PDL și UNPR, pentru că nu s-ar mai afla la butoanele de fraudat, atît de importante. Nici nu e de mirare că Boc e gata să cedeze Externele către UNPR doar pentru a fi sigur că aliații nu dau bir cu fugiții. Că povestea cu manifestațiile începe să ”miroasă” o dovedește apariția de acum celebrului locotenent Alexandru Gheorghe în piață, alături de manifestanți. Tînăr, figură angelică, sincer (faza cu salariul!), curajos, uniformă impecabilă, cămașă albă...probabil s-a făcut un casting serios pentru alegerea sa. Faptul că junele lucrează la contrainformații militare, mai precis la protecția documentelor secrete, ceea ce presupune că a fost verificat și în interiorul plombelor dentare de către servicii mai înainte de a primi certificatul ORNISS pare să fi scăpat multor fani ai pieței. Prezența lui între manifestanți (ca și a procurorului de la Arad ) ar fi un semnal mult mai direct transmis de structuri către pedeliști că treaba e groasă și trebuie să înțeleagă cum stau lucrurile. La cum se prezintă lucrurile, e aproape cert că evenimentele se precipită, iar Boc și PDL nu mai au zile multe la palatul Victoria . Maxim două săptămîni, după cum anunță un foarte apropiat de americani lider autohton, l-am numit pe Mircea Geoană. Adica prostanacu'.

Deontologice

2012-01-19T18:14:00.001+02:00

La un miting, un "coleg" din presă instiga pe cei care erau prezenţi acolo la linşaj împotriva colegilor mei din TVR, de parcă reporterul şi cameramanul ce erau prezenţi acolo au ei vre-o vină pentru politica editorială a postului. No comment.

Dilemă cu pârţ

2012-01-15T19:22:00.001+02:00

Mergi undeva cu maşina. Nu contează cine şofează sau împărţirea pe scaune. Sunteţi - să zicem - 3 persoane. Este un drum lung în care perioadele de discuţii alternează uneori cu perioadele de linişte, în care şoferul îşi vede de treaba lui iar pasagerii sunt cufundaţi în diverse gânduri. La un moment dat în maşină îşi face simţită prezenţa o băşină, din aia tainică, în care este foarte greu de identificat autorul. Aproape că te ustură ochii de la dânsa. Ce faci? Eu m-am gândit aşa: probabil că vine de afară. Sigur vine de afară. Totuşi mirosul de murături cu fasolică şi ciolan afumat erau mai mult decât evidente, aşa că ipoteza "vine de afară" mie mi se părea puţin plauzibilă. Ori aşa ori în zonă tocmai se aruncase o cantitate mare de murături, mare adică vre-o 5 tone... Cum nimeni nu scotea nicio vorbă, am început a medita: dacă nu zic nimic, unul dintre ceilalţi doi va crede că eu sunt autorul. Unul dintre ei sigur era băşinoşu', căci eu sigur nu eram la servă, asta dacă exclud varianta vine de afară, variantă puţin probabilă la ora aia în mintea mea îngustă. "De ce să îmi asum un risc" - mi-am spus în barbă. Cu respiraţia sacadată, cu ochii în lacrimi şi sprâncenele ridicate, am bâjgăit ceva de genul: "mamăăăă, dar împuţiţi mai sunt ăştia prin locurile astea, a ce pute nene"? Linişte. Dacă înainte de asta nu eram sigur că sursa este din interior, după liniştea ce s-a aşternut mi-am dat seama că sursa era cât se poate de aproape de mine. Am deschis uşor geamul şi afară părea că este aer curat. Pe faţa mea îşi făcuse loc un zâmbet tâmp: rezolvasem dilema. După surâsul înfundat de pe faţa unuia dintre cei care ocupau maşina, îmi cam imaginez şi cine a fost autorul, dar să nu intrăm în amănunte. Aşadar, dacă nu sunteţi siguri că pârţul ce vă nelinişteşte este 100% ecologic, nu-l eliberaţi în spaţii mici, sigur veţi fi desconspiraţi.

Învaţă să spui nu

2012-01-10T22:24:00.002+02:00

NU. Un cuvânt atât de simplu şi care are deseori conotaţii negative. Nu ai reuşit în viaţă, nu poţi, nu vrei, nu ai cu ce, nu, nu, nu, nu. NU este totuna cu eşecul, cu ratarea, cu înfrângerea, cu ultimul loc, cu orice este perdant. NU însă poate avea şi conotaţii pozitive atunci când decizi să faci schimbări în viaţă, atunci când din convingere (ci nu din nevoie) vrei să schimbi ceva ce te trage în jos. De exemplu, învaţă să spui NU totalitarismului dragă române. Spune NU, ridică-te din căcatul ce ţi s-a pus pe post de pat şi în care bălteşti resemnat. Spune NU politicianului care te umileşte, care te fură, care te consideră masă de manevră şi retardat. Ridică-te aşa cum ai făcut-o la Revoluţie, mergi şi scoate cămaşa ta şi spune NU, NU mai accept aşa ceva. Fă o schimbare cu un simplu NU. Ştiu, la Revoluţie chiar nu aveai nimic de pierdut, erai luptătorul ideal, omul intangibil de gloanţe, ori că mureai împuşcat ori că supravieţuiai în acel regim ţi-era totuna. Acum ai impresia că ai ceva de peierdut, iar ei exact pe asta se bazează. Libertatea pentru care ai murit NU există. Ţi se dă pâine şi circ, eşti ţinut prizonierul unor producţii tv de spălare pe creier şi astfel spui numai da. Spune NU manipulării. Ia şi fă-ţi tu o opinie pe baza a ceea ce vezi, a ceea ce simţi, a ceea ce eşti, pe baza educaţiei pe care probabil că părinţii tăi s-au străduit să ţi-o ofere. Spune NU ideilor luate de-a gata servite de băieţi cu interese mai mult decât financiare. Spune NU sofismelor pe care unii ţi le servesc pe post de adevăruri absolute. Tu ştii că singurul adevăr absolut este Dumnezeu. Spune NU închinării la zei trecători, închinării în faţa oamenilor. NU trebuie să îţi fie ruşine în faţa oamenilor, singurul în faţa căruia fruntea ta trebuie să fie jos este Dumnezeu. Spune NU sclaviei moderne. Spune NU singurătăţii şi tristeţii. Stai cu spatele drept atunci când acestea te năpădesc, când lacrimile îţi umezesc ochii şi nu vezi nicio scăpare. Atunci mai abitir ridică-te şi desfide tristeţea. Spune NU acesteia, caută motive de speranţă acolo unde aparent nu o poţi găsi. Oamenii sunt precum în Biblie: mai aproape de sufletul tău îţi este un vecin decât fratele tău care locuieşte departe. E trist, şi eu am păţit-o, dar am spus NU. Culmea, o negaţie m-a salvat de la disperare. Nu lăsa o dragoste neîmplinită să te distrugă. Ridică-te şi spune NU. Mai abitir caută împlinirea, mai abitir încearcă să iubeşti. Nu-i răni pe ceilalţi numai pentru că tu ai suferit, foloseşte experienţa ta negativă în folosul celorlalţi, spune aşadar NU tentaţiei de a te răzbuna exact pe cine poate că ar merita o şansă. În general, spune NU tuturor tentaţiilor, spune NU umilinţei, încălcării demnităţii şi drepturilor tale. Spune NU. Oricum, pentru cei care deţin puterea NU contează ce spui tu. Dar merită să încerci! Spune NU!

2012

2012-01-07T18:49:00.001+02:00

La multi ani tuturor!

Urare

2011-12-25T13:18:00.001+02:00

Crăciun fericit tuturor cititorilor blogului acesta. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Sfântu'

2011-12-23T16:53:00.001+02:00

Să te ferească sfântu' de un prost aflat la adăpostul unui grup.

Poveste cu un viitor mort

2011-12-19T11:24:00.003+02:00

El Toro, un taur de o frumuseţe rară odinioară trăieşte zile negre acum. Erau vremuri când acest tăuraş era iubit de toată lumea şi se bucura de atenţia tuturor. Era singurul taur din localitatea R. şi pentru vremurile alea era destul de bine hrănit şi îngrijit. Ca semn de respect pentru cerealele şi toate cele ce i se aduceau, tăuraşul îşi lingea stăpânii pe mânuţe şi nu le ieşea din vorbe indiferent de ce i se spunea să facă. Tot satul privea la frumuseţea lui şi uneori, când lucrurile nu mergeau foarte bine prin sat, acesta era singura alinare a sătenilor oropsiţi. Bine hrănit dar cu ceva boli căpătate în mod misterios, taurul El Toro şi-a dus bine merci viaţa liniştită şi plină de gratitudine. Apoi vremurile s-au schimbat şi au mai apărut şi alţi tauri în sat. Oamenii fie au uitat despre momentele când taurul a fost singura lor alinare, fie pur şi simplu nu îl mai găseau atrăgător, pentru că acum şi alţi tauri erau hrăniţi bine şi unii arătau chiar bine. Nu mai conta că stăpânii lor furau cereale de la C.A.P. ca să îi facă mari, ba chiar furau de la EL Toro prin diferite metode. Curând stăpânii celorlalţi tauri au devenit puternici şi din invidie au început să pună în cârca vechiului animal tot felul de greutăţi. Împovărat, flămând, trădat, El Toro îşi petrece acum zilele încercând să supravieţuiască. Este costeliv, apatic iar oamenii care odată îl iubeau dau acum cu pietre şi scuipaţi pe coarnele lui, singurele care mai amintesc cumva de vremurile în care era respectat. Minciuna şi manipularea din sat fac ca taurului nostru să îi fie puse în cârcă toate relele, şi cele la care a fost părtaş şi cele pe care nu le-a făcut. Oamenii din sat nu mai întreabă cum stau lucrurile cu dobitoacele, ci pur şi simplu spun: "El Toro e de vină, la abator cu el". Ei nu ştiu că în secret li se pregăteşte o surpriză neplăcută şi dacă El Toro va merge la abator ei vor avea numai de pierdut, căci animalul nostru este bun şi blând, nu ca ceilalţi care sunt buni şi blânzi doar de ochii lor iar dacă ar avea libertate şi şi-ar arăta adevărata faţă oamenii nu i-ar mai iubi. Dar asta este, El Toro stă acum cumine în ţarcul său, iubit numai de câţiva săteni de bună credinţă, aşteptând să i se decidă soarta. Rănile deschise căpătate de la biciuirile repetate nemeritate şi pietrele pe care le-a oprit cu propiul corp sunt cicatrizate iar cele noi sunt dureroase. Degeaba varsă lacrimi şi degeaba se tânguieşte, mugetele sale nu îi impresionează pe măcelari. Pare-se că soarta îi este pecetluită: El Toro are un viitor mort.

Stări de fapt

2011-12-16T19:47:00.000+02:00

Dumnezeu este bun şi drept şi ştie ce face - spunea odată Florian Pittiş. Discutam mai zilele astea cu o cunoştinţă de-a mea care povestea despre cum i-au furat vrăjitoarele unei cucoane o sumă astronomică de bani şi îşi exprima părerea de rău pentru pierderea acesteia şi denunţa perfidia ţigăncilor respective. Nu am înţeles nici până astăzi cum poate gândi cineva aşa ceva. Atunci când am întrebat de ce mie sau ei nu i se fură bani de către vrăjitoare, aceasta a dat uşor din umeri şi a spus ceva de genul: păi pentru că noi nu mergem la vrăjitoare. Corect! Asta nu vin să îţi bage mâna în buzunar, ele există pentru că sunt mii de oameni care sunt dispuşi să dea sume mari de bani numai pentru ca alea să le zică 14 onomatopee alături de un craniu de plastic şi o broască plictisită. Ei în loc să alerge la Dumnezeu în cazul când au probleme, aleargă la vrăjitoare. Iar astea au nişte texte în ele de te bagă în sperieţi deabinelea, mai ales dacă mergi acolo şi esti pregătită/pregătit să auzi tot felul de vorbe, te fac să dai şi chiloţii de pe tine nu alta. Aşadar, dacă faza cu 250.000 euro ar fi adevărată (nu este, o să vă explic cam care cred eu că este manevra) ar însemna că madama ce a pierdut banii ăia a fost pedepsită în mod corect. De ce să mergi la vrăjitoare când există mii de biserici pe tot teritoriul ţării? Iar eu nici nu cred că asistăm la o fază pe bune, eu cred că totul este un teatru ieftin la nivel naţional, oferit pentru ca madam să ascundă nişte bani pe care probabil că ar fi fost nevoită să îi ofere duduiului cu care a fost căsătorită o parte din viaţă. Aşa, vezi vorba că i-a pierdut la vrăjitoare, a înscenat şi un simulacru de proces, iar banii vor fi returnaţi pe şest "sărmanei femei căreia i-au fost furaţi banii", bineânţeles în schimbul unui comision rezonabil. La final vrăjitoarele se aleg cu publicitate gratuită la "televiziunile de maximă audienţă" timp de ..... nu ştiu, cât o dura şarada, madama pierde numai comisionul dar nu toată suma, etc. Eu cred că de fapt ăştia s-au întâlnit şi au pus la cale tot matrapazlâcul cu lux de amănunte tocmai pentru ca să facă dispăruţi nişte bani care oricum urmau a fi pierduţi. Veţi vedea că într-un final se vor împăca, vor face showuri pe la jegurile astea cu licenţă CNA de incorect se numesc televiziuni de can-can, îşi vor cere scuze şi pensionarele şi gospodinele curioase iar vor sta până la 2 noaptea să vadă miraculoasa împăcare. Asta în timp ce în frigider nu se mai găseşte decât o cutie de Linco pe jumătate consumată şi 230 grame de gem de anul trecut. Dacă îl ţi pe om în casă şi îi dai circ, cine mai are nevoie de pâine sau cine mai apare pe coperta revistei Time???

Frânturi de zi

2011-12-12T17:09:00.001+02:00

A venit azi pe la noi un domn înalt cu un aspect de artist, cu părul vâlvoi ce încerca cu greu să stea sub pălăria odată elegantă ce încerca şui să se aşeze pe o frunte lată. Paltonul de stofă şi pantofii de lac încercau oarecum să continue ideea de la care se plecase cu pălăria iar sacoul şi cămaşa albă se potriveau într-un fel cum nu prea mai vezi azi cu pantalonii de stofă dar uşor neângrijiţi. Deşiratul mirosind a lemne arse, lăsa să se înţeleagă că soarta l-a adus la vârsta lui (undeva pe la 55 de ani sau mai bine) în situaţia în care nu deţine consoartă atentă cu detaliile mici ce fac o ţinută mare, dar desigur atitudinea domniei sale inspira faptul că este un domn după toate regulile vechi după care înainte oamenii se împărţeau în domni şi puşlamale. Această combinaţie între elegant şi neglijent îi conferea omului ăsta un aer boem, de artist, de creator, părea că trăieşte cumva marile drame ale neamului nostru, că este dispus să lupte oricând încă odată până la moarte într-o imposibilă nouă Revoluţie. Părea că nimic din ceea ce se întâmplă în istora neamului nu-i este indiferent. Mapa groasă cu un scenariu de film ce a recuperat-o de la noi trăda şi ea trăiri intense pe care autorul le simţise la data creării operei de artă. Decupături din ziare în care se menţiona persoana sa - pentru a se vedea că demersul său este unul serios - ştersături, corecturi, adăugări cu pixul, etc, tot acest tablou m-a introdus instant într-o atmosferă a anilor demult trecuţi în care oamenii mai aveau un crez, mai aveau un ţel, aveau ceva în comun - altceva decât consumarismul şi marketingul agresiv. Azi am întâlnit un domn boem cu rar am şansa să văd, un creator care probabil că umbla să vândă scenariul în care el credea cu tărie că este genial. Între milioanele de oameni şetrşi, banali, simpli, acest individ îţi oferea prin prezenţa sa o călătorie în care dacă aveai isteţimea să o observi el te poartă într-o secundă. Oamenii cu ştaif de altădată, cu dichis, oamenii care mai cred în scopuri nobile şi care au educaţie aleasă (chiar dacă este una de artist) sunt certe repere pe care ar trebui cumva să îi punem în valoare mai des.

Life in a day

2011-12-10T13:12:00.001+02:00

Life in a day

Oţelul moale

2011-12-08T09:58:00.001+02:00

Dacă ţelul echipei de fotbal din Galaţi era să facă zero puncte în Champions League, atunci echipa se numeşte pe bună dreptate O Ţelul (zero ţelul). QED.

Caca. Viața.

2011-11-30T09:38:00.001+02:00

Viața mea de acum e aceeași de ca și cum aș fi căzut într-un WC de țară, din ăla din curte plin cu tot ce e mai rău în noi. Oriunde m-aș uita în jurul meu, totul îmi pare că pute. Nu e problema că la o adică nu știu să înot într-un lichid, dar gândindu-mă la ce lichid mă înconjoară prefer să stau cât pot de inert și să aștept pe cineva să mă scoată de acolo, să mă salveze. Sper ca „cineva” să sosească la timp, înainte de a începe să mă scufund cu totul în materie, căci atunci aș fi nevoit să dau disperat din mâini și din picioare iar peisajul pe care l-ar găsi ar fi unul deloc măgulitor pentru mine...

Investește în oameni

2011-11-29T15:37:00.001+02:00

Împreună pentru dezvoltarea dialogului social în România -- aceasta a fost astăzi conferința națională la care am avut onoarea să particip. Inițial mă gândeam că orice proiect pe o astfel de temă este ca și cum cineva ar încerca să se îmbete cu apă chioară, dar ascutând lectorii ce și-au împărtășit experiențele primului an de când a fost creat acest proiect mi-am dat seama mai bine în ce constă de fapt munca asta zilnică a sindicatelor - iar aici sindicate este termenul generic pentru organizațiile sindicale de genul sindicat, federație, confederație, cartel, etc. Importanța partenerului social în jocul democratic este una care astăzi mi s-a relevat mai bine ca oricând. Uniți suntem mai puternici iar regretul că mișcarea sindicală din România este relativ dezbinată nu ajută la nimic. Dialogul social este în momentul de față mimat de actuala putere, legile și orice libertate care s-a plătit în 1989 și nu numai cu sângele oamenilor ce au ieșit la „luptă” fiind grav și imoral îngrădite de exact persoanele care au câștigat alegerile invocând aceste libertăți. Și mai ridicol este că încă mai sunt oameni care cred cu tărie că ce se spune despre acești dictatori nu este adevărat și că oameni răi inventează fapte inexistente numai pentru a discredita actuala putere. Inechitățile sociale, statul de tip mafiot, lipsa dialogului social (fie că vorbim de dialogul între autorități vs populație, fie că vorbim de dialogul între diferitele instituții ale statului), mimarea acordării libertăților și drepturilor legale, toate acestea fac din ce în ce mai necesar apelul la dialog social pe care CNS Meridian alături de Federația Agricultorilor îl face de un an de zile. Situația grea în care se află în momentul de față România, Europa, lumea - de ce nu - face ca nevoia de unitate de partea partenerului social să fie una stringentă; nu mai este timp pentru disensiuni, nu mai este timp pentru orgolii sau poziții de forță între sindicate sau Confederații, acum este momentul ca vocea ce se face auzită să fie una singulară, un cor de voci care să exprime una și aceeași idee: nu mai acceptăm încă odată dictatura, nu mai acceptăm să fim furați, mințiți, umiliți, ținuți în foame și mizerie, nu mai acceptăm sărăcia într-o țară atât de bogată. Unii dintre interlocutori se refereau la bogățiile naturale ale României, la faptul că în actualul context țara noastră ar trebui să valorifice mult mai bine resursele solului și cele agricole. De ce nu se face așa ceva? Oare cine știe. Probabil că politicienii noștri sunt mult prea „calici” (am citat un interlocutor) să își umple buzunarele cu atâta avere încât nu o vor putea cheltui nici în 7 vieți, în timp ce orașe întregi sunt folosite numai pe post de dormitoare, căci falimentul și șomajul s-au instalat de mult aici. Problema ridicată de această conferință a fost și una de morală interioară, sau mai corect spus de automorală pe care să ne-o facem fiecare dintre noi. În ce mai credem, de ce stăm și privim inerți ceea ce se întâmplă, de ce nu le dăm celor care au ales să se bată pentru noi impresia și siguranța că eforturile lor pot fi sprijinite de noi toți cei care ne-am săturat de jegul în care suntem ținuți, toate astea sunt cel puțin atâtea teme de reflecție pentru fiecare dintre noi. Avem noi poporul o problemă morală? Dacă cineva care merge într-un sat și spune că este de la sindicat și că vrea să îl ajute pe el, săteanul de care nu întreabă nimeni decât în săptămâna dinaintea alegerilor, este întâmpinat cu întrebarea „dar ce ne dai, o găleată, un tricou pentru ăsta micu sau măcar o șapcă”, înseamnă că sindicalistul ăla mai are rost să mai lupte acolo (în primul rând cu sine însuși căci tentația de a renunța este una deloc de neglijat) sau acea gloată de animale reduse la nivelul de rumegători de cartofi prăjiți cu piept de pui nu vor înțelege niciodată că investindu-se în ei de fapt se investește în progres. El, fermierul, țăranul cum li se spune celor care locuiesc la sat, poate fi mai greu manipulat atunci când este informat, atunci când știe să se apere de abuzurile primarului, a prefectului sau a mai știu eu căror autorități locale. Dar el nu înțelege asta, sau în fine, unii dintre ei nu înțeleg asta și reacționează primar. Unii și-au însușit învățăturile și în acel loc unde omul a fost învățat să comunice social sigur va exista un progres. Atât autoritățile - reprezentate de unii primari - cât și oamenii au învățat că numai împreună ne poate fi mai bine. Investește în oameni devine astfel un slogan care poate fi cheia către ieșirea din tunelul din care pare că nu mai ieșim. Devine un deziderat ce - odată atins - poate fi o bază solidă pentru construirea viitorului acela luminos pe care l-am așteptat 45 de ani de comunism și pe care, după 20 de ani de la Revoluție încă îl mai așteptăm. Păcăleala cu Europa și progresul miraculos care s-ar fi instalat imediat după 2007 la care cei mai mulți ne-am așteptat a fost desigur încă o dezamăgire adăugată la sutele de motive de tristețe pe care le-am avut noi românii ca nație. „Războiul fără prizonieri” - sintagmă folosită de un personaj destul de controversat ce a luat cuvântul, folosită pentru a descrie situația actuală economică la nivel mondial, este desigur unul în care la final se vor număra - ca în orice război - învinși și învingători. Dialogul social poate preveni plasarea nației noastre în prima categorie. Discutând despre soluții, despre protecție socială, despre statul care se potrivește cel mai bine unei anumite situații mondiale (de stânga, de dreapta, monarhie constituțională, etc), soluțiile de rezolvare a unei situații, etc, discutând în general, este imposibil ca partenerii aflați la masa negocierilor să nu se îmbogățească unii de la alții, este imposibil ca la final să nu se găsească o soluție la care posibil nu s-au gândit înainte. Arta negocierilor trebuie însă însoțită neapărat de încă un factor fără de care orice speranță de mai bine nu își are locul: buna intenție. Degeaba merg ele sindicatele la dialog dacă oameni precum cei din actuala putere nu fac altceva decât să limiteze prin legi imorale pârghiile cu care se negociază. Degeaba se stau mii de ore la discuții dacă după 2 ore de la ultima întrevedere se dă legea tot așa cum a cerut-o „domnu' Traian”. Degeaba se vorbește de moralitate dacă la ieșirea de la masa dialogului cei ce dețin pârghiile bunăstării generale fac afaceri cu ei înșiși de pe pozițiile de stat și patron ce face afaceri cu statul. Ceea ce este însă de făcut este ca acești oameni bine intenționați să nu cedeze. Fie că vorbim de organizațiile sindicale, fie că vorbim de ONG-uri, fie că vorbim de alte feluri de organizații sau pur și simplu că vorbim de oameni pur și simplu, toți aceștia trebuie să nu dezamăgească și să nu se dezarmeze, să meargă până la obținerea unui trai mai bun pentru noi toți. Inițiative și invitații la dialog precum cea la care tocmai am asistat azi sunt mai mult decât salutare, sunt dădătoare de o oarecare speranță că poate la un moment dat cei ce dorm se vor trezi și ne vom ridica astfel din noroiul călduț în care uneori ne place să stăm.

Antena 3

2011-11-29T15:34:00.001+02:00

Uneori mi se întoarce stomacul pe dos uitându-mă la Antena 3!

Iubim România

2011-11-28T17:14:00.001+02:00

Indirect, de curând s-a lansat în dezbaterea publică o dilemă: iubim sau nu iubim România? Opiniile sunt împărţite, iar mai nou, televziunile private - care în 15 de ani de la Revoluţie de când sunt mai acticve nu ne-au învăţat decât că noi trebuie să ne urâm ţara şi că tot ce se întâmplă este demn de a satisface un necrofil sadic - ne îndeamnă să găsim motive de a iubi România. S-or fi plictisit sau pur şi simplu mizeria nu mai vinde în ziua de azi, căci nu văd cum de s-a rotit opinia atât de tare. În fine. Aşadar, iubim sau nu iubim ţara asta? Dacă e să judecăm după peisajele pe care ni le oferă, putem spune că România este chiar o ţară faină, cu multe posibilităţi de imbogăţire spirituală. Are mare, are munte, are cam de toate. Dacă e să judecăm după locuitori, aici se pot face mai multe comentarii. Indiferent cum am privi, există motive de bucurie la fel cum există motive de tristeţe în fiecare pătură socială. Mojici există şi printre mineri, şi printre ingineri şi printre mai ştiu eu ce reprezentanţi ai culturii şi elitei naţionale, la fel cum genii şi caractere deosebite se găsesc peste tot. Per general însă, un popor care scrie scrisori omagiale în anul 2011 sau care se lasă atât de tare călcat în picioare în halul ăsta, nu îmi inspiră prea multe motive de a fi mândru că sunt român. La ce bun sacrificiul generaţiilor anterioare dacă acum ne vindem pentru 200 de lei sau mai puţin, un cârnat şi o bere îndoită cu apă... sunt şi oameni deosebiţi, eleganţi, cu obraz subţire, citiţi sau care înţeleg eleganteţurile, politeţea, buna creştere şi alte asemenea. problema este că ei aleg să privească liniştiţi spectacolul cotidian sau nici măcar atât. Lipsa românilor de unitate şi apropiere mă face să cred că îmi irosesc timpul iubind-ui. Momentan sunt dezamăgit. Nedreptăţile şi ura socială la care asist uneori, lipsa de demnitate şi onoare a celor mai mulţi dintre cei care îmi apar în faţa ochilor, a urechilor sau a oricăror alte simţuri zi de zi mă pune în imposibilitatea de a-i iubi pe români în ansamblu. Eu iubesc România dar nu îi iubesc pe români.

Poporu'

2011-11-17T17:35:00.001+02:00

Cu cât cunosc mai bine poporul ăsta, cu atât greaţa devine mai mare.

Tristeţi

2011-11-15T18:18:00.001+02:00

Nu ştiu cum sunt vieţile altora, dar cu siguranţă în ultimul timp am auzit atât de multe veşti triste încât am ajuns să consider că (prin comparaţie), viaţa mea - care oricum în zilele astea este una deloc veselă - este una plină de frumuseţi şi de bucurii. Atunci când auzi despre cineva că suferă de o boală incurabilă te tot gândeşti cât de norocos te poţi considera că nu eşti în locul acelei persoane, cât de mult te iubeşte Dumnezeu că nu te-a lovit cu o astfel de soartă. Te întrebi de ce cancer fac numai oamenii buni şi de ce o pramatie şi o scursură a societăţii trăieşte bine merci. Te întrebi oare ce o fi în sufletul unui om care ŞTIE că va muri curând şi cam ce este el dispus să facă sau să zică ştiind de asemenea că nimeni nu mai poate face ceva pentru el, pentru salvarea vieţii sale. De ce "pleacă" numai oameni buni nu putem noi explica, poate doar Dumnezeu care are câte un plan pentru fiecare dintre noi, plan pe care nu îl ştim şi nu îl înţelegem. La ce bun toată zbaterea noastră, la ce bun toată bogăţia, toată răutatea, tot ce facem fără să ne gândim la Dumnezeu, dacă totul se poate duce pe apa Sâmbetei în doar câteva luni? De fiecare dată când aud despre aceste tristeţi, de fiecare dată când aud că această boală mi-a mai răpit un om drag sau un om bun pur şi simplu, mă gândesc mai intens la Bunul Dumnezeu, la câte vede şi îndură drăguţul, la iertarea şi nemărginita lui milă. Mă gândesc că dacă azi sunt, mâine pot să nu mai fiu. Acel "dar de ce eu" pe care necredincioşii îl rostesc atunci când se află în faţa unor mari încercări ale vieţii mă face pe mine să mulţumesc Domnului că până la această dată s-a îndurat de mine, păcătosul ce sunt. "Necazurile" mele îmi par astfel mici, insignifiante, trecătoare, dulci chiar. Eu am şansa să îndrept ceea ce mi se relevă prin suferinţă, eu am şansa să mă întorc şi să corectez, să pup acolo unde scuipam, să îmbrăţişez acolo unde biciuiam, să spun scuze dacă am greşit. Oamenii aceştia şi-au primit condamnarea şi toate regretele din lume nu îi mai ajută astăzi să se ridice de la ei suferinţa şi moartea. A privi moartea în ochi este un gest de maximă credinţă. Un adevărat Creştin Ortodox nu se teme de moarte, căci Dumnezeu a spus: "cine crede în mine are viaţă veşnică". Ori asta, pentru mine este suficent. Dar este suficient de aici, din confortul sănătăţii mele, de pe cealaltă parte a baricadei, din locul de unde îmi permit luxul să filosofez ştiind că mâine mă trezesc şi pot uita că unii oameni înfruntă moartea zi de zi. Numai un om care trăieşte deşertăciunea morţii iminente ne poate spune ce simte şi ce anume îi mai poate aduce alinarea. Ce rău îmi pare că oamenii sunt diagnosticaţi cu boli atât de crude, atât de nemiloase cu speranţele lor şi cu visele celor apropiaţi. Unii pur şi simplu nu merită. Numai Dumnezeu ştie care sunt planurile pentru fiecare dintre noi.

Sunt un orb

2011-11-11T09:33:00.001+02:00

Ascult un cd în masina. Un cd care stătea aruncat undeva prin casă şi pe care, într-o zi, brusc, mi-am propus sa îl ascult. Am pus mâna pe el şi l-am desigilat apoi l-am luat în maşina. Titlul cd-ului era "Sunt un orb" şi pe coperta era Horatiu Malaele. Credeam că s-a apucat şi el de muzică şi deşi îl ador ca actor şi caricaturist, nu eram sigur ca îmi va plăcea ca şi muzician. Urăsc oamenii care cred despre ei înşişi ca ştiu totul şi că sunt pluri-talentaţi. Surpriza mea a fost imensă atunci când, odată pornit cd-ul din boxe a început răsuna poezii. Eu am declarat de mai multe ori că sunt incapabil să înţeleg poezia, mă aşteptam să mă plictisesc îngrozitor, dar mi-am zis că dacă am intrat în horă..... A început genialul Horaţiu să recite şi am început să simt că nu mai sunt aşa sigur ca nu îmi place poezia. Vers după vers, poezie după poezie, şi uite aşa m-am trezit cu lacrimi în ochi încercând să mai nimenresc drumul către casă. Poezii care mai de care mai faine, mai puternice, mai lacrimoase, mai nu ştiu cum veneau în cavalcada asupra-mi. M-am gandit ca iar îs deprimat şi ma pufneşte plansul din orice. Am ascultat pregatit versurile cu pricina şi tot aiurea m-am simţit. Ceva din mine se regăsea cumva în recitarea aceea. Ceva din mine, nu ştiu ce. Versurile nu le pot reproduce integral, dar în mare poezia suna cam aşa:

"A fost odată o fată nespus de frumoasă, dar nespus de tristă. Nespus de tristă pentru că era oarbă. Nu vorbea cu nimeni, nu avea niciun prieten, atâta doar bunul ei prieten cu care îşi petrecea mai tot timpul. Şi cum stăteau ei aşa, i-a spus odată acesta: eşti atât de frumoasă încât eu acum pe loc m-aş căsători cu tine. Nu mă pot căsători cu tine bunul meu prieten, căci eu sunt oarbă. Şi uite aşa, an după an, zi după zi, până când la un moment dat cineva i-a oferit o pereche de ochi. După operaţie, după ce i s-au scos bandajele, prietenul ei a venit şi i-a spus: acum te căsătoreşti cu mine? Dar vai, fata a văzut că şi prietenul ei era orb. Au tăcut mult. Vezi, a spus ea, eu m-aş căsători cu tine, dar nu pot pentru că tu eşti orb. Bine - a spus acesta, atunci mergi în lume şi fii fericită, ai grije de tine şi de ochii tăi, căci înainte de a fi ai tăi, au fost ai mei." --- Horaţiu Mălăele.

Telegrame din România VIII

2011-11-02T19:47:00.000+02:00

Un nene de la formaţia de un talent îndoielnic al cărui nume nu are rost să îl pomenesc aici, a deschis un proces prin care cere unui mare regizor român banii de pe drepturile de autor. În ţara cu numele de România, drepturile de autor se plătesc de către organizaţiile de gestionare colectivă a acestora, Ada - Orda sau Credidam. Aşa zisul mare artist vrea banii de la o persoană fizică, doar pentru că pe el îl ascultă câţiva oameni cu creierul spălat care se dau mari inteligenţi ai neamului. Deja a pierdut mai multe procese, dar zice că el nu se lasă. Poate ştie el alte legi, unele pentru vedete... Spitalul care rezolvă 50% din bolile de inimă ale românilor a primit bani numai pentru 30 de cutii de medicamente şi atât. Blestemăm, blestemăm! Cristi Minculescu cică are iarăşi probleme de sănătate. Uneori unii pur şi simplu au ghinion. Unii încearcă să iasă din zona Euro, noi încercăm total imbecil să intrăm. Grecia se joacă cu nervii unora şi bani altora şi organizează un referendum pe tema ajutoarelor oferite de noi toţi, europenii. Se pare că mai sunt şi pe la alţii politicieni cu coaie foarte mici. Unii nu au deloc. Madam Elena Udrea se gândeşte că dacă apare lasciv într-o revistă glossy va câştiga câteva voturi în plus. Are dreptate, în fond cei mai mulţi dintre gagii gândesc cu genitalele... Cu cât trece mai mult timpul cu atât sunt mai dezorientat: întâlnesc oameni de un jeg inimaginabil la fel cum găsesc şi caractere rarisime, perle, diamante. Nu ştiu astfel dacă pot cataloga românii ca nişte imbecili notorii sau ca un popor deosebit, matur, creştin. Ştiu cel puţin 2 oameni care s-au folosit de nişte organizaţii care aveau ca şi obiect de activitate apărarea unor drepturi (să le zicem salariale) pentru a-şi face un cont să arate foarte gras şi frumos. Rusine. Oamenii ăia aveau încredere în voi băi pramatiilor!

Justiție

2011-10-20T22:23:00.000+03:00

Se pare că cumva, într-un mod foarte slab perceput de noi, Dumnezeu își aplică justiția în moduri în care ne surprinde uneori. Pot numi așa repede cel puțin 3 dictatori care au murit maziliți de propiul popor, care au sfârșit nedemn, implorând milă, părăsiți de lingăi și speriați din toți rărunchii. Ceaușescu, Sadam și acum Gaddafi.

Zisă

2011-10-19T23:09:00.002+03:00

Dintre zecile, miile, sutele de mii sau miliardele de chestii pe care le-am văzut pe Facebook de când am intrat în acea specială lume, cel mai mult mi-au impresionat și cu siguranță mi-au rămas în minte cuvintele astea, care într-un fel cred că spun pe scurt povestea vieții mele sau a oricărui om care se ridică cumva de jos și spune NU.....

Mai întâi te-au ingnorat. Apoi au râs de tine. După care s-au luptat cu tine. După care ai invins.

Laudatio

2011-10-18T00:39:00.002+03:00

Pot să spun un singur lucru: îmi plac pisicile la infinit!

Geniu!

2011-10-18T00:27:00.004+03:00

Numai Mozart ar fi putut pune o asemenea pieasă lângă un asemena titlu. Recviem. De o splendoare rarisimă și cu o poveste deloc de ignorat.

Revelații

2011-10-17T23:58:00.000+03:00

Așa cum odată am avut revelația poeziei lui Adrian Păunescu alături de mai vechea mea iubire, poezia lui Nichita Stănescu (deși eu am afirmat cu tărie în mai multe ocazii că sunt incapabil să înțeleg poezia - ceea ce susțin și acum), așa azi am avut cel puțin 2 revelații majore - de unde am tras concluzia logică că Dumnezeu mă iubește indefinit de mult. Pe lângă Mozart, Vivaldi și Bach - pe care i-am ascultat și auzit astfel încât sufletul meu a fost foarte împăcat deseori, azi am adăugat și Chopin la lista mea de preferințe. Am rezonat cu Chopin. Apoi, atunci când poate stăteam în dezamăgire și singurătate Dumnezeu mi-a trimis un mesager, un înger deghizat în om care a avut ca unic scop să îmi ridice moralul. Și a reușit!!! Nu am fost astfel lăsat pradă demonilor care cu siguranță se vor fi bucurat de tristețea mea și de dezamăgirea ce-mi dădea galeță târcoale. Încă un motiv în plus ca cineva să creadă în Dumnezeu! De asemenea am constatat că Țuțea vea dreptate atunci când spunea că Dumnezeu se relevă numai celor care Îl caută, iar nevrednicilor nu se va dezvălui niciodată. Eu pe Țuțea îl iubesc cel mai mult între intelectualii români și nu cred că ar mai exista cineva care să îi stea înainte, poate numai Dimirtrie Cantemir. Dacă ar fi să devin cineva pentru cultura românească, cu siguranță aș dori să devin un nou Țuțea. Tot azi am avut mai multe revelații asupra cărora reflectam de mai mult timp încoace. 1. Există iubire absolută iar eu am trăit ceva foarte pe aproape! Merci Moni! 2. Pot ei unii oameni să creadă cât vor că sunt credincioși, dar numai unii dintre ei ajung cu adevărat la rugăciunea inimii. Asta știam deja din învățătura unui mare duhovnic al neamului nostru, dar nu credeam că Dumnezeu îmi va arăta atât de profund și evident astăzi. Vâzând necredința unora mascată binișor într-o ridicolă credință, am avut revelația marii înșelăciuni la care se dedă diavolul. Diavolul de fapt te păcălește pentru ca tu de fapt să nu dai sufletul tău Domnului, ci numai să ai impresia că ai dat. În realitate sufletul este vândut ăluia rău. Nașpa! 3. Vără-miu este o ciudată combinație între un imbecil de manelsit și un om fundamental bun. Desigur, cele două concepte se exclud prin definiție, dar vă adigur că ăsta așa este! Un imbecil bun. 3 revelații într-o singră zi! A? Ce ziceți?

Telegrame din România VII

2011-10-16T19:45:00.000+03:00

Șerban Huidu este bun prieten cu necazurile și ghinioanele. Ultima sa pățanie a dus la decesul a două persoane total nevinovate într-un accident de circulație produs pe principiul „sunt șmecher și am mașină bengoasă, deci regulile de circulație nu mi se aplică și mie”. Ete că ți se aplică. Dumnezeu nu ne bate cu bățul; este greu ca să îți câștigi pâinea vânând greșelile altora și apoi să te aștepți să îți meargă bine. Un funcționar din Brașov le lua cu japca oamenilor câteva zeci de lei din salariu, astfel că într-o lună strângea cam 40.000 euro. Muie mă! Rudele lui Chancey cer o anchetă drastică a autorităților din Romînia cu privire la decesul americanului ucis de niște oameni decenți, buni și drepți din Giurgiu. Asta îmi aduce aminte de cererea pe care familia lui Teo Peter a adresat-o autorităților americane. Normal ar fi să procedăm la fel și noi, nu să ne amendăm propiile spitale... Ion Diaconescu a murit. A lăsat un testament imposibil de pus în aplicare, acela de a aduce iarăși partidul în Parlament. Da, desigur, că dorim iar concedieri colective, faliment, răzbunări politice și vendete personale. S-a deschis un parc de distracție în București. Mie asta îmi aduce aminte de groaza cu care mă țineam de orice atunci când mă dădeam în Herăstrău în mașinuțele alea de montagne russe care aveau un traseu ușor, mic și rapid. De regulă zece minute nu spuneam nimic căci inima îmi bătea cu putere și mă juram că nu mă mai sui în drăcoveniile alea... Acum am văzut tot felul de țucumbăre în care sunt 100% sigur că nu mă voi da niciodată. Dar e ok că există. Vali Porcișteanu devine noul campion absolut de rallyuri din România. În sfârșit cineva cu care țin eu devine campion, că de Steaua m-am săturat să mai aștept să mă mai bucure cu ceva. Am descoperit un film serial fain pe care îl vizionez pe net: Mentalistul. În case e frig ca la Polul Nord. Se pare că oamenii ăștia așteaptă să facem țurțuri la nas dimineața pentru a da drumul la căldură. Eu nu fac țurțuri, dar mă scol cu vârful nasului rece ca soacră-mea. Stai, că nu mai am iubită, deci nu mai am nici soacră. Prin școli tot mai multe posturi sunt neocupate; culmea, se pare că nimeni nu se mai înghesuie pentru a lucra în sistemul de învățământ pe uimitoarele salarii de 900 lei sau cât or fi. Păi o rată la bancă este în jur de 1.000 - 1.200 lei...!.!..!!

Îmi place

2011-10-15T17:30:00.000+03:00

Ce tare îmi place mirosul de casă curată și aerisită, sâmbăta, imediat după ce fac curățenie. Când totul este pus la punct gata să înceapă o nouă săptămână, când nu există praf, mizerie și tot ce producem conștiincioși timp de o săptămână, când parchetul și gresia miros a flori, când baia strălucește, totul, totul îmi place. Îmi place atunci când mâța iese leneșă de sub pat și se întinde căscând cu poftă. Sau când stă iarna ghemuită pe calorifer cu nasul pe geam să vadă cum mai merge treaba pe afară. Îmi place căldura căminului meu, îmi place viața mea pe cont propiu și consider că a avea un cămin al tău este o mare realizare în viață. Îmi place mirosul de cozonac din perioada sărbătorilor creștine, mirosul de scorțișoară și de rom și toate aromele specifice cozonacului. Îmi place să văd cum fierb sarmalele sau ciorba de perișoare, îmi place atunci când bucătăria duduie de viitoare bunătăți și facem mâncare amândoi, îmi place masa plină de făină, gogoșile și clătitele. Îmi place atunci când îmi mai cumpăr câte ceva pentru acasă și sentimentul pe care îl am atunci când îmi trebuie ceva și am. Într-o casă trebuie să ai pe ce pune mâna, nu să stai să împrumuți de pe la vecina. Îmi place când este vară fierbinte și atăm amândoi goi prin casă, îmi place să ies gol de la baie și să mă aerisesc nițel până la șifonier. Îmi place mirosul de rufe proaspăt spălate, geamurile curate și lumina de veioză din serile liniștite. Îmi place o bibliotecă plină și un perete împodobit cu zeci de icoane. Îmi place ca iarna să fie cald în casă și mirosul de vin fiert. Deși înainte le uram, acum pot spune că îmi plac și florile de apartament. Îmi place cum miroase dimineața a cafea în toată bucătăria mea. Îmi place să am casa mea și să savurez toate astea, zi de zi, lună de lună, an de an. Dar nu am.

Europa xenofobă

2011-10-14T18:49:00.000+03:00

Foarte multă rumoare s-a creat pe marginea aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen. Atitudinea Europei este una sfidătoare și care ne dovedește încă odată că ei tânjesc după perioada Războiului Rece, atunci când ei se considerau cumva rasa superioară, mult mai buni și mai drepți, care aveau mașini și blugi, uitând de fapt că tot ei, europenii din vest, ne-au vândut ca pe niște vaci rușilor, asta după ce în timpul Războiului Mondial II ne-au trădat și ne-au forțat să intrăm în luptă alături de Germania. Acum iarăși a venit ziua de testare pentru „perfecții”, arienii, minunații europeni și iarăși au căzut examenul. Nu înțeleg de ce regulile se schimbă numai la final, cu 3 zile înainte de a ne acorda intrarea în spațiul Schemngen. Ori respectăm regulile și ne integrăm ÎN CONFORMITATE CU ACESTEA, ori ne batem joc de români și de bulgari și îi umilim scuipând-ui ca pe niște sclavi care cer libertate, căci aceștia oricum nu pot face nimic. Soluția a 2-a a fost mai ușoară pentru Europa acum și în toate momentele în care aveam șansa de progres. Pe noi ne acuză că nu îi integrăm pe țigani iar ei îi deportează. Ne pun să chetuim miliarde de euro pe echipamente și apoi ne spun malițios că nu ne primesc pentru că avem țigani. Să fie asta oare un gest de xenofobie sau ei sunt atât de civilizați încât nu suportă să li se adreseze acest termen? Îmi e scârbă, iar astăzi regret entuziasmul meu proeuropean. Europa așa cum arată ea azi este o mare glumă. Iar pentru noi este una proastă.

Dreapta e o prostie

2011-10-14T18:19:00.000+03:00

Judecând după starea în care se află România la momentul de față, putem spune că dreapta e o mare prostie. După Revoluția din 1989, din cei 21 de ani scurși până acum, în 11 și mai bine la putere au fost forțele de dreapta. Principiile de dreapta pe care unii politicieni ni le prezintă pe la televizor, sunt de fapt niște bull shituri împachetate frumos în care ni se prezintă o societate ideală imposibil de pus în practică. Am mai văzut dealungul vieții și a istoriei oameni care prezentau frumos ambalate tot felul de soluții magice în care oamenii trăiesc fericiți și prosperi. Vrem fapte nu vorbe. Iar faptele vorbesc de la sine; de fiecare dată când dreapta a fost la putere, societatea a avut de suferit mari dezamagiri: concedieri, distrugerea locurilor de muncă, instabilitate pe piața financiară, teroare și frică pentru ziua de mâine, inflație și foarte multe asemenea nenorociri pentru omul de rând. Nicăieri pe lumea asta nu exită 100% din populație pe post investitori, nicăieri pe lumea asta nu există 100% locuri de muncă care să fie ocupate prin competiție directă. Ipoteza că dreapta creaza de fapt competiție este una cel puțin ridicolă, asta dacă ar fi să mă raportez la situația pe care o cunosc cel ai bine, respectiv cea din România. După ce au fost la putere mai mulți ani decât a fost stânga, societatea românească are parte de orice, mai puțin de competiție adevărată. Corupția și furtul nu au fost niciodată la cote mai ridicate ca acum când dreapta guvernează singură, mulți dintre oamenii de stat sunt de fapt infractori de drept comun, liderii sunt de fapt comasați și se vorbește despre „liderul”, unicul, cel mai important, etc. Dreapta la noi nu (mai) creează elite, nu mai sprijină competiția adevărată, nu mai respectă nimic din ceea ce definește dreapta. Ba mai mult, la noi principalul reprezentant al dreptei nu este un partid istoric care ar fi avut în spate o întreagă epocă de gândire de dreapta și care a dat mii de reprezentanți de seamă ai acestui curent, ci este un partid neo-comunist, care inițial avea ca și orientare doctrina de stânga. Ce trecere, nu? Oameni care au fost membri ai extremei stânga, trec după Revoluție la platforma de stânga pentru ca mai apoi să devină de dreapta. Trădarea pe care au aplicat-o propiilor lor convingeri este cel puțin un subiect de anecdote, oamenii de această factură fiind demni de râs. Mi-e milă de ei. Banul este cel care le guvernează orientarea politică, ori de la un reprezentant al dreptei mă aștept ca foarte multă coloană vertebrală. Dar de unde? Partidele istorice fie nu sunt în Parlamentul României (oare de ce???) fie au un sprijin redus al populației. Doar 10 - 15 % din populația României votează cu adevărat cu dreapta. Restul votează după interesul financiar sau votează stânga. Să fie oare judecata poporului una imbecilă sau pur și simplu soluțiile oferite de dreapta sunt nesustenabile, imposibil de aplicat, idealiste, deseori ridicole? Țările care au un standard ridicat de viață în lume sunt guvernate de politici de stânga: Japonia, Norvegia, Suedia, Danemarca, etc. Pentru dreapta, eu cetățeanul nu exist, exist eu întreprinzătorul, eu consumatorul, eu individul pe care el îl stoarce de bani la fel ca pe cel care are capital, exist eu cel pe spatele căruia băieții deștepți fac capital. Dacă sunt bolnav, prost, incult sau dacă am alte asemenea probleme, nu am acces la un spital bun, la o școală bună și așa mai departe. Astea sunt numai pentru oamenii bogați, omul de rând este marginalizat pentru că nu s-a născut geniu în afaceri. Unde este echitatea în tot acest concept? Dacă nu consum nu sunt bun, devin bun numai când sunt nevoit să plătesc impozite, în care mie mi se ia la fel ca celui care are bani. Bun sunt dacă aduc profit, iar dacă nu pot aduce profit, dreapta consideră că nu sunt un cetățean bun. De exemplu pentru dreapta un preot, un medic, un profesor nu este bun, pentru că niciunul dintre aceștia nu produce efectiv ceva. Ne aducem aminte despre discursurile așa zis de dreapta purtate de un anume președinte al României. Ca sa nu mai zicem că un alt președinte al acestei țări, ignoră total dezastrul economic și social pe care l-a produs pe timpul mandatului său și azi are discursuri dădătoare de dureri de cap și provocatoare de sinceră greață. Nu așa se revine în parlament. Politica revanșardă și distructivă pe care a dus-o dreapta la noi în anii 1996 - 2000, a adus grave deservicii dezvoltării corecte a societății și mai ales a produs mari dezamăgiri inclusiv printre cei care sperau că soluția de dreapta este cea care va salva Romînia. Așa cum legionarii au stat deoparte și au privit pasivi cum clanurile de romi au pus stăpânire pe siguranța cetățeanului în exagerat de multe locuri din România, așa și soluțiile de dreapta care au fost aplicate la noi au fost niște eșecuri lamentabile. Asta în timp ce stânga și-a învățat lecția: a oferit protecție socială (uneori exagerat de multă și cu o lejeritate inadmisibilă, recunosc), a creat locuri de muncă, a oferit stabilitate pe scena politică și financiară, a încurajat investițiile, nu a tăiat în carne vie atunci când a revenit la putere. Unii doresc ca noi românii să gândim că stânga = comunism. Imbecilitatea acelora prinde totuși printre o parte destul de numeroasă a poporului, astfel că dacă ai merge oriunde pe stradă și ai sta jumătate de oră întrebând oamenii dacă ei cred că stânga = comunism, ai rămâne fixat de mirare. Dreapta este gata să calce orice în picioare pentru a reuși să dovedească lumii că acest concept al lor este bun. Desele falimente ale ideologiilor lor contrazic însă simpla vorbă purtată intr-un discurs pompos și cvasielitist pe care cu prețiozitate o prezintă reprezentanții dreptei. Omul de rând se poate ridica și o poate duce excelent și cu politica de stânga care îi oferă mult mai multe oportunități de dezvoltare decât politica de dreapta. În ochii mei dreapta este totuna cu sclavagismul modern, iar codul muncii care a apărut la noi îmi lasă destule motive să cred asta. Soluția unei coaliții între veritabila dreaptă de la noi și stânga, coaliție ce urmează a se prezenta la următoarele alegeri, îmi oferă mie speranța că politicile promovate de aceasta vor lua aspectele care sunt mai bune din ambele concepte: protecția investitorilor alăturată protecției omului de rând. Sună bine pe hârtie, să o vedem însă la treabă.

Prima

2011-10-12T09:50:00.004+03:00

Pentru prima dată în viaţa mea ştiu unde voi face revelionul cu mai mult de 3 zile înainte ca acesta să se petreacă. Nu că ştiu cu mai mult de 3 zile, dar chiar cu mai mult de 2 luni înainte. It's a new record! Happy!

Ce trece timpul

2011-10-09T19:29:00.000+03:00

Nici nu știm cum trece timpul peste noi. M-am trezit la 35 de ani și m-am apucat să fac bilanțuri. Poate că acum am mai mult timp... La 12 ani mă imaginam că la 35 de ani voi avea casă, mașină, soție și minim 2 copii. Nu am decât mașină. Soție era cât pe ce să am, numai că orgoliile noastre ale amândoura au făcut ca să nu vedem ceea ce acum văd aparent clar, adică o mare iubire. Îmi e greu să mă adaptez noii mele vieți și petrec mult timp gândindu-mă la ceea ce a fost, la unde am greșit eu sau ea. 8 ani fără o săptămână am fost împreună, timp în care am petrecut extraordinar de multe clipe de toate felurile. Acum o lună fratimiu se căsătorea. A și trecut o lună. Parcă mai ieri îmi spunea că s-a hotărât să o ia de soție pe fata de care este foarte îndrăgostit și tot ieri parcă se apucaseră de organizat nunta. Prietenii mei au făcut un parastas de 6 luni unei alte prietene strinsă prea curând dintre noi și într-un mod absolut nedrept. 6 luni deja. Ce să mai zic că în amintirea mea mai sunt încă proaspete momentele petrecute cu taică-miu, care este decedat de mai bine de 7 ani. Memoria bunicilor este și ea destul de proaspătă, deși ei sunt plecați dintre noi de mulți ani. Mă uitam pe niște poze din liceu, din școala generală, din copilăria mea și constatam cu uimire că acestea toate sunt departe în timp, la 20 - 25 de ani. 25 de ani! Zici că un an e mult, dar 35? Merg la mare și stau minim 10 zile. Abia dacă am tip să ma bucur cu adevărat de concediu că se și duce... Acum când am fost în Grecia, abia daca am apucat să ne dezmeticim că și trebuia să plecăm înapoi acasă. Timpul uneori pare că trece nedrept de repede; ori asta ori noi nu ne mai putem relaxa și savura aceste momente și le trecem cu stres și cu nervi prin viața noastră, astfel totul părând efemer. Teoretic am trecut de jumătatea vieții mele, căci nu mă gândesc că sunt vrednic ca Dumnezeu să mă țină foarte mulți ani în viață. Cine știe câți ani mai am? Știu însă cam ce planuri am: o soție, o casă, 2 copii...

Ernesto Che Guevara

2011-10-06T14:58:00.000+03:00

Se pare că unii oameni îşi încredinţează viaţa unor cauze pentru care luptă până la sacrificiul suprem. Exemple se pot da iar dacă aş încerca acum să enumăr pe cei care îmi vin în minte aş uita desigur pe cineva, aşa că refuz să dau nume (desigur, titlul ne oferă deja un exemplu....). Există aceşti indivizi care au puterea de a organiza masele, care sunt carismatici, puternici, vocali, comunicativi şi care au darul de a convinge oamenii de validitatea crezului lor, de progresul pe care acesta îl aduce spiritualităţii umane. Aceşti oameni au de luptat pe cel puţin două fronturi, pe de o parte luptă cu duşmanul crezului lor iar pe de altă parte luptă cu conservatorismul maselor, cu nerecunoştinţa lor şi mai ales cu trădarea la care sunt supuşi la un moment al existenţei şi luptei lor. Oare câţi români legionari nu au luptat prin munţi cu regimul comunist şi oare câţi nu au fost trădaţi de oamenii prea speriaţi pentru a respira în lipsa acordului regimului? Oare câţi revoluţionari cubanezi nu au murit trădaţi de sătenii prea puţin pregătiţi să lupte alături de liderul lor? Oare câţi oameni simpli şi anonimi nu şi-au pus pielea pe băţ pentru un crez nobil, pentru ca mai apoi să fie nevoiţi să lupte cu încremenirea mentală a celor pentru care luptă, sau chiar cu trădarea şi laşitatea lor? Trăiesc cu impresia că astfel de oameni, care au suferit mari dezamăgiri profunde cu privire la natura umană au fost (şi sunt) foarte mulţi. Diferenţa între ei şi ceilalţi este că în ciuda tuturor rănilor adânci din sufletele lor, ei au continuat să îşi urmeze menirea, au continuat să lupte şi cu duşmanul şi cu prietenul, au continuat misiunea lor nobilă. Datorită unor oameni ca ei astăzi răul este mai puţin rău, binele este mai prezent decât ar fi fost dacă ei nu luptau cu încremenirea, ura, prostia şi trădarea maselor şi a celor ce deţin controlul. Petre Ţuţea spunea că în faţa marilor evenimente istorice, omul este fie laş fie erou. Iar oamenii ce au sacrificat totul pentru o idee nobilă au fost cu siguranţă eroi, oamenii care s-au luptat pentru binele celorlalţi sunt orice dar nu laşi, sunt de lăudat ci nu de trădat. Ce ne facem însă cu masele? Cu oamenii ce preferă anonimatul călduţ în care nici nu mor nci nu trăiesc? Istoria şi mai apoi Dreapta Judecată ne vor răspunde şi la această întrebare.

Telegrame din România VI

2011-10-04T11:58:00.001+03:00

Un criminal ce se ascunde în spatele unei credinţe false, nu a lăsat medicii să facă o transfuzie unei doamne ce suferise un banal accident de circulaţie. Banal în sensul că nu era foarte grav, totul se rezolva cu o operaţie deloc complicată. Criminalul cu acte în regulă este chiar tatăl decedatei. Porunca "să nu ucizi" este luată în derâdere şi este mai puţin importantă pentru aceşti imbecili criminali, iar porunca "să nu bei SÂNGE DE ANIMAL" este ridicată la nivelul de paradigmă absolută de aceşti sectanţi satanişti, ascunşi în spatele unei organizaţii ce se autointitulează Martorii lui Iehova..... Ce o avea sângele de animal cu transfuzia de sânge uman, nu cred că poate explica cineva. USL este tot mai slăbită. Comuniştii aflaţi la putere se folosesc de metodele bine cunoscute lor şi încet - încet câte un politician mai slab de înger părăseşte alianţa dădătoare de speranţe. Speranţele românilor se năriuesc pe zi ce trece văzând că oameni destul de vocali împotriva comuniştilor de la putere "părăsesc incinta". USL vine cu o aberaţie mai mare decât capul lor, ca oamenii care nu au luat BAC-ul să intre la facultae aşa, pe ochi frumoşi. Nu e de ajuns că mulţi trădători de neam şi popor se duc după cine oferă mai mult, acum avem motive să nu mai sperăm că o să fie mai bine şi că pe viitor vom avea materializate nonsensuri ca cel de mai sus. Acum doamna Andronescu este cu ciocul mic, adică în opoziţie, dar ce ne-am fi făcut daca madam era azi ministru şi venea cu o astfel de propunere????? Şi aşa a lăsat mii de oameni pe stradă, oameni ce au făcut facultăţi particulare pe care tot Andronescu le-a făcut peste noapte ilegale, asta pentru că rectorul X a dat bani şi colo şi colo şi nu numai colo.. Un cutremur de cateva grade bune a mişcat Bcureştiul azi dimineată. Eu am crezut că patul se mişcă astfel de la pârţul meu odios de la care aproape că m-au usturat ochii. După ce mi-a stat inima la loc, am aţipit ca un bebeluş, dar nu înainte de a aerisi temeinic camera. Comuniştii tot nu se împacă cu Regele şi prin Parlamentul României au avut tot felul de manifestări care m-au făcut să îmi crape obrazul de ruşine faţă de omul ăla. Huuuoooooo! Nokia s-a tirat şi din România. Logic, ei au semnat tot felul de hârtii în care ţara noastră se angaja să le facă ceva autostradă şi aeroport cu terminal cargo în zonă, iar în schimb au primit mărirea TVA cu 5% şi câteva zâmbete şugubeţe. În România s-a construit cea mai scumpă autostradă din lume. Adică s-a construit numai un segment, dar ăsta a costat cât 500 de km de autostradă în Albania. By the way, Albania a cosntruit cu aceeaşi firmă sute de km de autostradă la preţ ce pare modic pe lângă al nostru. Nu m-ar mira ca în scurt timp Albania să fie peste România... Festivalul Enescu a mai bifat o ediţie. De la an la an este mai reuşit, mai fain, mai bun. Asta mă face să mă simt bine că sunt român. Benzina şi motorina se scumpesc pe NV, aşa cu câte 2 bani, 4 bani... Anul acesta nu se va mai subvenţiona căldura din sistemul centralizat de încălzire. Şi uite aşa, sămranii care au 1.000 lei venit vor da 300 numai ca să nu îşi amintească pe pielea lor cum era înainte de '89. TVR a difuzat un documentar genial, făcut zice-se în 10 ani, care se numeşte "Povestea Sovietelor" şi care cred că a luminat mai multe minţi care au fost programate să gândească un pic altfel de cum spunea acesta, inclusiv mintea mea. Au cam trecut 60 de ani de la Război şi uite aum ies la lumină fapte ce schimbă cu totul şi cu totul ceea ce gândim noi azi. Cică nemţii şi comuniştii ruşi au fost de fapt mână în mână tot timpul. Eu mai cred şi că acest documentar a fost difuzat ca un răspuns al unui politician român la discuţiile din agora cu privire la ruşi, dar ce ştiu eu. Pe TV se difuzează o reclamă cu adevărat imbecilă în care Nico vorbeşte cu pauze de zici că are Alzhaimer. Farmacia tuturor, apoi o pauză, românilor. Nu ştiu câţi bani a primit duduia pentru reclama asta, dar pe bune că nu merită să te pozezi într-un om senil în asemenea hal pentru niciun ban din lumea asta.

Fusei în Oltenia

2011-10-02T19:17:00.001+03:00

Și anul acesta am mers cu mătuși-mea & co în Oltenia la tatăl său la cules de struguri. Pentru mine, un leneș notoriu și un mare inert, ocazia de a face ceva mișcare și de mai părăsi orașul ăsta aglomerat și plin de tot felul de oameni este una de neratat. Merg de vre-o 7 - 8 ani la cules la Stoicănești, rareori am lipsit și aproape că de fiecare dată există câte ceva fain de povestit după aceea. De exemplu anul acesta m-am ales cu un cucui zdravăn în frunte căci în mod repetat am dat cu capul într-o creangă de copac ce se pare că stătea în calea drumurilor mele, eu ratând-o deseori pentru că am purtat mai tot timpul o șapcă. Odată am dat atât de tare cu bostanu' încât copacul s-a zguduit bine vre-o câteva secunde iar rudele ce erau prezente se uitau la mine cu ochișorii aproape înlăcrimați pentru durere ce părea că mă apasă. La capitolul „chestii ce mi s-au întâmplat” mai adaug și viespea care în mod nedrept mi-a îmfipt un mare ac în mână, ceea ce mi-a dat o durere locală deloc de invidiat ce m-a zgândărit toată noaptea, o umflătură zdravănă și o roșeață de toată frumusețea. Dar mersul la cules fără înțepătura de albină ar fi ca mersul la mare fără a face baie în mare. Anul ăsta nu am mai mers cu căruța dar promit că dacă voi avea ocazia la anul nu o voi rata. Spre deosebire de alți ani când culesul ne lua mai mult de 7 - 8 ore într-o formație de 15 oameni cel puțin, anul acesta nu am zăbovit mai mult de 3 ore și am fost 6 oameni. Asta e, chiar și așa au ieșit 20 de vedre de vin - suficient pentru consumul unui singur om. Bine, dacă e să aducem în amintire anii trecuți, se făceau mai bine de 200... Pentru mine, cel care a crescut în București între 4 pereți, ocazia de a merge la țară și a vedea viața adevărată de acolo este una de neratat.

Istoria

2011-09-29T21:17:00.002+03:00

Ceva, nu știu ce, mă face să cred că în maxim 20 de ani istoria se va rescrie și va arăta cu totul și cu totul diferit de ceea ce percepem acum, unele ierarhii cred că se vor răsturna și cei buni vor deveni cei răi și invers. Sau cei pe care azi îi vedem buni se vor dovedi a fi răi și invers. Doar Dumnezeu știe cine sunt cei buni și cei răi, eu spun doar că în ritmul actual istoria se va rescrie.

Deosebiri II

2011-09-28T15:19:00.000+03:00

Deosebirea între un satanist şi un ateu este aceea că satanistul doreşte cu tot dinadinsul să dovedească inexistenţa lui Dumnezeu, în timp ce ateul se refugiază în ştiinţă şi înlocuieşte dreapta credinţă cu aceasta.

Deosebiri

2011-09-28T15:14:00.001+03:00

Deosebirea între un hoţ şi un politician este aceea că pe politician îl aleg eu iar hoţul mă alege el pe mine.

Câteva lucruri pe care speri sa le gasești în Rai

2011-09-27T20:36:00.001+03:00

Citind pe blogul minunat al Arcadiei, am descoperit un top 10 al chestiilor pe care fiecare dorește să le întâlnească în Rai, asta după o leapșă de blog pe care și ea a luat-o de pe undeva, bacteriologic... Așadar, dacă ar fi după opinia mea din seara asta și mergând pe inspirația de moment, top 10 chestii pe care sper să le găsesc în Rai ar arăta cam așa:

1. Sper ca în Rai să fie liniște, armonie și calm. Nu mai vreau oameni agitați, nervoși, iritați de orice, care nu se suportă unul pe altul și care se înjură pentru lucruri mărunte, care se umilesc unii pe alții pentru orgoliu și mai știu eu ce altă prostie din asta.

2. Vreau să fie 8.000 de plaje de nudiști. Nu, 8.500! Mai multe, să fie peste tot numai plaje de nudiști și să facem cu toții nudism ca o întoarcere la Raiul Primordial, Grădina Edenului.... Și toate plajele să fie în zona mea de „cazare”. Am zis!

3. Să fie vară tot timpul și marea (care desigur face parte din Raiul meu, exclus să lipsească) caldă.

4. Vreau să îmi găsesc acolo un înger de fată cu care să mă înțeleg omenește.....

5. Vreau să îmi revăd toate rudele de care uneori îmi este dor. :(

6. Vreau să nu mă întâlnesc niciodată cu maneliști, proști, imbecili, hoți, infractori mărunți și mari, jeguri umane și alte asemenea scursuri. Măcar acolo să meargă numai oameni cumsecade....... (scuzată să îmi fie lipsa de modestie). Bine, unii nu cred că ar avea oricum șanse să ajungă „sus”, dar zic și eu.

7. Vreau mașinile de care am pomenit eu odată pe blogul ăsta. Alea și încă vre-o câteva, nu multe... În Raiul meu, sigur pot avea ce mașină vreau, care consumă ceva asemănător cu benzina dar care nu face rău nimănui, nu poluează și așa mai departe, care să păstreze calitățile dinamice ale mașinilor terestre, cu un rezervor care nu se termină niciodată și cu drumuri ca lumea. Și cu șoferi normali la cap!!!!!

8. Uneori mă gândesc că ar fi fain ca foarte multe fete să își dorească să fie cu mine, să fie iubitele mele, dar cred că asta m-ar obosi crunt, mai bine una și să fie o dragoste mare. Deci numărul 8 e de fapt un soi de numărul 4, numai că uneori am așa, un soi de slăbiciune sau nu știu cum să îi zic.......

9. Mi-ar plăcea să am o anumită vârstă și să nu îmbătrânesc prea curând. M-aș opri undeva pe la 45 de ani cred, adică cu încă 10 peste ce dețin acum.

10. Mi-aș dori ca acolo să nu mai existe conceptul de foame, sete, umilință, sărăcie, bogăție, armă, război, crimă, etc. Să existe numai iubire, armonie, gesturi frumoase. Să nu mai moară copii prin Africa sau familii întregi prin războaie, să plângem numai de fericire. Să nu ne mai înșelăm unii pe alții și să îți poți alege stilul de viață fără să provoci nimănui suferință.

Bonus: În Rai 100% știu să cânt la tobe!!!!! Și rock-ul și pipa sunt permise. :)

Fericirile

2011-09-23T16:10:00.002+03:00

Creştinii au în slujbele lor referiri la fericiri, câteva versete din Biblie cu privire la promisiunea divină de dreptate în veci şi dădătoare de speranţă. Un creştin care ştie fericirile nu are cum să îşi piardă vreodată speranţa, iubirea în Dumnezeu şi în dreapta Lui judecată. La aceste fericiri am făcut apel în ultima perioadă în a-mi căuta puncte de sprijin în tristeţea ce mă apasă. Tristeţea mi-a fost provocată de nenumăratele nedreptăţi pe care le-am văzut în ultimul timp, unele cu referire la persoana mea altele pur şi simplu din jurul meu. Să vezi oameni bătrâni cu lacrimi în ochi povestindu-ţi despre cum li se fură pământurile, şomeri care au ajuns la capătul puterilor, familii întregi de oameni care muncesc zi lumină şi abia îşi pot plăti facturile şi mâncarea, oameni care suferă de cumplite boli şi nimănui nu îi pasă, toate astea au făcut ca tot mai des să invoc graţia divină. Nu îi judec pe niciunul dintre ei, dar mi se pare nedrept ca toate poverile să fie cărate de exact oamenii care au ales să nu fure, să nu mintă, să ucidă (aici are sensuri mai largi, nu la omucidere fac referire). Aşa cum şi eu am fost judecat de unii amici şi mi s-a întors spatele aducându-mi-se tot felul de acuzaţii fără a mi se oferi posibilitatea de a mă apăra sau a-mi spune punctul de vedere, tot aşa unele categorii de oameni aruncă cu tot felul de nedreptăţi în stânga şi în dreapta mizând pe faptul că ei deţin puterea absolută de judecată, că deţin adevărul suprem şi că nimic pe lumea aceasta nu îi poate pedepsi pentru faptele şi vorbele lor. Dar Dumnezeu ne spune foarte limpede în fericiri că va exista o răsplată şi o plată şi nimeni nu va scăpa nejudecat. Dar oare câţi se preocupă azi de lucrurile folositoare lor, câţi mai sunt preocupaţi de mântuirea sufletelor lor, câţi se mai gândesc şi la aproapele lor atunci când fac ceva, în activitatea zilnică? Nu avem noi oare datoria de a ne iubi aproapele ca pe sine? Şi atunci, de unde atâta răutate, de unde atâta suferinţă şi nepăsare, de unde atâta tristeţe printre semenii noştri? Odată, acum vre-o jumătate de an am vorbit cu un comunist, individ care îmi spunea ceva de genul: "...iată ce se întâmplă acum că am trecut de la comunism la creştinism, omul de rând o duce foarte rău". Avea doar parţial dreptate, omul de rând o duce rău dar noi acum nu trăim într-o societate creştină ci doar într-o societate cu indivizi ce se declară creştini dar care trăiesc după reguli ce nu au nici măcar tangenţă cu creştinismul. Într-o societate cu adevărat creştină, miile de oameni care mi-au împărtăşit suferinţa şi durerea lor ar fi fost cu siguranţă fericiţi. Haosul în care ne ducem traiul de zi cu zi ne-a transformat în judecători strâmbi, în nişte oameni răi, haini, pociţi, animalici, care se reped la omul căzut la pământ şi-l devorează - spre deliciul maselor. Cei câţiva oameni adevăraţi, suflete nobile, personalităţi notabile şi oameni de caracter pe care i-am întâlnit sunt o palidă consolare în dezamăgirea generală ce mă încearcă zilele astea. Dar nu mi-am pierdut speranţa, cred că odată şi odată Dumnezeu va judeca DREPT toate cele ce se întâmplă, acum, pe viitor şi din veacuri din urmă. Speraţa nu o să mă părăsească niciodată.

Thasos - Grecia III

2011-09-21T10:12:00.000+03:00

Dacă ar fi să mă refer la întâmplările amuzante din călătoria mea în Grecia, aș începe desigur cu poveștile despre polițiștii bulgari, despre care am mai vorbit. Este imposibil să nu te amuzi când îi vezi, sau când le vezi tehnologiile radar mai mult decât învechite, sau pălăriile lor lăsate pe spate și privirile tâmpe afișate pe post de priviri dure. Apoi am râs cu poftă când eram hai-hui prin insulă, într-o localitate la ceva cumpărături de acareturi pentru acasă, iar pe o pantă deloc abruptă un pitic cam la 14 - 15 ani așa se dădea cu bicicleta aplecat în față de ca și cum ar fi avut viteză mare. Nu avea, cu ușurință l-aș fi putut întrece dacă alergam ușor, dar lui i se părea că este viteza - vitezelor. Am mai precizat faptul că pe insulă grecii par că nu se grăbesc nicăieri, conduc extrem de prudent și invariabil foarte încet. Astea sunt nimicuri. Să vă povestesc despre un moment de panică pe care l-am trăit făcând un duș. În baie atârna o sfoară cu o bilă de plastic la capăt de care cică ar fi trebuit să tragă turistul dacă i se făcea rău. Toată grozăvia era exact în zona dușului, astfel că odată când făceam baie, am agățat cu un deget fără să îmi dau seama acea ață. Odată ajuns cu mâna în zona fundului, am descoperit ceva tare, rotund. Inima a început să îmi bată tare și am început să mă gândesc: ce naiba am aici? Am cancer? Ce cancer? Hemoroizi nu am, ce o fi? E adevărat - îmi spuneam - că la un moment dat am fost oarecum nesigur dacă pârțul respectiv este pârț sau caca, dar la final am fost ferm convins că am făcut un pârț. Și dacă ar fi caca, cum de este așa de perfect rotund? Toate astea mi-au strafulgerat mintea pentru câteva secunde bune până când m-am decis să mă întorc și să văd ce grozăvie mi-a crescut pe fund. Am văzut bila și nu înțelegeam ce e cu drăcia aia acolo, cum a ajuns o bilă albă pe fundul meu și așa mai departe. Apoi am făcut o întoarcere de 180 de grade și am constatat că zburdalnica bilă era agățată de o sfoară ce ducea în sus, moment în care am pufnit într-un râs isteric timp de câteva minute bune. Norocul meu că eram singur în cameră căci sigur cineva care m-ar fi auzit nu cred că ar fi reușit să înțeleagă nimic de la mine timp de câteva minute bune. Adică imaginați-vă, auzi pe unul că face baie liniștit apoi îzbucnește în râs, așa aiurea. Logic că după ce se liniștește te dumirești, dar până atunci...

Doamne

2011-09-20T23:11:00.001+03:00

„Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni!”

Cred că nu am auzit bine!

2011-09-19T10:28:00.000+03:00

Un ziarist este amenințat pe stradă de indivizi dubioși iar ministrul de interne spune că ziaristul capătă ceea ce merită. Ce țară este asta? Mie silă.

Thasos - Grecia II

2011-09-18T13:16:00.003+03:00

Un alt aspect care mi-a plăcut în mod deosebit în insulă a fost desigur faptul că aceasta era plină cu pisici. Rareori am văzut atât de multe pisicuțe răsfățate și comunicative adunate laolaltă precum am văzut în Thasos. În mod cert insularii - dar și grecii în mod general - sunt mari amatori de pisici, căci mai la tot pasul dai nas în nas cu o felină drăgăstoasă. Leneșe, jucăușe, mustăcioase, cerșetoare, toate mâțele din Grecia au adăugat călătoriei mele un plus de frumusețe demn de menționat. Drăgălașele ființe, colorate în toate nuanțele posibile, se plimbau fiecare pe zona lor pline de afecțiunea specifică, ridicând nasul precum un cățel atunci când la masă se aduceau bunătățile locului și executând câte nu miau mai discret sau mai insistent - în funcție de fomica ce le rodea stomacul - pentru a primi porția cuvenită de mâncărică. Ceea ce mi s-a părut oarecum diferit de pisicile de pe la noi a fost talia lor înaltă, unele exemplare fiind cu adevărat imprsionante prin gabarit și ....înălțime - dacă putem voi despre așa ceva în cazul unei pisicuțe. Tot privitor la animale, am trăit o experiență foarte faină atunci când am traversat de pe continent pe insulă cu feribotul: la plecare pe mare erau o grămadă de pescăruși care așteptau marea plecare a navei. Odată pusă în mișcare imensitatea aia de vapor, păsările au început să își ia zborul și ne-au însoțit pe tot parcursul călătoriei. Și mai faine au fost momentele când turiștii aflați pe navă au început să le ofere biscuiți iar drăguțele păsăroaie au început să croncăne care încotro pentru a ne convinge că lui îi e mai foame decât celorlalți și că el este cel mai îndreptățit să primească minunea de biscuite. Veneau în viteză și luau bicuiții direct din mâna celor care le ofereau încântați biscuiții și apoi mergeau undeva pe acoperișul feribotului pentru a savura în liniște delicatesa. Mi s-a părut fascinant să poți urmări de la un metru zborul unui pescăruș și cred că este o experiență unică. La întoarcere s-a întâmplat la fel cu pescărușii și feribotul, numai că aceștia erau majoritatea pui și se pare că încă nu deprinseseră tainele culesului de biscuite din mână precum confrații lor. Tot pe insulă am decoperit și câțiva căței jucăuși, unul de talie mică ce își făcea veacul vis-a-vis de hotelul în care eram cazați și care era mare amator de scărpinat pe cap și altul, o crețuleană de Terier numai ochișori și suflețel, care s-a jucat cu noi țopăind de colo colo când la unul când la altul, manifestând bucuros de atenția cu care îl tratam. Clar am primit ceva bucurii și de la necuvântătoare în vacanța asta!

Thasos - Grecia

2011-09-17T13:07:00.000+03:00

După nunta fratelui meu am plecat mai mulți frumoși într-o călătorie de miere ca să îi spunem așa alături de miri și de nași. Destinația a fost aleasă ca fiind insula Thasos din Grecia, un loc care îți aduce și fericiri dar în care ai ocazia să compari și să constați că sunt și motive de a fi mândru de originea românească. De regulă nu călătoresc foarte mult, la CV nu trec niciodată la pasiuni călătoriile și lectura, dar când ies din țară am plăcerea de a căuta motive pentru care eu românul să mă simt mândru și să văd cum abordează alte culturi viața de zi cu zi. De data asta a fost rândul grecilor să intre în colimatorul meu, deși mi-am creionat o idee și despre bulgari a căror țară am traversat-o cu un consum imens de energie și nervi. În fine, să trecem la aspecte mai concrete. În Thassos am stat în localitatea Limenaria, undeva în sudul insulei. Pentru cine avea 5 la georgrafie ca și mine, recomand utilizarea site-lui Google maps pentru o mai bună imagine, insula fiind undeva în nordul Greciei. Până la destinație însă, șoferii au condus mai bine de 15 ore la dus și cam tot atâtea la întors - un efort imens, chiar dacă deseori ne opream pentru a ne mai trage sufletul nițel. Dacă drumul până la Giurgiu nu-mi anunța ceea ce avea să urmeze, odată pătrunși în „minunata” Bulgarie am dat cu ochii de un peisaj dezolant - așa cum se percepea această țară la orele unu și ceva noaptea. Mergi ore în șir fără a da de nicio localitate, nici țipenie de om pe kilometri întregi. Drumurile fără gropi dar nu foarte bune, păreau destul de neîngrijite și de uitate de autoritățile din țara vecină. Dacă semnele de circulație ascunse prin tufișuri, semnalizarea precară uneori și excesivă alteori ar fi putut fi trecute cu vederea, prezența caricaturilor de polițiști pe care îi are Bulgaria nu are cum să scape nici măcar unui observator neatent. Este imposibil să nu zâmbești la vederea pațachinelor care poartă cascheta pe spate ca un polițist rus beat mort, care rotesc pe deget paleta cu care opresc șoferii de zici ca sunt cel puțin Barrak Obama, de cum stau ei cu fundul pe mașină cu un picior pe bară de te miri că în buletinele lor nu scrie James Dean - cel puțin. Fețele lor care mimează autoritatea și duritatea nu pot decat să te amuze, căci cu câțiva euro poți cumpăra și soțiile lor dacă ai încerca. Una peste alta, Bulgaria mi-a confirmat părerea preconcepută și deloc bună pe care habar nu am cum reușisem să mi-o fac despre această țară. Amuzant este și sistemul lor de autostrăzi. Mergi liniștit pe un drumuleț prăfuit și brusc constați că ai intrat pe o autostradă. Uneori mai și semnalizează acest aspect, alteori nu. Imbecilitatea semnalizărilor bulgărești merge până la absurd. Atunci când ieși din tunel chestia asta se semnalizează cu un semn pe lare l-au inventat ei și care se cheamă ieșire din tunel. Mă întreb care o fi logica acestui semnal, oare oamenii nu își dau seama când ies din tunel, sau ce?? Apoi, mergi liniștit pe autostradă și la un moment dat te trezești cu o limitare de viteză de 60 la oră. 60 pe autostradă!!!! Care e fazaaaaaa???? Sau altceva, pe o distanță de 100 de metri ai 4 limitări de viteză: 120, 100, 90 și apoi 80. Dar nu în ordinea asta. :) Nu mai insist. Cu excepția unei doamne care ne-a servit ceva haleală pe la o benzinărie în drum spre casă și care părea destul de simpatică, bulgarul de rând nu mi-a lăsat o impresie bună. Prin Sofia și pe unde am mai trecut, bulgarii au dovedit nesimțire, nepăsare, manelism și alte aspecte pe care le-am întâlnit și la noi. Nota 10 în schimb la o autostradă pe care am traversat-o la un moment dat care era ca în palmă, cu tunele destul de îngrijite pentru țara aia și la plăcuțele scrise în ambele ortografii, chirilică și latină - nu știu dacă nu mă lua durerea de cap încercnd să descifrez în ce localitate mă aflu. Nota 10 și la peisaje montane. Cam atât despre Bulgaria. Odată intrați la greci am avut un sentiment de european, care sentiment nu m-a ținut mult însă. Și aici grafica greceasă era dublată de cea latină dar nu peste tot. Grecii par că urăsc semnele de circulație căci mai toate inscripțiile sunt murdărite, șpreiate cu vopsea sau mâzgălite cu carioca. Obișnuit cu vegetația abundentă a Bărăganului, un român ajuns acolo poate avea un adevărat șoc. Totul nu este decât piatră și uscăciune, cele câteva tufișuri și plante care au reușit să se adapteze climei Greciei nereușind să spele imaginea dezolantă prin care călătoream. Drmurile sunt la fel ca în Bulgaria, fără gropi dar în esență proaste. Mașina țopăia pe drum și cred că dacă umpleam un pahar cu apă, aveam toate șansele să nu ajung cu el plin la destinație. Impresia este că noi românii avem drumuri mult mai bune ca bulgari și greci. Mă întrebam cum se face că grecii au așa drumuri nasoale în zona prin care treceam noi, în ideea în care sunt în UE de prin 80 și ceva.... Ce naiba au făcut 30 de ani???????? În fine. Grecul de rând este un tip comod, aparent leneș, care nu se spetește muncind. În afară de câteva persoane care dădeau impresia că ar dori să pună osul la treabă, restul grecilor mi-au părut mai degrabă interesați de siesta de prânz decât de un profit mai mare al propiei afaceri. Le place să socializeze și deseori am întâlnit terase pline de bătrânei cocheți ce jucau table sau cărți. Orașul Kavala din care am trecut cu feribotul pe insula Thasos, este foarte fain. Imaginați-vă un oraș-port mititel, cu un centru foarte animat și cu multe bărci, vapoare și tot felul de chestii de plutit trase la dană. Arhitectura meditereaneană, cu case cu umbrare și balcoane mari, cu storuri de lemn și balustrade îngrijite, venea să finiseze un peisaj feeric pentru un om care stă mai mult între 4 pereți - așa cum sunt eu. Grecii sunt recunoscuți ca foarte buni navigatori iar în călătoria asta mi-am întărit această impresie. Un lucru este sigur 100%: nu voi merge în Grecia să îmi caut o soție! Grecoaicele nu excelează la capitolul „sexy” iar pe plajă recunoșteai care sunt românii după fetele frumoase pe care le aveau lângă ei. Deși majoritatea sunt plinuțe - ceea ce în accepțiunea mea este ceva foarte pozitiv - totuși grecoaicele nu par că dau replica grecilor care sunt niște domni destul de eleganți. Cei mai mulți greci au motorete, scutere, motoare și alte utilaje de transport pe 2 roți. Și la cehi și la bulgari și la greci am observat că nu au o așa mare atenție față de mașinile lor așa cum au românii. Mașini care la noi s-au retras din circulație de 15 - 20 de ani la ei circulă bine-merci pe străzi. Pe insulă majoritatea grecilor au câte o mașină de teren-papuc. Toți par dispuși să care câte ceva. Mașinile sunt vechi, foarte vechi și antice dar cred că astea dau farmecul insulei care fac ca o vacanță petrecută acolo să fie una de neuitat. Dacă pe continent mașinile grecilor mai țin cât de cât isonul cu restul Europei, pe insula Thasos oamenii par că aplică rețeta cubaneză atunci când vine vorba despre mașini. Plus că eu cred că în toată Grecia nu există niciun service de îndreptat tabla sau vopsitorie pentru mașini, căci o mașină odată lovită circulă așa ani de zile. Insularii par niște oameni foarte foarte liniștiți. Ăștia nu se grăbesc niciodată nicăieri. Nu am auzit niciun claxon timp de 5 zile câte am petrecut pe acolo. Nu am văzut mașini în viteză, nu am văzut oameni nervoși sau îngrijorați de ceva. Am stat la hotelul George, unde un tip - căruia noi îi spuneam George - ne vorbea o engleză fluentă pe o voce oarecum pițigăiată - spre amuzamentul tuturor. Mâncarea a fost ok, dar cum nu sunt un gurmand nu am căutat neapărat să mănânc din specialitățile locului. Uneori îmi pare că rețetele lor sunt un pic mai sărate decât mâncăm noi românii motiv pentru care am băut tone de apă. Totul a fost foarte romantic, păcat că am mers singur. :( Plajele sunt nenumărate, unele mai cu pietroaie, altele mai cu nisip. Nouă tuturor (sau asta e percepția mea) ne-a plăcut foarte mult pe o plajă care se numește Paradise Beach. Nu pot povesti frumusețea: în dreapta munte, în stânga munte, în spate munte; apa de culoare bleu precum cea din Bahamas este foarte curată (dar și foarte sărată :) ) iar intrarea în mare îți lasă timp să te obișnuiești cu temperatura apei (care în această perioadă era foarte ridicată), nisipul este foarte fin și nu sunt roci nicăieri. Totul este superb. Acolo mi-am răspuns și la întrebarea dacă pe sutele de plaje ale insulei se poate face nudism. Camera în care m-am cazat era ok, dar nu aș da 80 de euro cât ar fi cerut George în plin sezon. Terasele pe la care am mâncat erau simple, integrate - zic eu - perfect în atmosfera generală a locului. Eu fiind vamaiot apreciez mai tare turismul mai aproape de rural decât cel în care totul este supraamenajat și suprabetonat. Nu știu, poate așa e obiceiul locului, dar mie mi-au părut că strângeau masa cam târziu lăsându-ne destul de mult cu farfuriile goale în față după ce terminam de mâncat. La un moment dat am mâncat în terasa unui grec bătrân, cu părul alb pieptănat elegant pe spate și cu degetele îngălbenite de la fumat și care nu știa o boabă englezește. Mi s-a părut totul foarte autentic și foarte romantic. Părea afacerea sa și a soției, o doamnă trecută bine de 60 de ani. Grecii îți oferă de fiecare dată câte ceva în plus din partea casei: pepene, înghețată și chiar apă - dacă îi pare că ai venit încins de pe drum (eram). În fine, una peste alta m-am simțit ca în Rai și recomand tuturor să viziteze insula Thasos. Totul este foarte romantic și merită un drum de 15 ore - cu oboseala aferentă - pentru a te bucura de soare într-un cadru de vis. De vis frumos. La un moment dat o să mai revin cu câteva povestioare foarte amuzante pe care le-am petrecut. Acum au fost doar primele impresii.

10 septembrie 2011

2011-09-11T05:17:00.000+03:00

O zi care m-a făcut foarte foarte fericit prin prisma realizărilor altora și foarte foarte nefericit în plan personal. Sunt foarte foarte trist la fel cum sunt foarte foarte fericit. Oare câte bune și rele poate căra un suflet de om? Am râs și m-am bucurat la fel cum am plâns și m-am întristat. Viața merge înainte, iar la bătrânețe - dacă avem norocul să o prindem - ne aducem aminte și de lacrimi și de veselii, și de momentele ușoare din viață și de cele crunte în care simți că ți se rupe sufletul in două. La judecata de apoi trebuie însă să aducem fiecare argumentele cum că am făcut tot ceea ce ne stătea în puteri pentru a evita ruperile de suflet. Numai Dumnezeu ne va arăta fiecăruia unde am greșit și cum de nu ne-am văzut propiile greșeli ci doar ale celuilalt, căci numai Dumnezeu a văzut sufletele tuturor. Ce veselie! Ce tristețe...

Casă de piatră

2011-09-09T09:19:00.000+03:00

Astăzi fratele meu face cununia civilă. Îi urez și pe această cale CASĂ DE PIATRĂ! And remember, I'll always love you!

Copii

2011-09-05T18:27:00.002+03:00

S-a gândit cineva cam ce soartă au copiii instituţionalizaţi după ce împlnesc 18 ani, cam ce şanse au ei în viaţă şi cam ce sunt nevoiţi să facă pentru a avea un trai decent? Dacă un copil normal - să îi zic aşa celui care are o familie - poate beneficia de sprijinul alor lui dacă nu se descurcă să îşi facă o casă la 18 ani, cel ce a trăit toată viaţa într-o casă de copii ce şanse are, el unde se duce, la cine apelează să îi întindă o mână, să îi ofere o încurajare, un sprijin, o vorbă bună? La statul român? Ha ha ha.

Murdăria

2011-09-04T20:15:00.001+03:00

Cine mai crede azi în eroi? Ce imagine au bunicul meu, al tău și al altora care au mers pe fronturi și au apărat granițele României „chiar cu prețul vieții” - așa cum ne-au învățat profii noștri de istorie? Ce mai înseamnă gestul lor atunci când suntem preocupați de foame sau bani? În societatea maeketingului mai vede cineva drama familiilor care și-au trimis odoarele pe front și au primit în schimb niște scrisori în care se menționa cu litere mici locul decesului și o pensie de mizerie de urmaș? Se mai merită să mori ca un erou azi pentru o idee cum ar fi aceea de națiune? Mai suntem națiune sau doar elemente consumatoriste pentru multinaționalele care cumpără conștiințe? Iată câteva întrebări ce-mi stau acum pitite în mintea-mi înghesuită în acest moment.

Dumnezeu

2011-09-02T09:10:00.002+03:00

"Dumnezeu ne iubeşte mai mult de cât ne urăşte dracul" - Arsenie Papacioc

Stop!

2011-08-31T19:47:00.001+03:00

Stop! Opriți căutările. Este inutil să mai căutați, cea mai frumoasă și mai cuminte pisică din România se află la mine.

Cancerul

2011-08-30T19:06:00.004+03:00

Astăzi am avut o supriză neplăcută: mi-am văzut încă un coleg de muncă atacat de cancer. Acum câteva luni când l-am văzut ultima oară avea 120 de kilograme, era roșu la față și plin de viață, vesel, în putere. Astăzi când l-am văzut mai avea doar vre-o 80 de kilograme cred, era alb ca varul la față, orice sclipire de viață părea că l-a părăsit, era transpirat și palid. Din fericire am înțeles că acum este ok și că a trecut peste ceea ce era mai greu, am înțeles de la el că a scăpat. Cancerul nu îți ia numai sănătatea, îți ia tot: pofta de viață, dorința de supraviețuire, zâmbetul, speranța, tot ceea ce Dumenzeu ne-a dat iar noi nu apreciem deloc. Uitându-mă dealungul vieții mele la oamenii ce au fost loviți de cancer, îmi dau seama că am cel puțin un motiv să zâmbesc astăzi, să fiu bucuros și să mă declar fericit. Uitându-mă la oamenii ce sfidează mortea (si nu de fiecare dată reușesc să o și învingă) mă gândesc că e posibil ca așa să fi arătat noi oamenii dacă Dumnezeu nu ne insufla Duhul Sfânt, cel fără de care nu am fi putut fi oameni și cel de care ne batem joc zilnic prin jigniri și uri incomensurabile aduse semenilor noștri. Uitându-mă la colegul meu astăzi, am realizat că boala - și mai ales cancerul - ne poate da nouă tuturor lecții pe care daca vrem ni le putem însuși, dar deseori rămânem doar impresionați de dramele semenilor noștri numai fix câte secunde sau minute îi privim în ochi. Apoi, nimănui nu îi mai pasă... Mor zilnic zeci de oameni pe lumea asta din diverse motive - nu mă refer la cele naturale - și nimănui nu îi pasă. Culmea, deși cei mai mulți dintre oameni tânjesc după bani, averi nemăsurate și celebritate, se pare că eu tot în durere, tristețe și anonimat găsesc adevăratele valori ale umanității, ale creștinusmului și ale vieții ideale. Dumnezeu ne sădește semne peste tot, trebuie numai să ne ascultăm uneori și sufletele. Cei cu suflete bune vor auzi corurile de îngeri.

Dumnezeu pentru o zi

2011-08-30T09:19:00.003+03:00

Mulţi oameni se gândesc probabil cum ar fi să fie Dumnezeu pentru o zi. Pe la Hollywood mai mulţi oameni au încercat să imagineze o astfel de experienţă într-un regim mai mult sau mai puţin serios. Eu stăteam şi mă gândeam în dimineaţa asta în drum spre serviciu că mie mi-ar fi tare greu să le zic unora să facă ceva, ei să facă altceva iar eu într-un final să îi iert şi să îi iubesc totuşi la fel de profund ca mai înainte. Eu cred că mă enervam la culme şi dădeam cu barda în stânga şi în dreapta şi nu iertam pe nimeni.

Victorieeee!

2011-08-28T20:59:00.004+03:00

Nu demult o bună parte din opinia publică din România era impresionată - sper eu - până la lacrimi de soarta unor căluți nevinovați din pădurea Letea, ce erau tratați absolut scandalos de niște animale care dintr-o eroare își spun oameni, ei în fața lui Dumnezeu fiind mult mai jos decât caii pe care-i schingiuiau. În fine, Dumnezeu și-a arătat măreția și a făcut ca un gest dintr-o pădure de la o margine de țară să aibă notorietate mondială. Caii au fost salvați de oameni inimoși și acum se pot întoarce înapoi în casa lor. Sperăm doar ca imbecilii ce au chinuit bietele suflețele să fi fost loviți de blestemul cailor și le putrezească carnea pe ei.

Simplu

2011-08-27T01:31:00.000+03:00

Cere și ți se va da. Da! E chiar atât de simplu.

Avioane

2011-08-26T12:55:00.000+03:00

Acilea vezi avioanele ce zboară la ora asta în lume.

Big boss. Little boss. Scârboss...

2011-08-25T15:55:00.002+03:00

...era un banc odată pe tema şefilor, că cică de câte feluri sunt. Nu reuşesc să înţeleg niciodată de ce este uneori nevoie de un catralion de şefi în societatea românească, preponderent în instituţiile de stat dar şi aşa, prin firme şi firmuliţe. Odată am citit o organigramă a unei firme de turism private şi în afară de contabilă şi două funcţionare (să le spunem aşa), toţi ceilalţi 15 angajaţi ai firmei aveau titulaturi de "director". "Director de vânzări", "Director zonal", "Director de account" şi aşa mai departe. Desigur, ăştia erau plătiţi pe cartea de muncă cu minimum ce se poate plăti un director, dar ce mai contează atâta timp cât pe cartea de vizită apare frumos titulatura pompoasă. Un alt exemplu: la o firmă trebuia zugrăvită o cameră. Oamenii ce munceau într-însa au făcut o cerere. Asta a fost aprobată de vre-o 4 duzini de şefi apoi au urmat vizitele la locul faptei. A venit şeful ăla cel mai mic, apoi şefuţu şefului, şeful de compartiment, şeful de direcţie, şeful cel mare. Probabil că dacă venea şi Prim Ministrul şi Preşedintle statului comisia era împlinită. Apoi aşteptarea. Da, dar nu sunt fonduri, nu sunt oameni, nu este aia, nu e ailaltă. Facem, dregem, întoarcem camera pe dos. Asta cu vorba, că nu doare pe nimeni să spună. În fapt nici măcar nu se mătură în curte, nu se mătură zic, nu pomenesc de mari lucrări de... zugrăveală. Şi aşa se pot da mii de exemple. Unii sunt şefi buni, ştiu ce au de făcut, ştiu să se comporte cu oamenii, ştiu să vorbească, să înţeleagă o problemă personală a unui subaltern, ştiu meserie, ştiu, ăsta e verbul care pe scurt îi caracterizează. dar sunt şi alţii neicuţăăăăăăă.... ptiuuuuu! Te iei cu mâna de cap şi dai cu el de pământ. La noi la români pare că toţi oamenii vor să fie şefi. Toţi au ei soluţia cea mai bună şi absolut toţi cred că ceea ce au făcut cei de dinainte a fost fundamntal greşit. Asta se vede şi în distrugerea prezentă la orice pas cauzată de şefi puşi pe criterii dubioase, şefi ce de fapt sunt nişte fiinţe meschine şi mici care nu înţeleg mai nimic din ceea ce se întâmplă în jurul lor. Îmi este milă de aceia. Ştiu ce înseamnă să fii şef, ştiu ce înseamnă să porţi responsabilitatea funcţionării în bune condiţii a unei părţi dintr-o firmă. Tocmai de aceea îi apreciez nespus pe oamenii care reuşesc să fie oameni purtând totuşi pe umeri o povară mai mult sau mai puţin grea. În ceea ce mă priveşte pot spune că am fost un om foarte norocos. Am lucrat în mai multe locuri şi mai pe nicăieri nu am dat de şefi cu decizii sau comportamente absurde. Ba din contra, fiecare dintre ei m-au ajutat să mă maturizez într-un fel sau altul şi de la fiecare am avut câte ceva de învăţat, atât pe partea profesională cât şi pe partea umană şi tuturor le sunt recunoscător pentru aceste aspecte.

Partidul. Poporul. Româniiiiiiiiiiiiiiiiiiia!

2011-08-23T19:33:00.003+03:00

Ce rahat de popor e ăsta care după experienţa deloc plăcută a anilor de comunism în care oamenii erau luaţi cu japca din intreprinderi şi duşi pe te miri unde, după lecţiile de la istorie în care se prezentau atrocităţile naziştilor cu oameni în vagoane şi alte asemenea experienţe, se mai lasă urcat ca nişte vaci (scuzaţi dragi văcuţe, comparaţia vă jigneşte) în autobuze pentru a face voia unuia sau altuia (a se citi "pentru a vota") dintre indivizii care le oferă în schimb o mare pungă cu căcat putrezit scos din haznaua partidelor - vezi Doamne - imaculate? Bine, nici să spun că tot poporul este astfel nu este corect din partea mea, dar văd astfel de comportamente de şeptel mai peste tot, prin mai toate regiunile şi pe bune că îmi vine să spun că este vorba despre popor în general...

Alegeri

2011-08-21T01:18:00.003+03:00

Uneori este esențial ca în viață să alegi bine. Unele lucruri, fapte, întâmplări nu le poți alege cum să fie ci doar asiști ca un spectator neputincios cum trec peste tine. Mă gândesc că poate bunică-miu ar fi dorit să facă altceva decât să petreacă câțiva ani buni în război, mai știu eu ce familie nu și-a imaginat că vor cunoște fiecare colțișor al spitalului unde se tratează copiii de cancer și așa mai departe. Aici cei în cauză nu au opțiuni. Dar există și fapte ce implică cel puțin o bifurcație, unde se poate alege între A și B una din variante. Poți alege între Dumnezeu si bani de exemplu. Sau între leneveală și voluntariat la Crucea Roșie. Între a pierde timpul și a folosi fiecare secundă din viață pentru a face bine. Sau te poți pune în slujba răului, e și asta o opțiune. Ideea este că la fiecare acțiune există și reacțiune. Dacă alegi calea binelui vei fi răsplătit cu bine la fel cum dacă alegi cealaltă cale vei suferi consecințele. Plec de la raționamentul că cei puși în fața deciziilor importante sunt oameni maturi, cu capul pe umeri, raționali, ci nu adolescenți întârziați sau copii de 72 de ani... În sprijinul alegerilor stă - dacă putem face o analogie cu desenele animate - un îngeraș bun pe un umăr și un îngeraș rău pe celălalt umăr care odată ajuns la răscruce te îndeamnă să o iei pe calea lui. Tu decizi ceea ce faci, ei doar vor să te convingă de - hai să le spunem așa - avantajele uneia sau alteia dintre decizii. Banul te va face probabil fericit o perioadă, la fel și faima, dar în curând vei ajunge să cumperi inclusiv prieteni, atenție, iubire și multe altele. Vei ajunge astfel în postura de a te căi că ai ales această cale și te vei trezi exact unde ai fost odată, la o răscruce în care vei fi iar pus în postura de a alege între Dumnezeu și bani, între bine și rău, între viața fizică plină de plăceri și asceză. Deși nu toți oamenii săraci sunt niște oameni extraordinari (și aici mă refer exclusiv la sărăcia financiară), eu cele mai multe diamante sufletești printre ei le-am descoperit, cele mai multe căni cu apă de la ei le-am băut, cele mai multe bucăți de pâine de la ei le-am mâncat. Am găsit și oameni bogați cu suflet mare, dar foarte puțini prin comparație cu cei săraci.

În grabă

2011-08-18T14:24:00.003+03:00

Niciodată, dar niciodată nu vă aşezaţi pe WC dacă nu v-aţi asigurat temeinic că undeva în zona de relaxare există şi hârtie igienică.

Te iubesc. Sau nu?

2011-08-16T23:05:00.003+03:00

O întâmplare simplă petrecută la o coadă mică la o casă de marcat în Billa mi-a dat oarecum de gândit. 2 dudui veniseră precum subsemnatul să cumpere ceva nimicuri undeva la 9 jumate seara „că uitaseră să ia mai devreme”. Odată ajunse la casă și-au separat cele 3 - 4 produse pe care le luaseră fiecare și și-au așteptat într-o aparentă cordialitate rândul. Odată ajunsă prima a plătit produsele cumpărate cu un bon de masă sau nu știu câte, numai că produsele nu făceau suma exactă de pe bon, astfel că duduia 1 - să îi zicem - a plecat în magazin să mai ia ceva. Duduia 2 și-a trecut și ea produsele peste casă și tot așa, a scos câteva bonuri de masă. Casiera, ca să nu stea toată lumea să le aștepte pe prințese (hmmm, acum observ că pentru 10 fără ceva eram destui oameni în Billa....) îi propune o soluție de compromis, ca să plătească împreună și se socotesc ele după aia, moment în care duduia 2 ce aștepta cuminte la casă să sosească concasiera, și-a schimbat facesul aparent fericit de până atunci și a aruncat mai în șoaptă așa replica următoare: „nu, nu e bine să te bagi cu doamna în afaceri”. Ce m-a intrigat a fost reluarea feței vesele atunci când dudia 1 s-a întors înapoi la casă. Hmmm, așa suntem și noi, sau mai corect așa cred că suntem și noi, sau cei mai mulți dintre noi. Mințim dacă cineva ne întreabă ceva iar răspunsul pe care îl avem de oferit știm sigur că nu place. Uneori mi-ar plăcea să le pot spune unora ce cred despre ei, alte ori mi-ar plăcea să aflu ce cred cu adevărat unii oameni despre mine. Trăim într-un soi de minciună pentru că minciuna în acest caz este pe același palier cu adevărul, astfel că dacă nu îți place cineva și îi spui asta, este posibil ca acel cineva să aprecieze totuși sinceritatea, la fel cum dacă îi spui că e o persoană deosebită te poate aprecia și mai tare. Problema este deci la primitor, la destinatarul iubirii sau noniubirii, dacă acesta este destul de matur încât să conștientizeze că nu este totuși Dumnezeu pe Pământ și că are și el/ea hibe ca mine, ca tine sau ca oricine altcineva. Eu am întâlnit și oameni care îmi spuneau verde în față ce gândeau despre mine, oameni pe care deși la prima strigare nu îi simpatizam în mod deosebit și evident că nu îmi plăcea atunci când îmi reproșau ceva, într-un mod ciudat am ajuns să îi apreciez și să îi stimez până la final mai ales că eu nu am reușit să le mărturisesc ceea ce gândeam cu adevărat despre domniile lor. Oare cum ar fi să existe o zi a sincerității, a dezvăluirilor, în care duduia 2 să îi poată spune în față, direct și elegant duduii 1 că este o zgârcită, o zgârie brânză care nu mai dă banii înapoi sau care - mai rău - se bucură și la 10 bani dacă îi găsește pe jos. Ca eu să le pot spune unora sau altora niște chestii, ca unii sau alții să îmi poată spune dacă-mi zâmbesc pe bune sau numai pentru că așa se face.

Haoleu!

2011-08-16T11:44:00.003+03:00

Haoleala este o a 2-a natură a românilor. Asta e clar. Eu însumi încerc să aduc tot felul de scuze mai mult sau mai puţin reale pentru a-mi justifica lenea, neputinţa, prostia şi mai ştiu eu ce eşec. În toată haoleala asta naţională există însă şi frânturi de adevăruri, există şi motive pentru care am ajuns să aruncăm pe "nu" la orice idee de progres sau schimbare. Autorităţile corupte, şmecheria imbecilă a altora, lenea şi delăsarea şi mai ştiu eu ce alte metehne, ne fac pe noi, oamenii din mulţime, să lansăm o pleiadă de "nu se poate" sau "la noi e buricul universului" sau alte expreşii din astea. Oare aşa să fie, oare aici să fie imposibil un trai decent în care oamenii să fie plătiţi cum trebuie, patronii să aibă mediul economic în care să îşi crească capitalul, autorităţile să nu mai fie atât de greu de convins să îşi facă treaba şi aşa mai departe? Oare sunt unele categorii mai deocheate ca altele aşa cum în mod finuţ ne îndeamnă marinaru' să gândim? Citeam la un moment dat o haoleală din asta pe un site, unde un pensionar (sau cel puţin aşa dorea autorul să lase impresia, cum că un pensionar a scris acel răspuns) se dădea victimă că este greu să trăieşti cu 500 - 700 lei pe lună. În mintea mea au şi sosit contraargumentele la haoleala ăstuia, deunde şi inspiraţia pentru acest subiect. Adică cum? Păi mă gândeam că pensionarul stă acasă şi ia 700 (se ia şi mai mult...) în timp ce foarte mulţi cunoscuţi de-ai mei muncesc şi 10 ore pentru banii ăştia. Plus că, să încerce pensionarul respectiv să trăiască cu un salariu de 1.000 lei cu 2 copii şi rată la bancă pentru a nu sta sub cerul liber. Că el are casă, pentru că "nenorocitul" ăla de Ceauşescu le dădea case, pentru că în anii 70 şi 80 se construia în draci blocuri şi mai tot românul avea unul mai mic sau mai mare, pe când azi te bagi sclav pe viaţă la o bancă care te jumuleşte cum vrea pentru apartamentul ăla. Să îl văd eu pe pensionar cum se descurcă pe piaţa de muncă unde stai la mâna angajatorului şi eşti pertmanent în postura să îţi pierzi locul de muncă, nu ca pe vremea lui unde odată angajat la IMEB ieşeai garantat la pensie din acel loc fără să conteze foarte mult dacă eşti competent sau nu. Sunt mii de tineri care după ce îşi plătesc datoriile la stat în fiecare lună nu mai rămân cu nici 200 la dispoziţie, d'apăi 500 sau cât o rămâne unui pensionar sănătos. Bine, 98% dintre pensionari nu sunt sănătoşi şi dau 2 - 300 pe medicamente, 2-300 pe ale casei (întreţinere, lumină, telefon, etc) şi astfel tot cu 100 mai rămâne şi el. Apoi mi-am dat seama că marinaru a reuşit să ne inducă în mental obiceiul de a ne urâ unii pe alţii, de a ne judeca precum ne judecăm duşmanii şi de a ne victimiza prin comparaţie. Păcat că am gândit aşa, păcat că s-a haulit aşa. Haoleala însă ne este caracteristică tuturor românilor, la fiecare în procente mai mari sau mai mici.

Prostia altuia

2011-08-15T20:21:00.002+03:00

Prostia este ceva foarte relativ. Toți credem despre niște semeni ai noștri cumva că sunt proști, imposibil să existe cineva care nu crede despre nimeni că este prost. Prostia altuia este fascinantă: ne face să râdem, să desfidem și mai ales ne face pe cei mai mulți dintre noi să afișăm o oarcare stare de superioritate față de prost. Am urmărit cu deosebit interes dezbaterea pe tema prostiei susținută de 2 personaje ce astăzi sunt destul de controversate dar pe care personal le stimez în ciuda opțiunilor politice ale domniilor lor, mă refer aici la domnii Pleșu și Liiceanu. Linia pe care au urmat-o în acea emisiune a fost una foarte faină, au plecat de la prostia propie și au încercat cu o eleganță desăvâșită să definească într-un final prostia crasă, prostia altuia, prostia în formele ei ele mai pure. E, uite aici intervine diferența între domniile lor și mine, căci eu nu vorbesc deseori despre propia prostie. Deși aruncându-mi fugar o privire spre trecut-mi nu găsesc elemente de care să mă rușinez profund, la o mai atentă analiză constat de fapt că cu oarecare lejeritate un înțelept m-ar putea considera prost. Disputa în care ne-am angaja și argumentările mele cred că nu ar duce la o limpezire în mintea mea a unor aspecte asupra cărora un critic exigent s-ar putea exprima în termenii de mai sus, adică, altfel spus, nu aș fi convins că am resursele să conving pe înțelept că-s deștept ci nu prost. Uite, de exemplu încercarea mea ridicolă de a salva o relație care este evident că nu mă duce nicăieri mi-a mâncat 8 ani din viață. 8. Rezultatul va fi desigur ruperea relației căci este cu neputință să pot accepta starea actuală de fapt, dar de ce am așteptat atâta timp? De ce mi-am spus acel prostesc „lasă că în timp se va schimba și dacă am răbdare această fată mă va face fericit” când orice idiot știe că ce-i în gușă e și-n căpusă, adică oamenii de regulă nu se schimbă. Asta după ce înainte de acești 8 ani am mai avut o relație cu năbădăi pe care am sfârșit-o prin despărțire, ce e adevărat nu de 8 ani... Așadar, de ce mă gândesc eu tot timpul la prostia altuia, de ce zâmbesc ironic la manevrele taximetriștilor bucureșteni, de ce mă scarpin în barbă la replicile imbecile ale unor români, de ce refuz să merg pe stadioanele din România și de ce le zâmbesc „filosofilor” retarzi dacă eu însumi sunt câte puțin din fiecare? Dacă eu nu pot întoarce și celălalt obraz, de ce mă comport de ca și cum aș fi întors deja obrazul? De regulă vorbim de prostia altuia uitând să fim smeriți așa cum ar fi trebuit. Nu toții, unii dintre noi așa facem, uităm că Dumnezeu ne-a cerut să ne iubim aproapele și ne aruncăm des și inutil în tot felul de reacții pe care apoi e posibil să le regretăm, uitând să vedem bârna din ochiul nostru ci denunțând cu glas ridicat prostia altuia. Prostia altuia este cea care iese la suprafață în timp ce prostia propie este cea care niciodată nu este acceptată ca fiind prezentă. Aproape nimeni nu recunoaște public că este un mare prost, că s-a înșelat, că a greșit. Încercarea mea din seara asta de a-mi expune prostia este o palidă reparație, un gest pe care trebuia să îl fac mai demult spre liniștea mea dar pe care din prostie nu l-am făcut până azi.

Londra sub asediu

2011-08-09T15:39:00.004+03:00

La Londra au loc zilele acestea manifestaţii care au degenerat într-un adevărat război de stradă. Se pare că libertatea s-a întors de data aceasta împotriva autorităţilor britanice şi cred că lecţia pe care ar trebui să o înveţe "părinţii democraţiei" este una mai mult decât evidentă. Totul a început de la faptul că un nenorocit de gangster a fost împuşcat de poliţie. Poliţia din Londra şi bănuiesc că poliţia de oriunde din lumea asta nu împuşcă pe nimeni aiurea aşa, doar că ceva agenţi sau ofiţeri sau ce or fi s-au trezit mai prost dispuşi dimineaţă. Este evident că jegul ăla a meritat să moară. De aici începe "democraţia" londoneză, care a permis un marş de protest la faptul că poliţia nu s-a lăsat linşată pe stradă (!!!!!!!). De ce ar permite primăria un astfel de protest nu reuşesc să mă dumiresc, mai ales că prin vestul continentului au loc des astfel de proteste. Cred că libertatea prost înţeleasă atât de partea autortăţilor cât şi de partea protestatarilor a putut fi adusă în discuţie foarte serios zilele acestea, mai ales că îniţial populaţia Londrei "susţinea marşul de protest împotriva crudei poliţii"... Imbecili sunt peste tot iar falsa simpatie şi empatie faţă de decedatul ce le jefuia casele şi mai ştiu eu ce făcea, coroborate cu ura faţă de autorităţile reprezentate aici de poliţie a dovedit au fost deturnate de cursul faptelor. Dumnezeu cred a scos biciul şi a făcut dreptate de această dată, a bătut o mulţime care a lepădat principiile creştine în favoarea unora impuse de o ceată de bieţi care vorbesc frumos pe la televizor, genul de oameni care fac o indecentă careră şi pe meleagurile noastre şi care îşi găsesc adepţi retarzi ce vorbesc exclusiv în sofisme. Poliţia britanică a făcut bine că s-a dat depăşită şi i-a lăsat pe corcodeii satanişti să îşi facă de cap prin oraş, astfel, poate că data viitoare populaţia va face un mars de protest atunci când poliţistul este scuipat, înjurat, sfidat, agrsat sau mai ştiu eu ce păţesc aceşti eroi moderni în activitatea lor. O silă de nedescris mi s-a făcut azi ascultând Guerilla în maşină, când un sofiot dintre cei despre care pomeneam mai sus, practic îi ridica în slăvi pe "protestatari", cum că ei manifestă împotriva asupririi autorităţilor. Ori să fim serioşi, dacă nici Marea Britanie nu are o politică socială permisivă, dacă nici Marea Britanie nu îţi asigură o viaţă decentă, dacă nici în Marea Britanie nu este respectat individul, atunci nu mai ştiu unde altundeva este mai bine ca în această ţară. Şi atunci de unde protestul împotriva autorităţilor despre care ne vorbea marele om de radio??? Silă mi-a fost, silă silă silă. Eu începând de azi nu mai ascult acest post de radio.

Ţipla de pe telefon

2011-08-08T15:51:00.002+03:00

Unii-şi cumpără telefoane noi. Astea, din fabrică vin cu mai multe soiuri de ţiple lipite pe ecranul telefonului sau pur şi simplu aiurea, peste tot, fiecare componentă fiind învelită în tot soiul de plastice. Ideea pe care cred eu că au avut-o în vedere băieţii ăia de fabrică minunatele obiecte ale dependenţei noastre, era ca în timpul transportului să nu intervină mici zgârieturi pe carcasă sau pe aiurea peste tot telefonul şi astfel cumpărătorul să fie pus în postura de a cumpăra un telefon deja zgâriat. Numai că unii dintre oameni consideră în mod ciudat că acea ţiplă lipicioasă este pusă pe telefonul lui pentru a fi folosită ani de zile, spre apărarea de nesimţitele de mici zgârieturi. Aproape de fiecare dată când observ un astfel de telefon am o tendinţă groaznică de a apuca de folie şi a o trage de pe ecran. Nu povestesc că folia asta uneori e uşor colorată şi nu vezi mai nimic pe ecran decât dacă dai luminozitatea la maxim..... Ha, mi-am adus aminte de un coleg de serviciu care avea un Renault Megane II a cărui banchetă din spate era .... cu ţiplă pe ea, deşi maşina avea mai bine de 20.000 de km. Nu am reuşit să mă lămuresc cm au livrat ăia la Renault maşina cu plasticul ăla (aparent ieftin) pe scaun şi cum de omul ăsta nu şi l-a scos. Sau l-o fi pus el după aia din zgârcenie să nu îşi cumpere huse de scaun... Habar nu am. Cred că dacă eram nevoit să merg cu drăcia aia în spate ajungeam sigur în 3 zile la balamuc.

7,5 euro = 1 viață de om

2011-08-04T16:22:00.004+03:00

Cântăreții (!!!!) de la Paraziții se întrebau într-un cântec al lor cât mai valorează o viață de om. 7,5 euro aș spune.. Ieftin, nu? Ei bine, cu 7,5 euro pe care să îi donați UNICEF ați putea teoretic salva o viață a unui om afectat de malarie în Africa. It's that simple!

Regele a murit. Trăiască Regele!

2011-08-04T11:52:00.003+03:00

Statul român pare anesteziat. Cei câţiva oameni care mai încearcă să menţină vi instituţiile statului reprezintă mai degrabă excepţia decât regula. Zi de zi, oră de oră suntem bombardaţi cu tot felul de informaţii din care reiese cât se poate de clar că la cârma unor instituţii sau regii autonome stau oameni de o moralitate îndoielnică - asta dacă ar fi să mă refer numai la acest aspect. Cetăţeanul de rând din România duce tot greul. El plăteşte toate găurile bugetare făcute de indivizi iresponsabili, el suportă "scuipaţii" de pe la ghişee, el trebuie să dea şpăgi pentru a-şi obţine drepturile şi aşa mai departe. Clanurile interlope au băgat ţara în sperieţi şi bănuiesc că în fiecare aşezare mai mare există cel puţin un baştan al locului care face propiile legi ci nu cele pe care le dau superbii noştri parlamentari - şi stea oricum destul de slabe, cu contraziceri şi care sunt uneori imposibil de pus în aplicare. Duritatea legii din ţările cu un nivel mai ridicat de civilizaţie - ca să folosesc un limbaj de lemn - nu se vede la noi căci cei care ar trebui să le pună în aplicare sunt cumpăraţi de diferitele cercuri de interese locale sau naţionale, fie că vorbim de politic sau interlop. Niciun om mare nu va face pârnaie într-o ţară în care infractorii nici nu se mai ascund, fură pe faţă. Vezi la TV sindicalişti care iau şpagă pentru mai ştiu eu ce contracte, poliţişti care fac trafic de carne vie, judecători beţi turtă care sfidează pe oricine, poliţie, presă, români. Oamenii ăştia aveau teoretic alte misiuni decât acelea de a umple ahtiaţi buzunarele proprii. Nu zice nimeni că oamenii care deţin funcţii publice ar trebui să fie săraci, dar nici cu furtul nu pot fi de acord. Lăcomia, lipsa de respect şi mai ales jurământul strâmb sunt păcate pentru care plata se va face atunci când pocăinţa nu va mai fi posibilă. Îmi este milă de aceşti închinători ai banului căci bănuiesc cam ce soartă îi aşteaptă. Până atunci asistăm legaţi la mâini la decesul statului nostru pentru care nu putem face nimic, căci pe oricine am vota soarta noastră pare a fi pecetuită.

3 vouchere

2011-08-03T15:16:00.005+03:00

Anul trecut am avut nevoie de 3 vouchere de la programul rabla pentru o amică care dorea să îşi cumpere o maşină. Ne-am apucat să căutăm pârdalnicele încă de prin luna aprilie, unde preţurile se învârteau undeva pe la 2.000 ron bucata. Am zis noi că e mai ok să aşteptăm, mai ales că pe la tv apăreau ştiri cu oameni care aduceau şi câte 10 maşini odată la aceste centre. În mai deja scăzuse pe la 1.800. Și tot aşa, lună după lună, telefon după telefon, am încercat să obţin un preţ cât mai bun tocmindu-mă serios și ținând cu dinții de bani. Cu cât luna de final a programului se apropia, cu atât preţurile scădeau iar vânzătorii deveneau din ce mai concilianți. Minunată a fost povestea unei tipe cu care a vorbit amica şi care cerea 2.100 lei pe una bunactă voucher - asta în ideea în care pe piaţă un astfel de cupon ajunsese pe la 1.400 - 1.600 lei. Am râs şi am refuzat oferta sa de "nerefuzat" - cum spunea. După 2 zile duduia a sunat şi a spus că pentru noi ne dă voucherul cu 1.900. I s-a explicat că deja persoana care doreşte să cumpere deţine deja un voucher cumpărat cu 1.000 lei şi că mai caută încă 2 la acelaşi preţ. După ce au fost achiziţionate şi celelalte 2 vouchere cu 1.000 bucata, tanti a mai sunat şi ne-a mai făcut o ofertă de "nerefuzat", 1.200, noi nespunând-ui că am luat deja din altă parte. Inutil să vă povestesc că în cele din urmă era dispusă să îl dea pe 800, moment în care noi i-am mărturisit că maşina ce necesita aceste vouchere a fost deja achiziţionată. Cam aşa merge piaţa. De la 2.100 la 800 este zic eu o diferenţă. Probabil că doamna respectivă a rămas cu voucherul în buzunar, pe care eram dispus să îl cumpăr iniţial la un preţ mai mare decât ultimul preţ la care era dispusă ea să îmi vândă. Astăzi, piaţa celor care doresc să vândă indică un preţ mediu de 1.400. Pun pariu că peste o lună la vânzare vor fi afişate preţuri de 1.200 iar spre finalul campaniei doritorii pot lua şi cu 800. Ideea este cât de tare ai răbdare să aştepţi achiziţia unei maşini noi. Mulţi nu au răbdare şi se grăbesc să cumpere acum. Îi înţeleg.

Hidoasa frumuseţe

2011-08-02T10:31:00.003+03:00

Un week-end foarte fain am avut. Ieşind la o bere invitat de vărul meu care mai apoi nu a mai venit, am strâns la masă mai mulţi prieteni adevăraţi şi am băut câte o cicirică la ceas de seară. Ideea care i-a venit unuia - aceea de a merge pe loc la mare - mi-a adus aminte de vremurile în care astfel de gesturi erau la ordinea zilei, erau anii în care eram student. Raul, unul dintre prietenii mei, avea acest obicei minunat în care neprevăzutul era la ordinea zilei, de multe ori alegându-ne cu distracţii de neuitat. Ieşeam cică să ne răcorim la o terasă şi ajungeam pe la Vălcea sau mai ştiu eu pe unde prin ţară. În fine, am mers acasă să las papa lui Ozzie şi să îmi iau un prosop şi alte artefacte ale distracţiei de plajă, ne-am suit în maşini şi am plecat. Am ajuns la Mamaia (!! - ce au toţi cu Mamaia nu înţeleg...) unde erau maxim 3 grade cred. Noi toţi în bermude şi tricoiaşe îl apostrofam pe ăla de a avut ideea să mergem la mare unde-i cald şi bine. Na, la 4 jumate este totuşi frig oriunde ai merge, mai ales în ideea în care vântul părea că e în formă bună. Prin Mamaia vedeam des tot felul de piţipoance, care mai de care mai tunate, cu mai mult plastic pe ele decât există la o casierie de Carrefour, toate desigur cu fustiţe mini de ziceai că acum li se zăreşte linia vieţii. Deja ceva ce ar fi trebuit să fie sexy, incitant şi frumos devenise vulgar, deloc interesant şi fad. Uitându-mă la ele îmi puneam întrebarea dacă există cumva bărbaţi care să găsească acea chestie simpatică, drăguţă, feminină. Mie îmi păreau nişte răsfăţate din alea care nu le convine nimic şi care stau botoase numa să le ia "iubi" şi lor un sandviş. Asta cu sandvişul este trăită live în dimineaţa aceleiaşi zile, când ne-am oprit niţel la un OMV sau ce mama măsii era, să bem o cafeluţă şi să halim un croisant înainte de a pleca spre Eforie, căci scorurile afişate în zona hotelului Vega aveau darul de a ne strica mica escapadă. Acolo, unde în paranteză fie spus am dat peste o duduie vânzătoare foarte voluntară, de credeam că dacă mai cumpărăm ceva ne şi ia la bătaie, nimic nu-i convenea din ce cumpăram noi, în acea benzinărie ziceam, au venit la un moment dat nişte "fete frumoase" care şi-au cumpărat câte un sandviş. Vorba unui prieten: "s-au spart în figuri în mai ştiu eu ce terasă de fiţe din Mamaia (noi eram la benzinăria de la ieşirea din staţiune) şi acum, moarte de foame, îşi iau un sandvici să poată supravieţui până acasă, că nu au avut bani decât de o cola cu Red Bull". Dar ele erau sulemenite de citeai pe faţa lor numai frumuseţe, se credeau minim Miss România şi afişau un mers care pe mine m-a ţinut pe gânduri vre-o 30 de minute. Da da, 30 de minute. Nu înţelegeam cum poţi merge călcând în halul ăla pe pantofii ăia cu tocurile de 10 metri şi mişcând ciudat din coapse. Poate că există şi oameni care se excită văzând acest spectacol ieftin, dar eu unul nu am văzut decât un circ de 2 bani din care mă bucur că nu fac parte şi pentru care mă bucur că nu plătesc. Să arăţi cu totul şi cu totul nenatural iar tu să consideri că asta este frumuseţea maximă, mi se pare a fi cea mai mare păcăleală pe care ţi-o poate da viaţa. Femeia aia după ce îşi dă jos de pe ea tot ceacâzul ăla sloios nu mai rămâne cu nimic frumos, cu nimic sexy. Rămâne doar un suport nereuşit de cosmetice.

Om

2011-08-02T10:05:00.002+03:00

Cum se numeşte un om care te invită la o bere şi apoi nu mai vine la cârciumă lăsându-te să bei berea singur?

''Nu-i nimic mai scump la Dumnezeu ca timpul pe care ni-l dă să-l trăim'' Pr. Arsenie Papacioc

2011-07-30T17:32:00.002+03:00

De la Ramura Înflorită citire...

“Nimic nu m-a ajutat mai mult în viaţă ca suferinţa. Singură suferinţa este suprema catedră de teologie. Sunt sigur că îngerii erau gelosi pe noi pentru că ei nu au această suferinţă dincolo de firea noastră. Da, pentru că nu ştiai dacă trăiesti până mâine. Această stare de tensiune extraordinară îţi dădea ocazia să te cunoşti cu adevărat pe tine însuţi. Nu este vorba de o suferinţă. Tendinţa lor era exterminarea prin înfometare. Zarca e o “închisoare în închisoare”, făcută de unguri pentru români, ca să-i omoare, unde fără discuţie se aplica regimul de exterminare specific fiecarui ins sau fiecarui grup de inşi. Ultimii ani-un an, doi- numai în Zarcă m-au ţinut. I-am înfruntat la o întalnire pe care ne-au organizat-o ei acolo cu detinuţii vânduţi, ceea ce era pedepsit cu moartea. Dar nu a vrut Dumnezeu. M-au bagat la răcitor. În trei zile mureai-s-a constatat. La camere frigorifice, unde erau minus câteva grade, ştiţi. Era beton peste tot, fără pat, fără scaun, dezbrăcat. Era regim de exterminare. Puteau să te împuşte, dar preferau să te lase să mori încet, fără să lase urme. E groaznic, dar am supravieţuit! Nu stiu daca ma înţelegeti… Aveam o curiozitate de copil să vad cum iese sufletul… Au murit mulţi. Nu puteam comunica decât prin morse, şi au cerut cei de alături să se spovedească. Tot prin morse. Eu puteam să transmit, dar nu puteam să primesc. Dacă te prindea, te omora pe loc. Şi am avut urmatorul consemn cu ei, tot prin morse: “Mâine, la o anumită oră- am apreciat cu ei atunci- stati în partea asta a celulei. Eu va dau semnal prin morse, prin perete, sa va amintiti in gand pacatele si eu va dezleg. Cu o conditie: daca muriti pana maine-pentru ca asa se punea problema- e valabila spovedania. Dar daca nu muriti, la primul preot pe care-l intalniti sa va spovediti din nou de pacate.” Adica am procedat cinstit in ceea ce priveste respectiva Taina a Pocaintei. Va spun acestea ca sa aveti o imagine a starii noastre spirituale acolo, cand erai in fiecare moment nesigur de clipa urmatoare. Aceasta stare nu era de o zi, era de ani. Nu am putut vedea nici un semn de bunavointa omeneasca de la gardieni in tot acest timp. Te dusmaneau si te omorau pentru o parlita de leafa, ca pe un criminal, pentru ca asa era educatia pe care le-o faceau: “tâlharilor, daca nu vă astâmparati, va bagam in locul lor!” Am fost intrebat de multi unde a fost mai greu: în închisoare sau în pustie, pentru ca am trait si prin pustie. În inchisoare, cei care credeau in Dumnezeu se chinuiau si le era rau. Pentru ca nu era o forta nevazuta care sa opreasca nitel pornirile salbatice, de cruzime, de ura care apasau mereu pe om. Asta lipsea. În pustie insa dracii cu care lupti se temeau de Dumnezeu si era mai usor, cu toate intemperiile vremii: iarna, zapada, fiare salbatice, respectiv stare incordata si acolo. Era totusi o nota de libertate. Dumneavoastra inca nu stiti cat e de scumpa libertatea si pentru ce ne-a lasat-o Dumnezeu? Nu-i nimic mai scump la Dumnezeu ca timpul pe care ni-l da sa-l traim. Pentru ca a sufla si a rasufla e tot de la Dumnezeu. Si atunci a avut marea prudenta Domnul Hristos sa ne spuna ca nu se misca fir de par fără voia Mea. Suntem guvernati de Dumnezeu in toata miscarea, in toate gândurile noastre ascunse. Sigur ca depinde si pe ce pozitie te asezi. Avand in vedere si numai lucrul acesta: viaţa veşnică. Daca te rătăceşti de la Adevarul de credinta, daca esti neatent sau esti ateu- Doamne fereste! Ca-i mai grava starea aceasta, nepasarea aceasta. Aceasta e nesuferita la Dumnezeu… Pentru ca nu e atat de suparat Dumnezeu pentru anumite greseli pe care le facem cat e pentru ca suntem nepasatori. Ne amanam existenta duhovniceasca, mergem din inertie. E o mare greseala! Trebuie trait fiecare moment in toata plinatatea lui. Sa te cunosti pe tine. Care e una din marile greseli existente in lume? Fiinta omeneasca, care e facuta dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, se izoleaza dupa propria sa pornire egocentrica".
Din volumul Părintelui Arsenie Papacioc - Mici îndemnuri spre mântuire apărut la editura Sophia, ediție îngrijită de Ieromonah Benedict Stancu.

Mică, moale și subțire

2011-07-30T14:49:00.004+03:00

După ce mai multe publicații au dezvăluit că Mick Jagger de la Rolling Stones ar fi un individ mai puțin bine dotat din punct de vedere al lungimii penisului, zilele astea au apărut tot felul de știri cum că și Enriche Iglesias ar fi în aceeași postură. Diferența între cei doi ar fi că primul a negat totul vehement în timp ce al 2-lea și subsemnatul nu facem niciun secret din acest fapt, ba chiar discutăm deschis pe seama „handicapului” nostru. Se pare totuși că dimensiunea nu contează... :)

O scrisoare pierdută

2011-07-29T09:39:00.003+03:00

Citat dintr-o scrisoare primită de la Finanţe de un amic:
...."Suntem nevoiţi să vă returnăm declaraţia fiscală cu rugamintea să o revedeţi şi să faceţi corecturile necesare, deoarece nu putem accepta răspunsul dvs. de la rubrica PERSOANE AFLATE ÎN ÎNTREŢINERE unde aţi trecut Guvernul, Parlamentul, funcţionarii administraţiei locale, judeţene şi de stat precum şi câteva milioane de ţigani".

Absolut genial!

Cronica unei morți anunțate

2011-07-24T20:40:00.005+03:00

Bănuiesc că nu a mirat pe absolut nimeni moartea din cauza unei supradoze de stupefiante a cântăreței Amy Winehouse. Nu am avut nicio clipa vre-un sentiment de compasiune față de soarta ei. Nu am niciun sentiment de simpatie sau milă sau orice alt sentiment din acest registru față de niciun drogat sau pedofil sau criminal sau membru al mai știu eu cărui clan, care mor ca urmare a alegerilor făcute de ei, indiferent că se numește Gogu Borâlă sau Amy Winehouse. Să alegi drogurile înseamnă că viața ta nu este grea. Dacă era grea nu aveai bani să îți cumperi așa ceva. Grea este viața în Somalia sau mai știu eu unde în Africa unde oamenii povestesc relativ resemnați că fac 10 copii în speranța că 3 vor supraviețui. Oamenii acolo mor de foame efectiv, neavând nicio șansă să aleagă altceva decât a muri de foame. Ori, într-o societate precum cea britanică opțiunile sunt infinit mai multe, ai șansa să alegi orice în afara drogurilor, în afara excesului de alcool sau mai știu eu cărui fel de exces care nu face altceva decât a te distruge. Oameni sănătoși aleg să se distrugă în timp ce pe lumea asta milioane (sper ca cifra să nu fie exagerată) de oameni mor din cauza bolilor pe care au avut neșansa să le capete. Oamenii mor pentru că în țări precum a noastră sistemul de sănătate este în colaps pentru că banii trebuiesc virați acolo unde „trebuie”, pentru că în țări precum Somalia nu există aproape deloc și așa mai departe. Oamenii mor pentru că nu au șansa unui transplant, a unei pungi de sânge și mai știu eu de ce. Să te droghezi numai că e faină senzația mi se pare un gest de crunt și nedrept egoism față de orice semen. Unii spun că au ajuns să se drogheze pentru că viața lor e grea, dar eu vă spun și vă și pot dovedi că viața lor nu este grea. Anturajele de oameni stricați, sataniști care își închină viața răului suprem nu fac altceva decât să își aștepte noile victime. Odată intrat în această lume nu mai ai cum să ieși decât dacă ești un adevărat caracter. Ori, logic judecând, dacă ai fi un adevărat caracter nu ai intra niciodată într-o astfel de lume. Oamenii slabi ajung să fie dați exemple care spun totul despre lumea drogaților: Whitney Houston, Britney Spears, Amy Winehouse și alții de treapa lor au plătit cu vârf și îndesat libertatea prost înțeleasă. Nu merg de regulă la concerte tocmai pentru că niciodată oamenii care aleg viața sub tutela drogurilor nu vor ptimi de la mine nimic, nici măcar milă, nu mai zic de bani. Desigur, trebuie să fac aici o precizare, nu toți oamenii care au dat concerte în România sunt niște drogați sau niște pramatii, dar despre cei mai mulți se știe că au un astfel de stil de viață. Moartea unui drogat nu face altceva decât să subțieze numărul consumatorilor. Paradoxal, cu fiecare om care moare din cauza drogurilor cu atât parcă dealerii devin mai activi, parcă despre tot mai multe persoane aud că au luat această cale. Faptul că există și alte căi este dovedit de foarte mulți oameni care au ales să facă altceva decât să trăiască astfel. Eu nu am fumat niciodată nicio prostie și nici nu o voi face vreodată. Decizia de a lua droguri este de departe una dintre cele mai proaste decizii pe care un om le poate lua în viață. Este ca și cum în mod voluntar ai alege moartea în locul vieții, ai alege tristețea în locul fericirii, ai alege răul în locul Domnului. Niciun om întreg la cap nu poate face o astfel de alegere. Niciodată drogurile nu au adus nimic bum consumatorilor ci numai celor care produc și vând aceste substanțe. Ei sunt, au fost și vor deveni și pe viitor niște oameni foarte bogați și foarte puternici (în lumea lor) și vor prospera pe spatele morții consumatorilor, pe spatele ruinei lor. Voci extraordinare au avut și alți oameni dar aceia nu au ales să se distrugă consumând droguri. Actori și actrițe mari au existat deapururi, dar nu toți au ales ruina adusă de stupefiante. Alegerea aparține fiecăruia dintre noi: viața sau moartea.

Despre comuniști și despre noi, partea a 18-a

2011-07-22T23:14:00.008+03:00

Arta și artiștii. Cei mai mulți dintre artiștii de foarte bună calitate s-au format înainte de Revoluție. Cu greu pot numi câțiva actori buni care au apărut în ultimii 20 de ani sau care au început a se forma după 1989. Pe vremea lui Ceașcă se făceau zeci de filme, cele mai multe cu priză la public și astăzi. Filmele istorice prin care noi toți eram învățați ceea ce ne era lene să studiem la școală sunt și astăzi destul de urmărite și repere ale cinematografiei românești. Ba chiar filmul Mihai Viteazul este în top 10 mondial la realizări de film istoric. După ce a căzut Ceașcă nivelul a scăzut brusc. Au apărut filme în care se făcea concurs care „divă” se dezbracă mai repede. Mai întâi Anca Țurcașiu, apoi Loredana Groza, și așa mai departe. Filme pe care eu nu le înțeleg își fac tot mai des apariția printre producțiile mai reușite sau mai puțin reușite ale Hollywood-ului. Regizorii din ziua de azi uită ceea ce înainte era la baza oricărui film, că principala atribuție a unei pelicule este divertismentul. Americanii au înțeles asta încă de pe vremea lui Chaplin și Laurel & Hardy. La noi se fac filme de la care ieși depresiv. Dacă înainte de a intra la film ești deja depresiv, riscul de suicid crește dramatic după un film românesc. Înainte se adoptau teme perene. Nea Mărin, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Maria Mirabela, etc, sunt filme care văzute azi au aproape același efect ca acum 30 sau 40 de ani. Filmele făcute în anii 90 spun ceva numai dacă te afli în anii 90, azi nu mai spun nimic. Azi oameni de nimic sunt considerați modele pentru cei foarte tineri pentru că joacă în telenovele cu subiecte discutabile în care 90% apar țigani. Teatrele din România sunt în top 3 în lume - opinia mea. Bazele s-au pus tot atunci, pe vremea comuniștilor. Se făcea teatru de calitate și parcă a merge la teatru avea o fărâmă de frondă și dizidență, căci acolo se mai spuneau câte unele sau altele. Azi se joacă la același nivel și este unul dintre puținele locuri unde standardul a rămas sus. La cântat... La cântat ce sa zic. Există 2 categorii de artiști: unii care beneficiază de avantajul unui mixaj bun dar care în afară de prostituție nu fac altceva nimic la un nivel acceptabil. Ăștia pe vremea lui Ceașcă nu intrau nici la preselecția de la Mamaia. Apoi, și aici este o creștere - există artiști care au devenit nume importante (sau măcar cunoscute) în piața de muzică mondială. Morandi, Ackent, Inna și mai știu eu ce nume, sunt artiști care au stat săptămâni bune prin topurile de mai peste tot. Producțiile de media în general au dat decența pe bani. Lumea cumpără scandal iar asta s-a văzut în rolurile pe care le-au ales unii artiști. O reclămuță penibilă, un film mai golaș (fără ca nudul să aibă încărcătura artistică pe care o au nudurile rococo-ului de exemplu....), o apariție mai nu știu cum prin mai nu știu ce ziar, toate astea mă fac pe mine să cred că este posibil ca înainte oamenii ce fac artă (actorie, muzică) să fie mai onorabili înainte decât sunt acum. Atunci se vindeau greu sau deloc, azi o fac pe 2 piștari aruncați pe jos. Înainte exista o linie, exista o finalitate, exista un parfum. Azi totul se face haotic în care excepționalul este normalitatea iar normalitatea a devenit ceva excepțional.

Telegrame din România V

2011-07-22T09:26:00.004+03:00

Lumea căzu pe capete la BAC. Nici la titularizarea profilor nu a mai mers ca în alți ani. În fotbalul românesc se întămplă lucruri inimaginabile, dar nu în sens pozitiv cu performanțe notabile, ci cu vendete și războaie pe care nimeni nu le înțelege. Oamenii din fotbal care au bani mulți se pare că anul ăsta nu au mai putut face mai știu eu ce matrapazlâc și echipele lor au avut de suferit. Îmi e frică cu Gigi la cârma Stelei, sincer. Pe litoral serviciile sunt de rahat. Părintele Dobrogei, Arsenie Papacioc a plecat la Domnul după ce și-a împlinit misiunea pe care acesta i-a încredințat-o, acee de a ne păstori. În aceste momente îmi doresc mai mult ca oricând să mă călugăresc. Cornel Dinu a avut și el probleme de sănătate. Cornel Fugaru a încetat și el din viață. Băsescu iese din când în când la rampă și dă declarații pe care noi oameni muncii de la orașe și sate nu le înțelegem. Bag sama că noi suntem proști pentru că el dacă era prost nu ajungea președinte. Fregata românească care a executat o misiune NATO în Mediterana s-a întors acasă. După ce marinarii au curățat praștiile, lopețile și colacii gonflabili cu cap de rață, nava a fost trasă la dană. Un profesor din Oradea a fost dat afară din învățământ după ce s-a constatat că acesta a copiat pur și simplu niște articole la care a schimbat doar numele autorului punând-ul pe al său. Plagiatul a fost semnalat de niște profesori din... Varșovia. Turul Franței ne cam ține cu sufletul la gură. Pe traseu vedem mii de rulote parcate, de unde tragem concluzia ca vesticilor le cam place să se cazeze la camping. După un început de vară friguros deabinelea, vara și-a intrat în sfârșit în drepturi. Daca ți se strică aerul condiționat și marca lui este Daewoo, ai șanse să pățești ceea ce am pățit eu, adicătelea să faci vara la ventilator, pentru că niciun depanator nu vine când aude marca. Cică nu se găsesc piese... Altfel marca e bună, eu dețin autoturism, aer condiționat (defect în prezent), televizor și aspirator, toate Daewoo; nu am avut nicio problemă de fiabilitate. România este pe ultimul loc în UE în privința folosirii internetului. Noi ne aflăm în procentul celor care îl folosesc. :)

54

2011-07-20T14:19:00.002+03:00

Cum se joacă? Neapărat trebuie să fi în concediu, astfel jocul are o savoare mai mare. Ai nevoie de o minge ușoară care să reziste la apă. De asemenea ai nevoie de minim 3 prieteni meseriași. Cu cât sunt mai mulți cu atât mai bine, dar jocul are farmec în 4, noi am încercat și în mai puțini dar nu merge așa de fain ca în 4. Apoi e musai să fi la Vama Veche sau 2 Mai. Bun. Se intră timid în apă mimând pe față expresia „mamă ce rece e apa”, eventual apărându-te cu mâna de stropii emanați de cei care sunt deja în apă. Se înaintează până la o zonă unde apa este pănă la bust sau până la umeri după unele gusturi. Aflați în cerc (sau în 4 colțuri să zicem mai corect) concurenții încep să joace un sport care pe uscat se numește volei. Ideea este să nu lași minea să cadă în apă. În timpul jocului se numără entuziast și cu zâmbetul pe buze numărul de pase fără a cădea mingea pe apă. Salvările spectaculoase sunt salutate cu „bineeeeeeeee” de către ceilalți, iar indicațiile de genul „la mineeee”, „sus”, „X e în apă, dăm între noi până iese” și altele asemenea sunt binevenite și dau savoare jocului. Joul nu are un nume fix, astfel că la fiecare gașcă se poate numi 3, 25, 55, 78 sau câte pase maxime se reușesc. La noi se numește 54.

Gata.

2011-07-20T12:33:00.001+03:00

Gata. Începând de astăzi nu mai am poet preferat, am poeți preferați. Alături de Nichita Stănescu se alătură și Adrian Păunescu. Ăștia 2 îmi plac până la lacrimi.

În concediu

2011-07-19T09:58:00.005+03:00

Și anul ăsta ca în fiecare an - mulțumesc Domnului pentru asta - am mers la mare în concediu. Am trăit și bune și rele, și amuzante și triste, ca în fiecare zi a vieții noastre. Scopul pentru care am fost la mare a fost atins, respectiv am reușit să mă relaxez și să mă odihnesc, am vizitat marea ceea ce este uneori suficient pentru a declara un an ca fiind bun, eu fiind un mare iubitor de mare. Mi-am făcut ceva prieteni și mi-am tras un bronz care îmi reflectă cum aș arăta dacă aș fi nord african sau arab. Îs drăguț, ce-i al meu i-al meu (autoironie). Trecând la lucruri mai serioase, țin să remarc faptul că anul acesta foarte puțini români au decis să mai vină la mare pe litoralul nostru, mai corect în Vamă și 2 Mai. De străini nu cred că poate fi vorba într-o discuție serioasă pe tema turismului de litoral românesc. Au fost zile în care din 5 terase vizitate, 5 aveau absolut toate mesele goale. Ca și singuri clienți am primit desigur întreaga atenție a ospătărițelor și totul a fost perfect la servire. Week-end-ul a mai spălat un pic din impresia de pustietate pe care am trăit-o uneori, pustietate ce recunosc că nu mi-a displăcut total. Să stai la soare pe o plajă unde sunt puțini oameni, poate avea uneori mai multe aspecte pozitive decât negative. Liniștea și buna creștere tradițională a vamaioților autentici mi-a mers la inimă. Ceea ce am observat este că pe plaja din Vama Veche nu rămâneau niciodată peturi aruncate pe jos, hârtii de ambalaje și mai știu eu ce astfel de artefacte ale lipsei de civilizație a altor tipologii... Pe plajă am văzut însă și un individ pe care nu l-am înțeles. Sincer. Era taximetrist (!!!) în Timișoara. Avea un înscris pe luneta mașinii care suna ceva de genul „numa' fraierii se grăbesc... think about this”. Pe lângă alăturarea română - engleză care denotă probabil în accepțiunea sa o cunoaștere aprofundată a ambelor, pe lângă tariful de om cu obraz gros afișat pe portieră, omul acesta a reușit ca să genereze în mintea mea de la data la care l-am văzut 2 categorii de corturi: în prima categorie se înscriu corturile care se pot monta într-un interval de 10 la 30 minute, iar în a doua categorie se înscriu corturile care se montează în jumătate sau chiar trei sferturi de zi lumină - asta în funcție de cel care montează cortul (am în vedere același model de cort). La ora la care am ajuns pe plajă cortul era montat. Mai avea numai umbrarul, din acela standard de 3 x 3 metri care se găsește la orice Cora, Carrefour sau mai știu eu ce alt hipermarket din ăsta. De la 9 jumătate până pe la orele 11 jumătate când am plecat la masă, omul nostru s-a chinuit să monteze acel umbrar. La 11 jumătate și-a dat seama că tot efortul său a fost în zadar, căci îl pusese câș. Norocul lui au fost 3 nudiști care probabil că priviseră și ei fascinantul spectacol și care s-au decis la un moment dat să îi ofere o mână de ajutor și au rotit toți 4 hardughia. Dacă atât a stat numai la umbrar, oare cât o fi stat să monteze cortul??? Nu vreau să știu. Am revăzut pe plajă oameni pe care îi știu din vedere de anii trecuți dar cu care nu am intrat niciodată în vorbă. Cred că suntem câțiva care vom face nudism la Vama Veche până la adânci bătrâneți. Nici anul ăsta nu am reușit (dar nici nu am mai insistat ca altădată) să îmi conving prietena de beneficiile acestui stil de a ne bronza. Am prins o vreme minunată și rareori cred că cineva care merge la mare poate avea atât noroc de soare cum am avut noi anul ăsta. Am avut însă ghinion la cazare, unde am avut parte de o surpriză oarecum neplăcută care mi-a stricat oarecum concediul. Merg la aceeași pensiune de mulți ani, de prin 2004 sau 2005. Nu am avut niciodată nimic de reproșat - de asta și constanța - și m-am simțit de fiecare dată ca acasă acolo. Cu gazdele noastre aproape că pot spune că m-am împrietenit, asta până anul ăsta când... Să vă povestesc: am pus la rece lângă camera noastră niște sucuri și niște ape cumpărate din Cora încă de la București (na, an de criză...). Erau 2 frigidere, unul la 2 metri de camera noastră și unul la 250, adică trebuia să cobori prin curte, să străbați întreaga curte (care e destul de mare) și apoi abia ajungeai la o bucătărie imensă de vară unde se afla susnumitul. Oricum departe. După vre-o 3 zile vine la noi propietăreasa și ne roagă să ne mutăm toate cele în frigiderul din bucătărie că nu eram decât noi cazați în toată pensiunea și că doar pentru un turist nu ar vrea să țină frigiderul în priză. Pe lângă stuporul cauzat de absurditatea cererii, nu am înțeles ce anume se schimbase din înțelegerea inițială (de acum 5 sau 6 ani) în care la prezentarea ofertei se spunea că pe holul camerei există și un frigider pe care îl pot folosi în voie. Ba chiar a accentuat cele câteva cuvinte prin care îmi spunea că noi am băgat frigiderul în priză, că el nu era. Oare cât consumă un frigider din ăsta modern? Dacă ar fi să facă un calcul foarte fix, cred că mai mult au pierdut după ce mi-au spus asta. Iată cum: niciodată după acest gest nu am mai fost foarte atent să nu las lumina aprinsă pe unde mergeam. Niciodată nu am mai închis robinetul de apă de la baie care era stricat și dacă nu prindeai șpilul cum să îl închizi rămânea deschis. Un robinet deschis înseamnă un hidrofor care merge tot timpul, deci consum mai mare de energie electrică. În loc să aprind doar 3 becuri le aprindeam pe toate 20, și așa mai departe. Plus că, anul ăsta, pe lângă noi care am stat 10 zile, am mai invitat să se cazeze la această pensiune și alți prieteni, în total un plus de 5 camere, pe perioade mai mari sau mai mici. La anul îmi caut o altă pensiune unde să mă cazez. Am întrebat prin 2 Mai și cred că găsesc cazări mai faine la același preț. Oricum nu mai calc acolo. Anul ăsta, la un calcul sumar, Casa Ellamy a făcut de pe urma noastră cam 10.000.000 lei vechi, 1.000 lei noi. Bașca ce am cheltuit la magazinul din fața pensiunii, tot al familiei... Probabil că factura la energie va fi mai mică cu 10 - 15 lei. Noi oricum am plătit 10 nopți dar cum socoteala de acasă nu se brodește cu aia de la piață, am plecat și anul ăsta mai devreme cu o zi. Deci dacă ar fi ținut frigiderul în priză aveau plătită factura de curent pe 3 luni cel puțin cu banii rămași de la ziua cazare pe care nu am mai efectuat-o. S-au zgârcit degeaba. La un moment dat am mers să ne întâlnim cu niște foarte buni prieteni, undeva în Lazu. De acolo am plecat să bem o bere - cum se zice - în Mamaia. Eu știam că mergem să bem o bere, numai că fiind de curând ziua uneia dintre prietene aceasta a făcut cinste, iar noi nu am apucat să îi luăm un cadou măcar simbolic. Rușine nouă. În fine, mergem la o terasă în Năvodari, foarte faină de altfel ca și locație și ne așezăm la o masă. Mă așteptam ca aici, fiind cu totul și cu totul altceva față de Vamă sau 2 Mai unde e clar că la mese servesc localnicele care bănuiesc că nu au o școlarizare în sensul ăsta, să existe niște ospătari profesioniști. Au fost, dar nelipsitele stângăcii întâlnite mai peste tot pe litoral nu au lipsit. Am comandat mâncarea și am fost anunțați că durează o oră. După 2 ore am întrebat și noi ce se mai aude cu haleala noastră, moment după care aceasta a sosit în 5 minute, rece. Deci era gata demult numai că duduia care ne servea uitase să ne-o aducă. Și altele și altele, nu mai insist... Faza bună este că în ciuda acestor elemente ce aduc sarea și piperul unei vieți în care nu ai cum să te plictisești, am reușit să mă odihnesc și să îmi fac și prieteni noi. Am citit și mi-am rezervat de citit și acasă, poate anul ăsta o să reușesc să citesc și altundeva decât la malul mării ca anul trecut. Am admirat marea, oamenii frumoși și tot ceea ce a fost pozitiv și benefic în experiența aceasta de 10 zile. Am întâlnit și cateva ființe de o frumusețe care m-a făcut să mă gândesc că perfecțiunea feminină există și ea a fost atinsă odată cu existența acestora. Abia aștept vara viitoare. :)

Dacă vă plictisiţi

2011-07-08T16:42:00.001+03:00

I. De ce e bine sa mearga soacra la vot?
R. Ca sa se obisnuiasca cu urna.

I. Va veni un alt razboi Mondial?
R. Nu! Dar va fi o lupta pentru pace, de nu va mai ramane piatra pe piatra.

I. Ce e un salariu?
R. Un fel de menstruatie: il astepti o luna si trece dupa trei zile ...

I. Ce e mai valoros decat laptele matern?
R. Ambalajul ...

I. Cum e mai bine sa mori: de sifilis sau de dizenterie?
R. Mai bine sa mori ca un barbat, decat ca un cacat.

I. E adevarat ca Ceaikovski a fost homosexual?
R. Da, dar noua ne place din alte motive...

I. Cum poti trai doar din salariu?
R. Nu stim. Nici n-am incercat ...

I. Care este diferenta intre capitalism si socialism?
R. Capitalismul este exploatarea omului de catre om. In socialism e invers.

I. Cum au spart chinezii site-ul Pentagonului ?
R. Fiecare a incercat cate o parola.

I. Pot incepe orele de educatie sexuala cu fiica mea de 12 ani ?
R. Da, veti invata lucruri noi si interesante !

I. De ce sunt atatia barbati cracanati ?
R. Lucrurile fara importanta sunt puse intre paranteze.

I. Care sunt cele 3 mari crize din viata unui barbat ?
R. Pierderea nevestei, a locului de munca si prima zgarietura pe masina.

I. Cum se numeste un barbat inteligent, sensibil si frumos ?
R. Un zvon.

I. De cate feluri sunt femeile?
R. Femeile sant de trei feluri:
cele cuminti - care se culca numai cu unul, curvele - care se culca cu toti
si curvele dracului - care se culca cu toti, numai cu mine nu!

I. Cum clasifica femeile penisurile?
R. In viziunea femeilor, penisurile se clasifica astfel:
- In ordine descrescatoare: mica, foarte mica si ce-i aia.
- In ordine crescatoare: mare, foarte mare si NORMALA.

I. De ce iau politistii salariu?
R. Pentru ca prostia se plateste.

I. Care este deosebirea intre porumbel si cocosel ?
R. Porumbelul este pasarica pacii, iar cocoselul este pacea pasaricii.

I. Care este cel mai periculos loc din lume?
R. Patul. Acolo mor 80% dintre oameni.

I. De ce nu alearga melcul?
R. De frica sa nu-i falfaie ochii.

I. Care este cel mai bun anticonceptional?
R. Un "NU!" hotarit.

I. Care este diferenta dintre un politician si un iluzionist?
R. Ultimul recunoaste ca foloseste tot felul de trucuri.

I. Cum transformi un pentagon intr-un patrat?
R. Aplici teorema lui ben Laden.

I. De ce are girafa gatul lung?
R. Ca sa-i ajunga la cap!

I. Exista vreun medicament care elimina mirosul de ceapa?
R. Cum sa nu. Usturoiul.

I. Se poate face dragoste pe tavan?
R. Da, dar cu conditia sa nu cada plapuma.

I. Cum se face intreruperea de sarcina la o gaina ?
R. Se ridica de pe oua!

I. De ce sunt mai multi oameni decat maimute ?
R. Pentru ca e mult mai greu sa faci copii in copac !

I. Care este dezavantajul unei lupe ?
R. Mareste, dar nu intareste !

I. De ce nu creste populatia Romaniei ?
R. Pentru ca mancam neregulat si regulam nemancati.

I. De ce si-a pus Bula roti mai mari la Lastun ?
R. Pentru ca urinau cainii pe geamuri.

I. Care an dureaza numai o zi ?
R. Anul Nou !

I. E adevarat ca barbatii impotenti traiesc mult ?
R. Da, dar degeaba.

I. Ce-si reproseaza femeia cand se marita ?
R. Pentru un carnat, trebuie sa ia tot porcul.

I. De ce nu se cheama inima "ciocanel" ?
R. Pai, cum ar suna: "Mi-ai cazut cu tronc la ciocanel!" sau "Ochii vad,
ciocanelul cere!".

I. Care este asemanarea intre femeie si bicicleta ?
R. Daca n-ai camera, mergi pe langa ele ...

I. Prin ce se deosebeste un om de o camila ?
R. Camila poate sa lucreze o saptamana fara sa bea, iar omul poate sa bea o
saptamana fara sa lucreze ....

I. Care este diferenta dintre un taur si un bou ?
R. Taurul poate deveni tata, pe cand boul numai unchi.

I. Care este deosebirea dintre o poveste americana si una rusa ?
R. Povestea americana incepe cu: "A fost odata ..." iar cea rusa cu: "Odata
o sa fie ...."

I. Prin ce se deosebeste sexul frantzuzesc de cel romanesc ?
R. Francezii fac sex fara lenjeria de corp, iar romanii fara lenjeria de
pat.

I. Care este singura asemanare intre ghilotina si alcool ?
R. Amandoua te fac sa-ti pierzi capul !

I. Ce este viata?
R. Cea mai raspandita boala transmisa pe cale sexuala...

I. Ce pasarica zboara cel mai sus?
R. Pasarica stewardesei ...

I. Cum scufunzi un submarin rusesc?
R. Il bagi in apa...

I. Ce face femeia dupa ce face dragoste?
R. Se plictiseste...

I. De ce l-a creat Dumnezeu primul pe Adam?
R. Ca sa poata vorbi pana aparea si Eva.

I. De ce au femeile coapsele calde?
R. Pentru ca barbatii sa nu faca otita ...

I. Ce e rosu si vine regulat?
R. Mos Craciun.

I. Ce conditie trebuie sa indeplineasca in Scotia o vanzatoare de cofetarie?
R. Sa aiba diabet.

I. In cate categorii se impart femeile?
R. Frumoase, destepte si majoritatea.

I. Care este in zilele noastre, cea mai obisnuita formula de cerere in
casatorie?
R. Dumnezeule, sa nu-mi spui ca ai ramas insarcinata ...

I. Ce au in comun un trenulet electric si sanii unei femei?
R. Au fost create initial pentru copii, dar tot barbatii se joaca mai mult
cu ele.

I. De ce isi iau blondele pe ele panataloni foarte stramti?
R. Ca lumea sa le poata citi pe buze.

I. De ce prefera barbatii sa se insoare cu virgine?
R. Pentru ca nu suporta comparatiile.

I. Cum se cheama un barbat inteligent in America ?
R. Turist.

I. De ce a creat Dumnezeu barbatul?
R. Pentru ca vibratorul nu poate sa aduca bani acasa.

I. Care este asemanarea dintre un barbat si un storcator de fructe?
R. Ai nevoie de el, dar nu esti sigura pentru ce.

I. Cand stie olteanul ca i-a murit nevasta?
R. Cand la pat e tot ca inainte, dar in bucatarie se strang vasele
nespalate.

I. Care este definitia unei seri romantice pentru un barbat?
R. Sex.

I. Cand e singurul moment cand un barbat se gandeste la o cina cu lumanare
pe masa?
R. Cand se ia curentul.

I. Ce au in comun toti barbatii care stau singuri intr-un bar?
R. Sunt insurati.

I. Cum se numeste un barbat caruia ii lipseste 90% din creier?
R. Castrat.

I. Care este diferenta dintre o repriza de fotbal si un preludiu?
R. Prima dureaza cel putin 45 de minute.

I. De ce a creat prima data Dumnezeu barbatul?
R. Pentru ca nu i-ar fi placut sa se uite tot timpul cineva peste umarul lui
sa vada cum lucreaza.

I. Care este diferenta dintre o amanta si o sotie?
R. 30 de kilograme.
I. Care este diferenta dintre un amant si un sot?
R. 30 - 45 de minute.

I. Care este asemanarea dintre o masina noua si un sot?
R. Ambele functioneaza bine doar in primul an.

I. Care este diferenta intre femeie si prosop?
R. La prosop cauti partile uscate, la femei pe cele ude.

I. La ce e mai usor sa renunti: la vin sau la femei?
R. Depinde de vechime.

I. Care e diferenta dintre o femeie si o baterie electrica ?
R. Bateria are si o parte pozitiva, anodul.

I. De ce au uraganele nume de femei?
R. Pentru ca vin umede si salbatice si pleaca cu casa si masina.

I. Stiti cum se numeste o secretara lasata insarcinata de catre seful ei ?
R. BOSSUMFLATA ...

I. De ce are veverita coada in spate ?
R. Pentru ca in fata e ea!

I. Cum poti prinde un iepure?
R. Te ascunzi in tufisuri si faci ca morcovul.

I. Care este pluralul de la sticla?
R. Cioburi.

I. Care este diferenta dintre un frigider si un wc?
R. In frigider ouale stau asezate, in wc stau atarnate!

I. Cand este un barbat o companie placuta pentru o femeie?
R. Atunci cand barbatul este patronul companiei.

Soluţia?

2011-07-07T18:05:00.005+03:00

Mai zilele trecute a existat dat publicităţii un sondaj de opinie în care se evidenţiau în principal intenţiile de vot ale românilor dacă mâine ar exista un scrutin în România. Surpriza mea a fost să văd că totuşi, în ciuda milioanelor de de gafe făcute de către actuala coaliţie de guvernare, aceasta ar obţine totuşi un 24% din voturile noastre. 19% PDL şi 5% UDMR. Cam cât este tva-ul actual. Încercând să înţeleg 24% din populaţia ţării am descoperit că în tot rahatul ăsta a fost şi câte o linguriţă de dulceaţă care a luat ochii celor care nu au avut răbdarea să dea cu băţul prin materie. Să zicem că au fost câteva gesturi la un milion care sunt fundamental bune şi iată că 24% din populaţie este dispusă să se declare mulţumită cu atât. Este ilogic pentru mine şi nu văd cum ar putea cineva să mai voteze PDL sau UDMR în ziua de astăzi, nu văd cum ar putea merge la vot şi să voteze orice din ceea ce este pe piaţă acum (mă refer la partidele parlamentare); atunci când ai de ales între 2 rele alegi desigur răul mai mic. Soluţii altele decât ceea ce se vede nu cred că există. Monarhia nu cred că este posibil a se instaura cât oi mai trăi eu, venirea legionarilor este mai degrabă o glumă, un lider puternic şi capabil să facă la noi ce a făcut Da Silva să zicem în Brazilia nu o văd realizabilă căci nu văd cum s-ar numi acel lider... Venirea regelui înapoi pe tron este un vis frumos, dar nu cred că cineva ar putea aduce vreodată serios această temă spre dezbaterea publică. Şi oricum, dacă ar veni nu cred că ar putea sparge mafia cvasirăspândită care a acaparat acum Romania. Legionarii nu au reuşit încă să spele în percepţia publică imaginea falsă construită de comunişti. Dacă mergi în orice localitate şi spui că pe strada x va trece o formaţie de legionari, pariez că 99,5% dintre părinţii de pe acea stradă îşi vor chema copiii în casă. Ceea ce le reproşez legionarilor este că au stat deoparte şi au contemplat distrugerea României în loc să se implice activ în viaţa politică a ţării încă din 1990. Poate că dacă ieşeau la rampă atunci, România ar fi putut arăta altfel. Era un moment bun să schimbe imaginea lor, atunci, când setea de cunoaştere a românilor era mare şi bagajul de suferinţe şi de eroi pe care i-a dat această organizaţie era (şi este!!!) inestimabil. Acum se încearcă cumva refacerea acestei preminunate organizaţii, unică la nivelul Europei, dacă nu chiar la nivel mondial şi în care, în unele momente de descumpănire îmi mai pun încă inutil speranţa. O Românie a legionarilor de tipul celor pe care i-a format Corneliu Zelea Codreanu ar fi o Românie în care aş fi onorat să trăiesc, dar care din păcate este foarte puţin probabil să existe vreodată. Cât despre liderul carismatic, incoruptibil, benefic, puternic, care să se sprijine pe un guvern de uniune naţională, care să poată şi mai ales să vrea să ne ridice pe toţi (nu numai pe limbiştii săi), nu mai cred că el există în România. Am sperat până la lacrimi că el se numeşte Traian Băsescu şi în anul 2004 eram dispus să pariez pe libertatea mea pe Băsescu. Azi mă bucur că nu am făcut-o. Dezamăgirea este cu atât mai mare cu cât în răutatea lui de azi nu există nimic care să contrabalanseze cumva cu bunătate, speranţă, sprijin şi aşa mai departe. Îmi amintesc cuvintele domnului Sobaru la Antena 3 care spunea ceva de genul că Băsescu este diabolic şi că nimeni nu este capabil astăzi să îi ţină piept. Avea dreptate. Şi eu care credeam că noi toţi vom prospera, că o vom duce mai bine şi că omul de rând va căpăta ceva care i-a lipsit cu prisosinţă în ultimii 60 de ani: respect. Am primit altceva, epurări la locurile de muncă, concedieri masive făcute fără logică, continuarea închiderii oraşelor monoindustriale, ruină, tristeţe, nedreptate, sfidare. Care să fie oare diferenţa faţă de ceea ce exista înainte? Culoarea de pe steagul politic! Atât. Şi atunci ce rost mai au dscuţiile cu cunoscuţi pe teme politice atâta timp cât schimbarea nu se va produce indiferent de soluţiile propuse? De ce să îl mai acuz pe x că votează a, pe y că votează b şi că nu votează toţi c, soluţia mai bună după mintea mea? Până la urmă nu este nicio schimbare vizibilă mie, omul de rând, cel din clasa mică şi mijlocie, omul cinstit, onest, muncitor. Între 1990 şi 2011, eu, cetăţeanul, nu am un nivel de viaţă mai bun deşi nu mă dau în lături de muncit. Cum să mă gândesc să investesc de pe poziţia unui om cinstit în ideea în care la autorizaţii se ştie care este cuantumul pentru fiecare dintre ştampile, chiar dacă ai totul perfect 100%? Iar apoi, dacă obţii autorizaţiile eşti bombardat săptămânal cu controale necinstite (am citat din experienţa unor cunoscuţi cu o afacere mică)? Să emigrez nu pot căci mă simt foarte ataşat de locurile mele, ar fi o dramă pentru mine dacă aş fi nevoit să părăsesc România. Şi atunci care ar fi soluţia?

2 ţâţe întorc ţara pe dos

2011-07-05T17:19:00.003+03:00

Încă de la început ţin să precizez poziţia de pe care scriu acest subiect, căci este importantă în argumentarea care urmează. Sunt un om care nu găsesc nuditatea jignitoare şi care - dacă aş avea - mi-aş educa copiii în spiritul libertăţii de gândire, a respectului faţă de aproape, a iubirii şi înţelegerii reciproce. Consider că libertatea mea se opreşte acolo unde încalcă libertatea celuilalt, consider că unele libertăţi nu se pot exprima în agora şi că trebuie să existe un sistem de valori care să fie minimal impus tuturor. Aşadar, accept că pot sta gol pe o plajă atâta timp cât prin acest gest nu agresez în vre-un fel pudicitatea sau decenţa care ar fi caracteristică unei majorităţi, accept că este posibil ca - cel puţin statistic dacă punem problema - eu să fiu cel deviant iar ceilalţi, cu opinii diferite să fie cei normali. Bun, plec de la această premisă şi aduc în discuţie reclama la un săpun care este difuzată - posibil - la o oră nepotrivită şi în care apare o domnişoară cu sânii goi alergând pe o plajă. Ce facem? Ne isterizăm că ai noştri copii sunt agresaţi de vederea unei perechi de sâni? Ce vârstă au copii şi de ce educaţia sexuală nu poate fi sprijinită nicicum de acest clip publicitar (în continuare afirm că orele de difuzare ar trebui să ţină cont de anumite restricţii)? Bun, dintr-o eroare a apărut un astfel de clip. Ce le explicăm copiilor, ce educaţie le oferim? Ne înroşim şi îi dăm intempestiv afară din cameră creând dintr-un fapt minor o întâmplare dădătoare de frigiditate şi impotenţă? Nu reuşesc deloc să înţeleg pudibondiada, decenţa prost înţeleasă, limitarea, aruncarea asupra educaţiei copiilor a propiilor insuccese dădătoare de divorţuri dureroase, continuarea unei stagnări retrograde care în fapt nu îi pregăteşte pe copiii de azi pentru viaţa de matrui de mâine, viaţă ce implică deja un bagaj consistent de informaţii minime utile unei sănătăţi mentale minime. Într-o societate în care există mii de capcane plasate în medii care sunt foarte variate, începând de la internet şi terminând cu abordarea într-un bar, educarea unor copii în spiritul fecioriei din noaptea nunţii îl va transforma pe aceştia în posibie victime viitoare, în persoane veşnic nefericite şi neîmplinite, care este posibil a plăti tribut educaţiei greşite oferite de părinţi. Oameni ca cei care sunt sideraţi de vederea unor perechi de sâni la ora 17 au distrus viaţa unui om lăsând-ul pe acesta pe vecie într-un scaun cu rotile. Istoria le-a dovedit că s-au înşelat. Din acea poveste unii nu au învăţat nimic. Asta în ideea în care acei oameni ştiu acea poveste...

Bacul, politica și viitorul

2011-07-04T09:37:00.004+03:00

Ieri s-au afișat rezultatele la bacalaureatul din 2011. Unii au spus că este dezastru, alții catastrofă, oricum nimeni nu este foarte încântat de ceea ce se petrece. De regulă nu iau atitudine foarte rapid pe subiectele zilei, dar aici cu greu mă pot abține să nu îmi spun și eu punctul de vedere. Cred că pe undeva trebuia să facem odată și odată și ceea ce s-a făcut la acest examen, adică trebuia să se înceapă de undeva, de la o generație. După 1989 în mod constant nivelul învățământului de la noi a scăzut dramatic. Eu de exemplu dacă era să dau bacul la standardele de la Revoluție, nu știu dacă reușeam să mai iau exact aceeași notă. Mergând pe cruzimea specifică a actualei puteri, era evident că ei ar fi fost cei mai potriviți să rupă pisica de la jumătate. Au făcut niște subiecte pe care cei mai mulți le-au considerat excesiv de grele. Exemple de genul elevilor care erau șefi de promoție și au luat note de 4, 5 și 6 sunt grăitoare zic eu. Crezându-se eterni, reprezentanții actualei coaliții de guvernare încearcă și aici să facă ceea ce au făcut cu întreaga populație de ani buni: să facă teste de rezistență și alte experimente pe elevi. Pe ici pe colo există câte o răbufnire, câte un solgan pictat pe perete șters repede de director, o găleată de vopsea pe geam și cam atât. Coafura rezistă. Nu știu care este nivelul de dificultate a acestor tipuri de examen prin alte țări, dar cred că ar fi foarte interesantă o comparație. În fine. Anul ăsta a fost unul dintre primii în care nu s-a mai copiat. Eu am fost tare fericit, căci nu îmi amintesc să fi fost un om care a copiat foarte mult în școală. Erau mai multe motivele pentru care nu copiam, începând de la frica de a fi prins, continuând cu principiuul conform căruia mai bine un 6 curat decât un 10 furat și terminând cu sila totală pe care o mai am și acum față de tot ceea ce este furat. În sfârșit toți elevii sunt nevoiți acum să joace au arme egale. Iar pe undeva cred că este mai bine așa. În toată povestea asta există și o vină a elevilor, care și-au pierdut total apetitul pentru învățat. Am o prietenă care este lector universitar și care îmi povestea că de la an la an vin studenți care nu au nic măcar păregătirea de bază pusă la punct, nu mai vorbim de nivelul minim necesar pentru a accede la o facultate. Mulți terminau facultatea tâmpi, cu un bagaj minimal de cunoștințe, oricum total nepregătiți pentru ceea ce se așteaptă de la ei. Societatea zice-se investește în ei, investește în ingineri, medici, istorici și așa mai departe, dar la final primește tot felul de pseudo-profesioniști care vor oferi servicii tot pseudo... În ziua de azi diploma de facultate este echivalentul cu cea ce școală profesională de acum 22 de ani, astfel că nu te mai poți angaja mai nicăieri cât de cât ok fără a avea o astfel de țidulă. Elevii nu mai învață căci nu mai înțeleg ce să facă cu o hârtie fără valoare, profesorii sunt și ei demotivați. Sunt demotivați pe de o parte de către sistemul de învățământ care le oferă salarii zic eu mici (deși și aici e de discutat, un profesor ia 1.500 de lei salariu dar are 3 luni concediu pe timp de vară, lucrează câte 6 ore pe zi, etc), dar și de elevi, care manifestă tot mai des lipsă de respect pentru profesia lor, pentru ei ca persoane. E și dificil să poți să creezi o atmosferă propice când elevul vine la școală adus de BMW iar tu îți repari lună de lună un Tico amărât. O altă problemă pe care o putem lua în calcul la stabilirea posibilelor cauze ale „celor mai slabe rezultate din istoria bac-ului din România” este mafia profesorilor. Sunt și unii profesori care nu predau tot ceea ce trebuie la ore, care nu respectă elevii, care fac tot ceea ce este necesar pentru ca elevii săi să aibă nevoie de meditații. Știu exemple în care părinții mai bogați vin cu diferite atenții iar odraslele lor sunt mai bine „văzute”, joacă titulari în echipa de fotbal a clasei, au câte jumate de punct acolo la teze și așa mai departe. Ori, este evident că se impune și aici o reformă. Așa cum Ministerul Educației a procedat mișelește pentru că a schimbat regulile jocului numai la bac, așa și profesorii și elevii ar trebui să conștientizeze că se impune o reformă și a modului de abordare a actului educațional în care sunt părți. Eu de exemplu nu am intrat la liceu din prima, astfel că sistemul (1990) mi-a oferit șansa să urmez cursurile unei școli de meserii. Desigur, eu nu m-am mulțumit cu așa ceva, am încercat să îmi continui studiile și azi consider că am făcut bine. Dar sunt foarte mulți tineri care sunt puțin interesați de școală și care dacă nu sunt agățați cumva în sistem ies pe stradă. Ori, școala străzii are și ea valoarea ei, dar niciodată nu va egala ceea ce poate oferi sistemul de învățământ al unei țări. De aici încolo rămâne să vedem dacă și angajatorii vor percepe schimbarea de standard și vor accepta măturători cu doar 12 clase, vânzători la Carrefour fără bac, ospătari sau șoferi fără diplomă de facultate. Rămâne să vedem dacă viitorul acestor puști este compromis, dacă ei vor face față unui eșec venit la o vârstă atât de fragedă, dacă vor găsi resursele să nu renunțe și să facă precum am făcut eu, adică să persevereze și să meargă mai departe chiar dacă azi li se pare că toate ușile li se închid în nas. În funcție de cum vom percepe noi toți această încercare de revenire la un anumit standard, vom ajunge să producem în 5 - 10 ani oameni care se vor apropia de un nivel de pregătire precum cel de dinainte de 1989. Îmi aduc aminte că pe vremea mea era o performață să mergi la liceu și să îți iei treapta (eu din fericire nu am mai apucat-o), apoi să îți iei bacul. Nu oricine lua bacul, iar elevii ăia, pregătiți de „nenorociții” ăia de comuniști aveau un nivel de pregătire care azi ni s-ar părea impresionant. Nu mai zic la facultate, unde odată intrat ți se asigura un statut anume în societatea românescă, primeai respect și recunoaștere a valorii tale. Îmi aduc aminte că examenul de intrare era drastic (azi nu cred ca l-ar mai lua nici 10% dintre studenti), examenele în timpul facultății erau serioase, susținerea examenului de atestare era la fel de serios. Azi poți să nu ști să faci acordul subiectului cu predicatul și să termini liniștit o facultate. Bine, poți să nu ști genurile substantivelor și să ajungi chiar și ministru, dar asta e o altă discuție. Așadar, e bine că se încearcă ridicarea standardului, dar trebuia spus asta de la începutul anului. E bine că nu se mai acceptă furtul prin copiuțe. E bine că se încearcă ridicarea nivelului. E bine că - până la urmă - și acești elevi vor merge la vot la anul. Nu este bine că societatea va cere în continuare diploma de facultate pentru ca să te angajeze ospătar. Nu este bine pentru că s-au schimbat regulile la finalul jocului. Nu este bine pentru că reforma în fapt nu s-a făcut, copii tot manuale groase de materie de memorat au de parcurs într-un an școlar, tot școala bazată pe memorare în detrimentul școlii practice vor urma, și așa mai departe.

3 concepte

2011-07-01T09:14:00.003+03:00

Sunt 3 concepte pe care aş dori să le expun aici şi de care se va ţine cont în exprimările mele ulterioare.

Conceptul de deşteptăciune: se consideră deştept un om care este citit, care are şcoală, educaţie aleasă, care are studii superioare, care citeşte 20 -30 de cărţi pe an şi care într-o discuţie ştie despre ce se vorbeşte, este un cunoscător, un academician.
Conceptul de inteligenţă: poţi avea 4 clase şi să fi inteligent. Inteligent este un om care găseşte calea cea mai uşoară de rezolvare a unei dileme, care se descurcă -- în sensul pozitiv, care face şi desface un autoturism cu uşurinţă, etc.
Conceptul de înţelepciune: înţelept este acela care ia decizii în funcţie de experienţa acumulată şi care prin deczia luată aduce maximum de "profit" din situaţia x de viaţă. Înţelept este cel care ştie care decizie este cea mai bună prin prisma experienţeleor trecute.
Nu ştiu dacă sunt foarte bun la definiţii sau la a explica ce înţeleg eu prin fiecare dintre aceste termene, asta este tot ce am dat mai bun din mine la ora asta.

Decret

2011-06-30T16:58:00.001+03:00

Toate pisicile sunt frumoase.

Vanghelie şi dreptatea

2011-06-30T09:47:00.003+03:00

Până la urmă domnul Vanghelie avea dreptate când spunea că dacă nu eşti "bun" partidul "te ejaculează". Oare câţi mai cred cu tărie că foarte multe partide din România nu sunt altceva decât nişte penisuri blegi care gândesc şi se comportă ca atare?

Crezul

2011-06-28T22:23:00.003+03:00

Chiar acum rulează la Antena 3 un film cu majestatea sa Regele Mihai I, făcut undeva în anul 1992. Ceea ce m-a frapat a fost mulțimea de oameni care au invadat Bucureștiul pentru a-i ura acestuia bun venit înapoi acasă. Și în alte orașe oamenii au ieșit cu sutele de mii în întâmpinarea acestui om bun. Nu pot să nu remarc faptul că astăzi oamenii din țara mea par că nu mai cred în nimic. În 1992 mai pâlpâia încă flacăra de la Revoluție, amintirea decedaților pe baricade era încă vie, foamea îndurată era abia potolită, abia ne învățasem cu apă caldă și căldură. Azi, în aceleași condiții, de foame, frig, umilință, mizerie, frică, manipulare și alte asemenea, poporul meu asistă impasibil la spectacolul acesta fără a schița niciun gest, fără a se lupta pentru partea sa de adevăr. Uneori prefer să nu mai îmi expun principiile în fața cunoscuților căci aproape că am obosit să nu am cu cine împărtăși crezurile mele (care parțial ar putea fi și crezurile poporului meu), că aproape că am obosit să fiu tratat cu indiferență, că aproape că sunt obosit de zeflemeaua nelipsită din discuțiile de acest gen. În afară de câțiva ziariști și de câteva nume cu notorietate din societatea noastră, noi, oamenii de rând, părem închistați într-o continuă hipnoză care ne scoate din istorie. Păcat. Am fost trădați și am acceptat această fatalitate cu bunul simț proverbial care caracterizează poporul român. Ceea ce mi se pare cel mai grav este că părem că nu mai credem în nimic. Vrem doar să supraviețuim și ne apărăm cât se poate de mult de răzbunarea celor care au puterea. Atât. Avem capetele plecate. Pentru unii comunismul nu a fost decât ceva ce s-a petrcut de la vârsta x la vârsta y în care au reușit sau nu să se descurce mai bine în viață. Oare câți au învățat lecția și acum își tratează semenii într-un mod diferit de cum o făceau comuniștii? Câți au învățat că toleranța înseamnă să accepți că cineva are o opinie diferită fără a considera asta ca fiind ceva agresiv la propia integritate? Oare câți oameni sunt dispuși să își sacrifice tot ce au - inclusiv viața - pentru un crez? Calea de a atinge mântuirea nu este una singură. Sunt mulți chemați dar puțini aleși, sunt multe căi prin care ne putem mântui. Valeriu Gafencu s-a mântuit crezând cu tărie în poporul român și a plătit cu libertatea iar mai apoi cu viața crezul său în libertate. Alții s-au mântuit alegând călugăria. Alții lupta. Alții faptele bune. Toți au avut însă ceva în comun: au crezut!

Turism în Romeinia

2011-06-26T13:47:00.006+03:00

3 zile la mare. 3 zile în care am uitat pur și simplu de televizor, calculator și alte asemenea chestii care uneori, în exces, pot deveni nocive. M-am ofticat ca nu mi-am luat de acasa ceva de citit și nici foarte mulți bani de cheltuit nu am avut și astfel am ratat o repriza bună de citit. M-am cazat la 2 Mai la Casa Ellamy. Recomand cu căldură, eu merg acolo de circa 6 ani neîntrerupt și nu aș da cazarea acolo pe nimic. Bine, eu nu sunt genul ăla de om cu bășini în cap și pretenții mari de la o cazare, dar chiar și dacă aș fi fost, existau și motive de satisfacție. În fine, nu despre asta vreau să vorbesc acum ci despre turismul în ansamblu pe litoralul nostru. Nu sunt investiții mai deloc; bine, vorbind de 2 Mai și Vama Veche e ok că nu sunt foarte multe betoane apărute, dar sunt zone în care dacă intri cu mașina (să zicem pe străduțe laterale ca să iei 2 prieteni care s-au cazat în alt loc decat Casa Ellamy) riști să îți avariezi mașina dacă nu adaptezi viteza gropilor. Terasele nu par că au adus o prospețime față de anul trecut (cel puțin până la această dată) și unele par destul de „uzate”. Apoi serviciile. Am povestit pe blogul meu de memorii o întâmplare cât se poate de reală pe care am trăit-o în Costinești odată. Ce credeți, am pățit-o din nou!!! Eram în Vama la terasa La Canapele al cărui client sunt de ani bunicei și despre care aveam foarte multe cuvinte frumoase de spus. Erau orele 20 sau ceva de genul. Mergem la etaj și ne așezăm la o masă. Terasa nu era deloc plină, erau cam 3 sau 4 mese ocupate din cele sa zic 15 mese. Vine o duduiță la noi și ne aduce meniurile și ne îndeamnă să ne grăbim că ea iese din tură. Nu e prima oară când pățesc așa ceva... În fine, ne conformăm cât de cât și ne uităm fugitiv pe meniu. Ne alegem de băut, ne mai uităm la meniurile de mâncare și în cele din urmă o chemăm sa ne ia comanda. Unul dintre noi a întrebat-o ceva despre una din pizzele afișate, ceva de genul dacă este foarte iute sau dacă are salam de nu știu care. Habar nu am - ne-a spus fata. Nu știu. Eu de exemplu am întrebat-o dacă are bere Stella fără alcool. Nu avem, mi-a răspuns, avem numai Carlsberg. Ăăăăăă, nu Carlsberg, aia cum îi spune, Bergenbier. Ăăăă, nu nu - și se chinuia să își amintească numele berii cu pricina. Dat fiind că terasa era endorsată cu tot felul de promoționale Holsten (!!!), o întreb dacă nu cumva e vorba de Holsten. Da da da da - se luminează efectiv la față, Holsetn fără alcool. În fine, ne comandăm de băut, iar una dintre prietenele noastre dorește Spaghetti a la Carbonara și un pahar de vin - trecute toate în meniu. Spaghetti cum? Carbonate? Totuși, pentru a fi sigură că nu greșește comanda, prietena îi arată efectiv cu degetul pe meniu ce dorește. Pleacă duduia și după câteva minute apare cu băutura. Bineînțeles că nu i-a adus vinul fetii. Mai vine oadtă și ne aduce numai 3 tacâmuri, deși noi comandasem toți 4 de mâncare. La un moment dat o întrebăm despre vinul comandat mai devreme. Aaaaaaa, vinul. Da da da - și pleacă. Se întoarce după 20 de secunde și întreabă: dar ce vin ați comandat, alb? Nu, roze vine răspunsul, după care aceeași manevră, pleacă și se întoarce după 20 secunde: de care roze? De Murfatlar. Îi aduce în cele din urmă vinul, nouă mâncarea și apoi îi solicităm - că doar ne rugase fata - nota, deși mai mâncam încă. Norocul nostru că totul făcea fix 80 lei. Am pus fiecare cât trebuia și i-am lăsat fix 80 de lei. A luat bonul și banii, a numărat banii de 2 - 3 ori și parcă vroia să se întoarcă. Norocul ei că nu s-a întors, eu abia așteptam momentul. Părea că și un alt set de turiști care erau la o masă alăturată nu îi lăsaseră prea mulți bani drept ciubuc căci nu părea veselă numărând și banii lor. Apoi a plecat. A vorbit ceva cu ceilalți ospătari și a coborât și nu am mai văzut-o în seara aia. Acum, de curiozitate, ca să văd ce fac ăia, după ce am terminat de mâncat am căutat discret să mai fac conversație cu prietenii mei pentru a sta mai mult la masă. Am stat cu farfuriile goale în față până am plecat, adică mai bine de 20 - 30 de minute. Când am trecut pe lângă ospătarii care erau acolo (sau ce or fi ei, că gagii sigur nu păreau a avea talent în servirea profesională la un restaurant) nu ne-au adresat niciun cuvânt, s-au prefăcut ocupați și se uitau boemi pe geam. Boem nu mai calc nici eu niciodată pe La Canapele, dintr-un client fidel eu devenind un client care nu va mai călca pe acolo never ever. Am mai pățit una, cum ar fi că a 2-a zi nu am mai mers La Canapele ci am traversat strada la Bibi Bistro. Și aici am dat peste un gagiu din ăsta de făcea pe ospătarul (total neprofesionist, scria aplecat către noi cu carnețelul pe masă, vorbea la per tu, etc) și care mi-a adus cartofi prăjiți (uscați mai corect) deși eu cerusem piure. Măcar ăsta ne adusese olivieră, servețel, etc, nu la La Canapele unde ne-am servit singuri de pe masa alăturată... Probabil că nici pe la Bibi nu mai calc vara asta. Azi, ca să fie cireașa pe tort, mergem la Casa Margo în 2 Mai, locul nostru tradițional de servit masa (deși anul trecut au avut mâncare mai nasoală, văd că anul ăsta au mai revenit) și cer un expreso lung. 150 ml, la fel ca expreso cu lapte pe care îl comandase prietena. Când vine gagica să ne aducă cele 2 cafele, una era mai mare alta mai mică, deși la meniu amîndouă aveau trecute în dreptul cantității cifra 150. La final mi-am dat seama ce se întâmplase, îmi adusese expreso normal, care era mai scump cu 2 lei. Nu este vorba de 2 lei ci de gest... Așa că, dacă vreți să fiți tratați normal - nu în condiții de lux, nici nu poate fi vorba, normal, adică să îți aducă comanda pe care ai cerut-o, să nu te întrebe o tractoristă retard ce ai comandat, să nu „îți încurce comanda” și așa mai departe, alege altă destinație. Dacă astea ți se par gesturi normale, naturale, dacă tu consideri că nu meriți altceva pentru banii pe care îi plătești decât să fi umilit și tratat cu mizerie, atunci alege liniștit litoralul românesc. Aici nu vei fi în veci respectat.

Ha ha ha ce glumă bună

2011-06-23T21:35:00.005+03:00

Azi am stat de vorbă cu o duduie dubioasă rău. Dat fiind că am terminat o facultate de psihologie și că am o foarte bogată experiență în citirea oamenilor (scuzati-mi lipsa de modestie), o bănuiesc pe această ființă cum că nu ar fi fost în deplinătatea facultăților mintale, ceea ce ar explica desigur foarte multe dintre cele pe care le-a făcut și spus cucoana azi. Vine madam și începe efectiv să urle la mine când am încercat să îi explic ce are de făcut legal, când am contrazis-o aducând un argument cât se poate de legal unui abuz pe care cu nesimțire încerca să îl facă. Cum nu sunt de fel sperios am continuat să îi explic bolnavei niște principii simple, banale, la mintea unui copil de clasa a 6-a. Madam îmi explică cum că ea locuiește în State și cum că ea a făcut extraordinar de mult bine României - ceea ce instituția în care îmi desfășor activitatea nu a făcut, cum că ea este apreciată și căutată de sute de televiziuni din State iar noi, noi „niște nenorociți” nu înțelegem valoarea domniei sale care ar salva efectiv țara, țară care are o impetuoasă nevoie de ea. O ascult cât se poate de senin, de calm, urmărind să găsesc ceva care să aibă totuși o noimă, dar fără un oarecare succes. Văzând ea că nu mă pun în genunchi și să încep să plâng amar, că nu îi sărut poalele-i valoroase și nu îi declar supunerea veșnică, madam se decide să treacă la artileria grea: „lasă că o să fac eu o declarație la securitate să vedeți voi ce vă fac ăia”.
Comuniștii n-au murit.

5 alte locuri

2011-06-19T23:13:00.005+03:00

Stăteam și mă gândeam odată că dacă mi-aș propune să trăiesc în alt oraș și aș avea posibilitatea să îmi aleg să locuiesc în altă locație dar nu în București (să zicem că aș fi destul de bogat să pot să îmi iau o casă în orice oraș din România) oare unde m-aș duce. Inițial am zis că să zic numai un oraș, apoi mi-am zis că să zic 3, până la urmă am decis să mă opresc la 5 și să zic și de ce aș vrea să stau acolo, ce mi-a plăcut, ce cred eu că ar fi mai fain ca la București pe care îl iubesc sincer. Cu toate că are multe hibe, rămân fan al orașului meu din mai multe motive, unele obiective altele subiective. Îmi place Bucureștiul și gata, dar în ipoteza deloc plauzibilă în care aș putea alege încă alte 5 locații, aș alege astfel:
1. Constanța. Sunt un mare admirator al mării și cred că de la Constanța nu ar fi nicio problemă pentru mine să dau week-end de week-end câte o fugă la Vamă, la 2 Mai sau mai știu eu pe unde pe litoral. Mi-ar plăcea Constanța și pentru că acolo oamenii sunt la fel de munteni ca Bucureștenii și vezi și acolo niște gesturi pe care le credeai marcă înregistrată a Bucureștiului, șmecherie, prost gust, prostie, etc. Orașul e destul de frumușel dar nu m-a impresionat foarte tare la capitolul arhitectură, așa cum au făcut-o alte orașe din top 5. Câștigă la capitolul zonă, apropiere de mare, posibilitate de fericire acvatică să spunem.
2. Brașov. Are mai multe atuuri, începând de la arhitectură, continuând cu oamenii și terminând cu zona de așezare, superbă. Am avut ocazia să stau câteva zile acolo și cred că brașovenii îs oameni de treabă, calmi, simpatici, liniștiți, oarecum diferiți de agitații bucureșteni. Dispun de o istorie foarte bogată și de foarte multe obiective turistice faine. Cred că este un oraș unde se merită să locuiești. Căștigă la capitolul oameni.
3. Sibiu. Aici m-aș retrage la bătrânețe. Un oraș al cărui centru arată mirific, care plusează și el la capitolele oameni de treabă, zonă de plasare și arhitectură. Scapă cîteva puncte la capitolul infrastructură, unde Brașovul stă un pic mai bine. Un oraș liniștit, bun pentru anii de scris memorii și unde trecutul este destul de reușit îmbinat cu modernul. Când am ajuns prima dată în centrul vechi al orașului am avut senzația că m-am teleportat din România, undeva în vestul continentului; un loc care arată peste standadele obișnuite ale orașelor noastre. Câștigă la capitolul arhitectură.
4. Bacău. Am stat 7 luni în armată acolo și am avut de trăit și bune și rele. Este un loc în care atunci când mă întorc simt ceva pozitiv, ceva legat de o parte a existenței mele, ceva ce îmi stârnește de fiecare dată amintiri. Pare un oraș destul de îngrijit dar nu are strălucirea Sibiului. Plus că moldovencele sunt - după părerea mea - cele mai frumoase femei din Europa, iar la Bacău parcă s-au adunat toate... Când am fost ultima oară pe acolo, orașul se schimbase destul de mult în bine față de perioada în care am făcut eu armata, cred că una peste alta este un oraș destul de fain. Câștigă la capitolul „de suflet”.
5. Oriunde în Maramureș... Oriunde în Bucovina... Este singura zonă din România pe care încă - din păcate - nu am vizitat-o. Trăiesc cu impresia că sutele de recenzii pozitive pe care le-am auzit despre zonele respective, că miile de fotografii și filmulețe, că sutele de ore de povești ascultate cu tema Maramureș sau Bucovina nu au cum să fie pure și simple fabulații. Imposibil ca toți oamenii ăia de au povestit să fie toți nește sensibili, banuiesc că cei mai mulți au motive obiective de simpatie pentru cele 2 zone. Câștigă la capitolul pitoresc.
Deși mi-au mai plăcut și Clujul, Tg. Mureșul, Timișoara, Mangalia și alte alte orașe, cred totuși că astea 5 ar fi ținta alegerilor mele imobiliare.
P.S.
Considerați asta o leapșă începută pe care o dau oricui are fantezii asemănătoare cu ale mele. :)

Scara

2011-06-17T11:47:00.002+03:00

Dacă ar fi să fac eu scara valorilor umane, cred că şoferii de taxi din Bucureşti ar fi undeva sub violatorii de femei, criminali, borfaşi, hoţi, pedofili şi alte asemenea scursuri. Judecând cât se poate de obiectiv am găsit motive de onoare mai multe la categoriile astea decât la marea majoritate a şoferilor de taxi. Nu spun că toţi sunt aşa, există şi gentlemeni printre ei, dar o bună parte dintre "şmecherii" din trafic sunt taximetrişti. Sunt bizoni, ciumpalaci, retarzi, de o cretinătate rar întălnită în forme pure în natură în alt loc decât la ei. Cineva spunea odată că există 3 categorii de oameni, buni, răi şi şoferi de taxi. Încet - încet încep să îi înţeleg. Unii par că trăiesc într-un oraş pe care ei îl consideră ca fiind exclusiv al lor, în care nicio regulă nu li se poate aplica pentru că ei sunt şmecheri, sunt organizaţi într-o ciudată mafie care are regulile ei de circulaţie nu ale noastre, ale fraierilor de rând (încearcă să te cerţi cu unul dintre ei dacă nu mă crezi...), unii sunt agresivi dacă ei greşesc şi tot felul de astfel de "calităţi" deosebite. Lipsa mea de simpatie faţă de această tagmă vine de mai demult din motive mai mult decât obiective, dar de când folosesc maşina în trafic (de vre-o 5 ani mai intens) am căpătat o adevărată fobie de taximetrişti. Încă odată ţin să precizez că am întâlnit şi oameni de onoare şi cu obraz subţire, care nu păreau că sunt veritabili taximetrişti, dar ăştia au fost excepţiile, rarisimi, unul la 5 sute. Cei mai mulţi sunt nişte pramatii, puşi numai pe furt, gată să refuze curse dacă nu pare că la finalul acesteia eşti dispus să i laşi un bacşiş gras, care niciodată nu au rest, una peste alta sunt nişte oameni total nereuşiţi.

Prostul

2011-06-15T18:03:00.004+03:00

Cine nu a mers în service în România, cine nu a folosit măcar odată o vulcanizare, cine nu își spală mașina la spălătorie? Cred că toți cei care au mașină au dat măcar odată de preaminunații angajați cu foamea în gât care deservesc aceste stabilimente. Până nu demult aveam o spălătorie favorită, unde mi se părea mie că băiețașii angajați acolo fac treabă de calitate fără să fie foarte nesimțiți. Le lăsam de fiecare dată măcar 5 lei în plus și în schimb nu primeam chiar tot ceea ce trebuie să primească un om care plătește un serviciu, în sensul că nu îmi ștergeau mașina cum trebuie de fiecare dată sau după spălare mai găseai câte un găinaț neîndepărtat cum trebuie și alte alea... Uneori și eu mă cam grăbeam și îi îndemnam să fie mai expeditivi, ceea ce mă interesa în mod concret era să bage jetul ăla cu apă sub presiune pe la contraaripi. E, uite că încet - încet oamenii mei nu mai băgau cum trebuie jetul, ba mai mult, după ce i-am solicitat să șteargă bine mașina pe la uși a deschis oarecum iritat portierele și în bătaie de joc a mimat operațiunea. Nu îi dădusem înainte banii, eram tare curios să văd dacă fomiștii ăia sunt băieți de treabă sau dacă te întorci cu spatele te fură la greu și îi doare în fund ce clienți. După ce mi-a șters mașina mi-a specificat foarte apăsat că poate data viitoare o să iasă mai bine. Care data viitoare???? Este evident că nu am mai călcat niciodată în acea spălătorie și că nici nu voi mai călca cât voi purta penis. Data viitoare caută tu client, că și așa de la toate cele 4 rampe ocupate acum abia dacă mai vezi câte una sau 2 mașini la spălat, nici vorbă de coadă ca în alte vremuri. Deci mai sunt oameni care au făcut ceea ce fac eu, adică au acționat normal, nu au mai călcat pe la spălătorie probabil „mulțumiți” și ei de serviciile mai bune data viitoare. Plus că nu înțeleg mai multe aspecte: dacă plătesc un serviciu de ce nu primesc înapoi acel serviciu decât dacă suplimentez plata, e oarecum ilogic (dacă ămi place cum m-ai servit îți dau eu ciubuc la final, nu îmi condiționa spălarea mașinii de banii de dinainte); dacă eu îți vorbesc frumos tu de ce îmi vorbești cu „frățioare”, „șefule”, „patroane”? Nu suntem frați (slavă Domnului), nu îți sunt șef, patron sau mai ce vrei tu. Oricum, dacă eram eu patron erau șanse mici ca tu jegule să fi angajat la mine, foarte mici. Probabil că unii se gândesc că dacă mă pupă în cur primesc mai mulți bani. Acum, nu pot să îi judec pe acești oameni, până la urmă lucrează la o spălătorie, nu am mari pretenții de filosofii ridicate de la viață, dar parcă nici așa. Tot zilele astea am fost la acel stabiliment la secția de vulcanizare. Are și spălătorie (unde am zis că nu mai calc în viața mea) și vulcanizare. Am avut de schimbat un cauciuc pe față, de scos cel de iarnă pe care încă îl mai aveam pe mașină și pus ăla frumosu' de vară. Întreb cât costă și omul îmi zice că 20 de lei. Mi se pare exagerat căci la Breaza am fost cu un prieten la o vulcanizare unde și-a schimbat toate cauciucurile la mașină, și-a vulcanizat vre-o 2 dintre ele care prezentau elemente de nesiguranță și a dat pe toată tărășenia 80 de lei. De rușine că a costat atât de puțin (la București dăduse 280 lei) i-a lăsat omului 80 de lei pe chitanță și i-a dat și slujbașului (care by the way, s-a mișcat foarte repede) încă 50 de lei. Tot i-au rămas 150 de lei în buzunar... În fine, spuneam că am mers la vulcanizarea cu pricina și am cerut să îmi facă schimbul de cauciuc. 20 îmi spune omul care era vizibil pilit (cred că băuse mai mult de 2 litri de bere în ziua aia) și se apună de treabă. După ce îmi dă cauciucul jos de pe mașină se uită chiorâș la cauciuc și îmi spune oarecum luminat, într-un acces de „sinceritate”: doriți și echilibrare? Logic că vreau!!!! Pleacă și după 3 minute vine cu cauciucul pus pe jantă, montează roata și gata. 30 îmi zice, că știți, echilibrarea costă și ea. Îl întreb de cauciucul vechi, de iarnă și îmi spune: păi îl vreți înaoi? No comment. Nu mă cert cu omul, deși este evident că în ăia 20 de lei intra și echilibrarea, îi dau 30 iau cauciucul vechi și plec. Bucuros ia banii și hlizește un zâmbet de genul „hai că l-am făcut pe fraier”; ochii aparent îi sclipeau de bucurie că a scos 10 lei de la mine cât ai clipi și cred că își va mai lua o bere până ajunge acasă. Păi da, de data asta mi-ai luat banii. Întrebarea care se pune este dacă voi mai călca vreodată ca client pe la tine? Ce te faci dacă și alții mai fac ca mine, nu o să ajungi tu să mori de foame că nu o să mai ai clienți? Hai să facem un pariu... Așadar, dacă vreți să fiți serviți ca lumea, servicii de calitate, respect și toate cele, nu care cumva să călcați prin spălătoria și vulcanizarea de la intersecția Viilor cu Năsăud, vis-a-vis de Europady.

Facebook, primele impresii

2011-06-14T22:54:00.006+03:00

Iată că au trecut 2 săptămâni de când mi-am făcut un cont de facebook și vreau să împărtășesc primele mele opinii pe tema „cu sau fără cont de facebook”. În acest răstimp am reușit să îmi (re)găsesc 93 de prieteni, dintre aceștia doar pe unul nu îl cunosc personal, pe restul îi știu, sunt amici, prieteni, cunoștințe, rude, etc. Am descoperit câțiva oameni pe facebook pe care sincer nu mă așteptam să îi văd ever pe acolo, dar uite că aveau cont de facebook nene, mare mirare am mai avut. Am regăsit câțiva oameni cu care pierdusem legătura și cu care nu mai trăgeam speranța de a mai vorbi vreodată. Dintre cererile de prietenie pe care le-am trimis, unii mi-au răspuns aproape instant - ceea ce dovedește că petrec suficient de mut timp pe facebook - iar alții nu mi-au răspuns niciodată, deși mă așteptam să îmi acorde „prietenia” lor virtuală măcar. Am găsit și oameni pe care îi știu dar cu care nu voi deveni niciodată prieten pe facebook, căci îi cam urăsc sincer. Unele impresii pe care le aveam despre cunoscuții mei mi le-am întărit, alte impresii mi le-am schimbat ușor. Destul de multe modificări pentru numai 2 săptămâni. În fine. Pe facebook am observat unele preocupări la unii dintre cunoscuții mei despre care nu știam mare lucru. Sunt și oameni care sunt în lista mea de prieteni și par că nu au activitate pe facebook, căci nu îmi apare nimic niciodată pe perete. Peretele este un soi de nu știu ce, un front page care se actualizează permanent cu activitățile prietenilor din lista omonimă. Ceea ce îmi pare diferit de lumea reală (...) este faptul că aici, pe facebook oamenii par mai puțin dispuși la violență, par că folosesc acest site numai pentru a expune impresiile pozitive, ceea ce, recunosc, mi-a plăcut. Am văzut multe fotografii ale multora dintre cei care sunt prezenți în lista mea și mi-am dat seama că ei au vieți destul de frumoase, culmea, cine ar fi crezut că mai este posibil așa ceva în anii ăstia de cumplită dictatură băsesciană? Chiar și paginile oficiale ale instituțiilor (nu am vizitat foarte multe) par mai friendly decât instituțiile în sine. Impresia mea este că foarte mulți oameni sunt dispuși să discute despre orice și mă refer aici mai ales la persoanele de notorietate, care marea majoritate au cont de facebook. Impresia generală este că oricine poate fi prieten cu oricine în acest spațiu. Facebookul beneficiază și de un chat unde poți discuta cu prietenii care sunt și ei on line la aceleași ore cu tine. Am văzut unele faze amuzante postate de unii sau alții. Facebookul este altceva. E ceva total diferit și ideea tipului ăla de a făcut toată tărășenia asta mi se pare foarte faină acum. Mă căiesc că am judecat oarecum greșit fenomenul, nu este ceva asemănător cu give me 5 sau cum s-o numi site-ul ăla, nu e ceva de genul Neogen sau altceva de genul site-urilor în care îți cauți - cică - jumătatea și unde găsești tot felul de pațachine pe post de doamne... Nu e site de găsit femei în călduri/bărbați dornici și potenți, depinde de ce ești, bărbat, femeie, straight, bisexual sau mai știu eu ce altă înclinare din asta sexuală. Nu. Nu este așa ceva, eu unul nu am simțit asta, ba din contra. Nu este un site de puști cu pistrui care stau cu orele și vrăjesc profile frumoase, nu este un site ca oricare alt site pe care l-am vizitat până acum și în care ideea era de socializare zice-se. Impresia este una puternic pozitivă, mai ales că am descoperit oameni despre care nu mai știam nimic, mă repet iată, mi-am readus în atenție amintiri frumoase și așa mai departe. Îmi înțeleg încăpățânarea de a nu-mi face cont, căci dealungul vieții am vizitat mai des sau mai rar tot felul de pagini din astea de internet care erau într-un anume fel, m-am gândit că și facebookul este astfel și el și va fi o pierdere de timp. Nu e. Bine, nu mai vorbesc că pleznit de o pneumonie fiind am petrecut toată săptămâna trecută acasă în medical, bolind și jucându-mă pe facebook. Are câteva joculețe chiar faine, cu adresare pentru persoane cu vârste cuprinse între 5 - 88 de ani, desul de inspirate unele. Eu joc City Ville, unde trebuie să îți construiești un orășel, sarcină care cere ceva timp și mai ales prieteni... Nu am încercat „decât” vre-o 3 jocuri, dar am renunțat și am rămas numai la un joc, trebuie să fie și un pic de rațiune în toată vâltoarea asta. Probabil că la un moment dat voi reveni cu o postare în care să arăt și aspectele negative care posibil că vor apărea la un moment dat, dar în prezent savurez numai aspectele pozitive, singurele pe care le receptez. E adevărat că nu mă mai simt „superior” prin refuzul de a-mi face un cont pe facebook, dar nu regret scăparea în păpușoi. Aveam așa, un soi de pseudomaturitate afișată atunci când mă declaram liber de facebook, probabil că Dumnezeu m-a luminat că eram infatuat și mi-a arătat că nu există motiv de frică, că oameni mai mult decât respectabili au ales calea asta și că e cazul să nu mai țin nasul pe sus atâta în privința acestui site. Așadar, măcar de curiozitate, recomand! Have fun!